Lazaroiu: un PNL indecis ar parazita mult guvernarea. Consilierul prezidential crede ca o formula de guvernare valabila pentru moment este PDL-UDMR-independenti-minoritati, cu varianta cooptarii PNL „peste sase luni, un an”. Dupa asigurarea sprijinului din partea UDMR, PDL a trimis ieri prima scrisoare oficiala liderilor PNL, ca invitatie la negocieri pentru formarea unui nou guvern. Un executiv in care sa intre si liberalii este insa putin probabil in acest moment, pe fondul agitatiei interne din PNL. Intr-un interviu acordat ieri „Evenimentului zilei”, consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu estimeaza ca guvernul se va forma in jurul unui premier PDL, cu UDMR, minoritatile si grupul independentilor la care sa adere si alti eventual nemultumiti din PNL. Citeste interviul in EvZ.

Efectul bumerang. Internele arata pisica liderilor PSD pentru publicarea datelor alegatorilor. Ministerul de Interne a precizat, ieri, ca politicienii PSD care au facut publice datele cu caracter personal ale unor alegatori risca sa devina din acuzatori acuzati. Asta, deoarece, spune MAI, fapta de dezvaluire a acestor date intra sub incidenta legii penale. Reactia ministerului vine ca urmare a dezvaluirilor facute de Dan Nica si Liviu Dragnea, care au aratat ca la o adresa din Bucuresti locuiesc zeci de persoane la fiecare dintre adresele mentionate in documentele facute publice de liderii social-democrati, scrie Gardianul.

Mitrea: Hrebenciuc e superficial. Trebuiau sa astepte rezultatele. In timp ce PSD continua demersurile de contestare a alegerilor, o serie de lideri "in opozitie" fata de echipa de conducere a lui Mircea Geoana exprima mari dubii ca initiativa va avea succes. Printre ei, fostul ministru Miron Mitrea, unul dintre sustinatorii ferventi ai intrarii PSD la guvernare alaturi de PDL in 2008.

Cate sanse de succes credeti ca are demersul lui Mircea Geoana de a contesta alegerile?

Doamna, eu nu stiu care sunt probele depuse de partid la Curtea Constitutionala. Sigur ca este o procedura neobisnuita nu numai pentru Romania, dar si la nivel european. N-am auzit de asemenea proceduri. E greu de crezut ca Biroul Electoral Central sa fi inregistrat rezultate atat de gresite… Nu stiu ce sa va spun despre sansele de succes. Integral in Romania libera.

SUA nu comenteaza acuzatiile de frauda. Sustinatorul lui Mircea Geoana, Cozmin Gusa, a declarat marti la Realitatea TV ca a avut o serie de intalniri, la Washington, cu angajati ai guvernului american. La solicitarea EvZ, Ambasada SUA a precizat ca guvernul acestei tari nu a sustinut niciun candidat la alegerile prezidentiale.

Calcule parlamentare pentru un guvern minoritar. Varianta unui guvern PDL minoritar se contureaza tot mai mult pe scena politica romaneasca, sustinerea parlamentara putand fi asigurata de UDMR, independenti si minoritati, dar si de liberali sau social-democrati. Pentru validarea unui guvern este nevoie de votul a cel putin 236 de senatori si deputati. In prezent, PDL are 167 de parlamentari, alaturi de care se pozitioneaza grupul independentilor, condus de ex-pesedistul Gabriel Oprea. Adica, inca 17 alesi. De partea PDL ar urma sa vina (in situatia in care a "disparut" Proiectul Johannis) minoritatile nationale (18 deputati) si UDMR (31 de senatori si deputati), scrie Romania libera.

Vlad Macovei, in "Falimentul celor care isi bat joc de cititori", sustine ca "cea mai mare greseala pe care au facut-o marea majoritate a patronilor de presa si managerii lor este ca, din toate negocierile, combinatiile, jocurile, manipularile, au omis un singur lucru. Un lucru care se intoarce si se va intoarce constant, implacabil si mortal impotriva lor. Este vorba despre cititor. Cititorul este cel care tine in viata o publicatie, un post de radio, un site, o televiziune. Iar in vremurile grele, cum sunt cele de acum, tot el te salveaza. Sau nu". Integral in EvZ.

In "Ce vor liberalii: prabusirea in viitor", Sabina Fati afirma ca " majoritatea fruntasilor liberali ar prefera sa ramana langa PSD, sa-l razbune pe Mircea Geona, dar majoritatea celor din teritoriu si-ar dori ca partidul lor sa revina la guvernare impreuna cu o alianta de dreapta. Majoritatea liderilor de la centru ar vrea sa ramana in razboi cu Traian Basescu, dar majoritatea tacuta a liberalilor s-ar gandi mai degraba la un armistitiu. Elita centrala a partidului este oricum mai preocupata de cumparaturile de Craciun, de pregatirea vacantelor exotice, de cadourile scumpe trimise de sponsori". Integral in Romania libera.