PDL face zid in parlament pentru sefii pusi de Boc in teritoriu. Democrat-liberalii s-au intrecut sa-i gaseasca premierului o acoperire legala pentru directorii din deconcentrate, taind microfonul opozitiei. Clientela politica instalata la sefia deconcentratelor poate sa stea linistita in continuare. Si dinspre guvern, si dinspre parlament functiile le sunt garantate chiar daca nu mai au nicio acoperire legala, dupa expirarea termenului dat de Curtea Constitutionala pentru reglementarile in domeniu. Integral pe EvZ.ro.

Grupul Oprea vrea sa lase PSD fara sefi in deconcentrate. Noul partid de stanga nu se mai multumeste doar cu atragerea de membri marcanti ai PSD, ci a trecut la etapa creionarii structurilor teritoriale. Primarul Neculai Ontanu are sanse sa devina, de pilda, seful viitoarei filiale Bucuresti. Nici in aceasta situatie noua conducere a PSD nu reuseste sa gaseasca parghiile prin care sa contracareze "dezertarile". Cea mai recenta "achizitie" facuta de Gabriel Oprea in perspectiva infiintarii unui nou partid de centru-stanga este primarul sectorului 2, Neculai Ontanu. Integral in Romania Libera.

Baronii locali scapa de Ponta. Schimbarile de la nivelul filialelor au fost oprite pentru a nu alimenta tensiunile, demisiile si scindarea PSD. Niciun lider de filiala nu va fi decapitat dupa instalarea noii conduceri a PSD. Aceasta a fost decizia Comitetului Executiv al PSD reunit ieri pentru prima data dupa alegerea noului presedinte al PSD, Victor Ponta. Decizia a avut ca scop dezamorsarea tensiunilor din PSD si stoparea hemoragiei de demisii din partid. Prima infatisare a lui Victor Ponta cu baronii locali a inceput pe fondul temerilor si incertitudinilor alimentate de zvonurile despre eventuale decapitari la nivel local in „tabara Geoana”, planuite fie de Adrian Nastase, fie de secretarul general Liviu Dragnea. Integral pe EvZ.ro.

Udrea: "Eu si domnul Berceanu suntem cei mai mari constructori ai Guvernului". Banii abia ajung pentru plata datoriilor catre constructori, pentru lucrari efectuate anul trecut sau in aceasta iarna, nicidecum pentru autostrada Bechtel, centura Bucurestilor sau pentru operatiunea plombarea gaurilor din soselele Romaniei. Singura speranta este, in opinia oficialilor de la Transporturi, rectificarea bugetara, adica decizia Guvernului de a lua bani de la un minister pentru a-i da altuia. Intrebata de Gandul daca nu va fi concurenta intre proiectele de drumuri si cel de constructie a 25.000 de case la tara pentru doctori, Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii, sustine ca "in niciun caz domnul Berceanu nu are motive de invidie. Si eu sunt un sustinator al construirii autostrazilor. Cu siguranta ca si domnul Berceanu, in masura in care sunt bani, va primi si dansul". Integral in Gandul.

In editorialul "Presa sufera de boala lui Basescu", Cristian Tudor Popescu scrie: "Ca o nevasta inselata sistematic toata viata, care urmareste zi de zi cu speranta si dragoste fiecare cuta, fiecare umbra, fiecare pata de pe fata sotului, in asteptarea bolii necrutatoare care sa-l aduca, in sfarsit, neputincios, la mana ei. Asa se comportau aseara televiziunile dupa ce i-au luat urma lui Traian Basescu la spital. Tocsoiala dupa tocsoiala, jurnal dupa jurnal au morfolit "stirea" pana dupa miezul noptii folosind o metoda manipulatorie simpla: daca vorbesti despre sanatatea presedintelui, despre analizele lui bazandu-te pe nimic, dar cu insistenta, daca afisezi la nesfarsit pe ecran "Basescu: Sunt sanatos!", alternand cu "Presedintele a fost la spital", musai sa induci telespectatorului mediu standard convingerea ca "ceva-ceva o fi, un colon, un ficatel, ceva la gat, poate ceva la cap". Boala conducatorului, excitarea poporului." Integral in Gandul.

In editorialul "Antonescu vrea sa conduca PNL in stil Basescu", Elena Vijulie scrie: "Prim-vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, si-a anuntat intrarea in competitia pentru presedintia PNL declarand ca o face pentru a apara democratia din partid si dreptul fiecarui liberal de a ajunge la conducerea PNL. Anuntul nu este de natura sa-l ingrijoreze pe Crin Antonescu, acest "el lider maximo" al anului de gratie 2010, esenta a liberalismului autohton, promotor inversunat al votului pe liste si al controlului absolut asupra partidului. Dand dovada de o admirabila aplecare spre candoare, cel mai performant prezidentiabil al PNL din toate timpurile estimeaza ca intr-o batalie impotriva lui Ludovic Orban dusa cu vot uninominal, adica potrivit actualului statut al partidului, ar obtine nu mai putin de 90% din voturile liberalilor de la congres." Integral in Romania Libera.