Politic Show: Solidaritatea obligatorie – Boc îşi pune subordonaţii să-şi dea salariul înapoi; Ministru: Statul român ar putea ajuta firmele cu "un fel de card de credit" garantat; Crin Antonescu: Dacă "Albă ca Zăpada" înseamnă lipsa dosarelor, atunci asta sunt eu

de Catalina Ciociltan     HotNews.ro
Vineri, 18 iunie 2010, 2:12 Revista Presei | Politic

Politic Show
Foto: Hotnews
Solidaritatea obligatorie – Boc îşi pune subordonaţii să-şi dea salariul înapoi. Solidaritate cu demiterea deasupra capului. Aceasta este varianta pe care Cabinetul Boc a găsit-o pentru a-i forţa indirect pe reprezentanţii săi din societăţile sau companiile cu capital minoritar de stat să-şi doneze indemnizaţiile pe care le primesc ca membri ai consiliilor de administraţie. Legal, admite şeful Executivului, nu se poate face nimic. Politic însă, Emil Boc i-a ameninţat, ieri, cu demiterea pe secretarii de stat ce nu vor să pună banii în contul de la Trezorerie sau pe consilierii numiţi de miniştri care, de asemenea, poate sunt tentaţi în vremuri de criză să refuze un asemenea efort financiar impus, scrie Gandul

Ministru: Statul român ar putea ajuta firmele cu "un fel de card de credit" garantat. Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a declarat, joi, că UDMR a propus, în cadrul coaliţiei de guvernare, mai multe măsuri de relansare a economiei, printre care "un fel de card" care să permită IMM-urilor să acceseze credite avantajoase, în limita unei sume. "Propunem unele măsuri către IMM-uri, un fel de card, care să-i ajute, în afară de fondul acesta de garantare care nu funcţionează cum ar trebui. Un card care să le permită să ia un credit avantajos până la o anumită sumă, va trebui să vedem, în limita chingilor FMI-ului, cu taxele, unde am putea, după părerea mea, să reaşezăm unele taxe, care să vină iarăşi în sprijinul investitorilor, scrie Gandul

Emil Boc: "Membrii consiliilor de administraţie să-şi doneze salariile". Veniturile pe care le încasează persoanele numite de guvern în consiliile de administraţie (CA) ale societăţilor la care statul este acţionar majoritar vor fi plafonate, a declarat primul ministru Emil Boc. Sumele care depăşesc acest plafon vor trebui donate către fondul de solidaritate, iar cei care nu respectă legea vor fi concediaţi. De exemplu, dacă un funcţionar dintr-un minister este numit ca reprezentant al statului în cadrul consiliului de administraţie al unei societăţi la care statul este acţionar şi nu donează banii primiţi în această calitate, îşi va păstra doar postul din cadrul ministerului, scrie Evenimentul Zilei

Crin Antonescu: Dacă "Albă ca Zăpada" înseamnă lipsa dosarelor, atunci asta sunt eu. Preşedintele PNL Crin Antonescu i-a replicat joi liderului PSD Adrian Năstase, care l-a numit ironic "Albă ca Zăpada", că acceptă apelativul dacă el califică acea categorie de politicieni care nu au dosare, nu au "mătuşi", nu au "camarilă dubioasă" şi nici alte "tinichele", informează NewsIn. Liberalul i-a dat astfel replica preşedintelui Consiliului Naţional al PSD Adrian Năstase care, într-o postare pe blog, s-a referit la preşedintele PNL cu sintragma că e "cool" să pari "Albă ca Zăpada", scrie Romania Libera

Iliescu: După Mineriadă au emigrat cei care se simţeau cu musca pe căciulă. Fostul preşedinte Ion Iliescu spune că după Mineriada din iunie '90 au emigrat numai cei cărora le-a fost frică de consecinţele faptelor lor reprobabile. "Nu există intelectuali care să fi plecat din cauza Mineriadei. Asta e o prostie! Au plecat cei care se simţeau cu musca pe căciulă", spune Iliescu, într-un interviul pentru "Adevărul". Iliescu mai spune şi că oamenii dau vina pe el pentru evenimentele din 13-15 iunie 1990 numai din pricina presei. "Aşa li s-a băgat în cap de către dumneavoastră, presa. A fost o anumită campanie de denigrare a celor care se aflau atunci în fruntea statului", spune fostul şef al statului, scrie Romania Libera

Boc: Autorităţile locale vor fi împrumutate cu 360 milioane de euro pentru plata datoriilor. Premierul Emil Boc a anunţat astăzi că autorităţile locale vor fi împrumutate cu 360 milioane de euro pentru plata datoriilor pe care le au către furnizorii de bunuri şi servicii şi că Guvernul a decis reducerea cu 20% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii. Premierul a subliniat că reprezentanţii ministerelor care reprezintă statul în companiile care au capital majoritar privat, vor "dona în mod obligatoriu indemnizaţia pe care o primesc" în Fondul Solidaritatea, scrie Adevarul


Citeste mai multe despre   























1040 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    dle Iliescu... (Vineri, 18 iunie 2010, 12:16)

    egroeg [anonim]

    chiar puneti in seama presei faptul ca le-ati multumit minerilor ca au venit in Bucuresti si au
    "sadit" cu batele panselute? ca imagine mai denigratoare si mai graitoare nici nu se putea.Ar trebui sa va fie rusine...dar de unde nu este...nici Dumnezeu nu da.
    Aveti dreptate ca unii au plecat...dar,din pacate,dvs ati ramas. Macar acum,spre sfarsitul vietii ar trebui sa va cereti scuze bucurestenilor si poporului in general.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri