Politic Show: Antonescu: Sansele motiunii de cenzura sunt de pana la 40%; De ce zoreste Basescu votarea motiunii; Deputat PDL: Vladescu, Seitan si Dumitru pe lista remanierilor. Funeriu - "cu semne de intrebare"; Udrea vrea "sa-i fure" canalul lui Berceanu

de Stefan Popovici     HotNews.ro
Vineri, 11 iunie 2010, 2:01 Revista Presei | Politic

Politic Show
Foto: Hotnews
Antonescu: Sansele motiunii de cenzura sunt de pana la 40%. Presedintele PNL a declarat, joi seara, la Buzau, ca sansele ca motiunea de cenzura a PSD sa treaca sunt de pana la 40%, mentionand, pe de alta parte, ca liberalii care nu vor vota in favoarea acesteia vor fi exclusi din partid. "Estimarea mea, foarte sincer, este ca sansele de a trece nu sunt insa foarte mari. Cele 20 si ceva de voturi necesare sunt greu de reunit, dar are sanse pana in 40 la suta, consider eu. Noi incercam sa facem tot ce putem pentru a convinge pe toata lumea, in primul rand pe cei de la PD, pentru ca e in joc mai mult decat ce e la o motiune obisnuita. Nu mai e vorba de un joc politic sau de altceva. Aceste masuri odata intrate in vigoare sunt greu de reparat chiar daca peste o luna ei s-ar razgandi", a spus Antonescu. Integral in Puterea.

De ce zoreste Basescu votarea motiunii. Sansele Guvernului de a ramane in functie ar creste considerabil daca Parlamentul s-ar reuni in weekend sa voteze motiunea de cenzura, asa cum a cerut presedintele Traian Basescu. Seful statului a transmis, joi, conducerii Parlamentului o scrisoare in care atrage atentia asupra depasirii termenului de dezbatere a motiunii de cenzura, asa cum este el prevazut in jurisprudenta Curtii Constitutionale. Birourile Permanente ale celor doua Camere au stabilit in cursul saptamanii, prin vot unanim, ca votul pentru motiune sa aiba loc martea viitoare, a treia zi lucratoare de la citirea textului documentului in plenul reunit. Numai ca Traian Basescu invoca doua decizii ale CCR potrivit carora modul de calcul al termenelor care privesc desfasurarea rapoartelor constitutionale dintre autoritatile publice, nu se calculeaza pe zile libere, daca nu se prevede altfel in mod expres. Integral in Romania Libera.

In editorialul "Ce sef are Crin Antonescu", Mircea Marian scrie: "Marti seara, Crin Antonescu a facut greseala sa-si foloseasca spatiul de emisie oferit, zilnic, de Realitatea TV sau Antena 3 fara sa fie protejat de obisnuita sa trupa de tuteri. Fara Mircea Badea care sa declare, sententios: "Eu v-am spus din 2005, domnule Antonescu, ca Traian Basescu este un dictator. Va pot arata inregistrarile emisiunilor mele!". Fara Gabriela Vranceanu Firea, care sa le spuna celor din PDL ca au febra sau au mancat ceva stricat. De aceasta data, Antonescu s-a trezit in emisiune cu Dan Tapalaga, de la HotNews, care i-a reprosat ca trimite la Curtea Constitutionala un personaj precum Teodor Melescanu si i-a atras atentia liderului PNL ca, daca va ajunge prim-ministru, va fi nevoit sa mearga la serviciu ceva mai des decat trece prin parlament. Si care a fost reactia lui Antonescu? I-a spus ziaristului ca il ataca la comanda "sefului" sau Traian Basescu." Integral pe EvZ.ro.

Deputat PDL: Vladescu, Seitan si Dumitru pe lista remanierilor. Funeriu - "cu semne de intrebare". Deputatul PDL de Mures, Mihai Opriscan, ii indica drept ministri remaniabili pe Sebastian Vladescu, Mihai Seitan si Mihai Dumitru si "cu semne de intrebare" pe Daniel Funeriu, sustinand ca cei patru "n-au confirmat". Pedelistul afirma ca soarta celor patru membri ai cabinetului Boc a fost deja discutata in cadrul grupului parlamentar, unde au fost subliniate si punctele slabe ale acestora. Integral in Gandul.

In editorialul "Iliescu, golanii vechi si noi", Marian Sultanoiu scrie: "Ion Iliescu si-a lansat, ieri, inca o carte - "Dupa 20 de ani - 1989, an de cotitura in istoria nationala si in viata internationala". Daca nu i-as cunoaste intoleranta la gainarii frivole, as putea banui ca si-a tocmit singur trei golanasi galagiosi - dupa cum ei insisi se prezinta, "noii golani" - care sa-i faca galerie la Bookfest, pe model de vedeta damboviteana care-si plateste paparazzo, sa-i sporeasca ratingul. Nimic nu prinde la romani, in materie de PR, mai bine decat un scandal la ocazii, iar Ion Iliescu are parte, de cateva lansari, aniversari ori comemorari incoace, de astfel de furtuni in pahare de sampanie. Fie de ziua lui, in fata sediului din strada Atena, fie la diverse lansari, precum cea de la Bookfest sau de aiurea, una-doua, golanii sar din tort, cam bezmetici si cam insipizi, trimitandu-l invariabil la puscarie." Integral in Gandul.

Udrea vrea "sa-i fure" canalul lui Berceanu. Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a anuntat aseara la Mamaia ca va include vechiul proiect al Canalului Dunare-Bucuresti in viitoarea strategie a Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii. "Este un proiect pe care ne-am gandit sa-l preluam la ministerul nostru avand in vedere relevanta pe care acest minister, care se ocupa de dezvoltarea regionala, trebuie sa o aiba in constructia noii strategii europene a Dunarii", a precizat Elena Udrea intr-o conferinta de presa organizata in comun cu ministrul de Externe Teodor Baconski si cu comisarul european pentru politica regionala, Johannes Hahn. Integral pe EvZ.ro.


Citeste mai multe despre   























3286 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    . (Vineri, 11 iunie 2010, 14:38)

    Marius [anonim]

    In loc sa fie apreciat proiectul pe Dunare problema ziaristilor e carui minister ar trebui sa apartina acest proiect
  • +1 (1 vot)    
    / (Vineri, 11 iunie 2010, 14:39)

    Sandra [anonim]

    proiectul cu acel acanal pe Dunare mis epare buna. din turism ce ne mai vin si nou banii
  • +1 (1 vot)    
    . (Vineri, 11 iunie 2010, 14:41)

    Tudor [anonim]

    Ministrii incompetenti sunt rugati s paraseasca fotoliile comode ale guvernului
  • +1 (1 vot)    
    . (Vineri, 11 iunie 2010, 14:42)

    Bianca [anonim]

    mai conteaza daca un proiect apartine lu` Berceanu sau Udrea? Important e ca s-a gasit cineva sa-l implementeze, sa mai scoatem si noi un bani pt tarisoara asta
  • +1 (1 vot)    
    . (Vineri, 11 iunie 2010, 14:43)

    Cris [anonim]

    ministrii care nu au demonstrat pana acum eficeinta in cadrul ministerelor isi vor lua adio d ela guvernare


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri