Senatori all-inclusive: 10.000 de euro delegatia in Tadjikistan. In plina politica de reducere a cheltuielilor, calatoriile parlamentarilor in strainatate, decontate din bani publici, ating destinatii si sume controversate, arata un raport al Institutului de Politici Publice (IPP). Astfel, o delegatie de 5 senatori PDL si PSD si-a decontat aproape 10.000 de euro pentru o deplasare de o saptamana in Tadjikistan. Scopul: supravegherea alegerilor din acea tara, alaturi de OSCE. Senatorul PSD Ioan Chelaru a cheltuit aproape 6.000 euro din banii publici pentru o deplasare in Vietnam, la un eveniment pe teme de educatie si aproape 2.000 de euro in Maroc, la o reuniune privind HIV/SIDA. Chelaru face parte din Comisia Juridica. La Camera Deputatilor, campioana cheltuielilor in strainatate este Maria Stavrositu (PDL), care a decontat aproximativ 3.000 de euro in Franta, informeaza Romania Libera.

Politic ShowFoto: Colaj foto

Geoană propune: "Creşterea TVA, temă în sesiunea extraordinară". Dupa ce Traian Basescu a declarat ca va convoca Parlamentul in sesiune extraordinara, presedintele Senatului, Mircea Geoana, a propus ca in afara legilor evocate de seful statului, alesii sa discute si ordonantele legate de cresterea TVA si modificarea fiscalitatii. "Pe langa legile evocate de presedintele Basescu ne gandim la modul cel mai serios sa introducem pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare ordonantele legate de cresterea TVA si modificarea fiscalitatii, pentru ca ele sunt ordonantele pe care Guvernul le-a aprobat dupa respingerea de catre Curte a reducerii pensiilor", a spus Geoana, scrie EVZ.

Atentie, vine PSD! Marian Vanghelie si-a tunat masina cu lumini folosite de Politie. Limuzina Mercedes S500, in care poate fi vazut Marian Vanghelie, a fost tunata cu semnale luminoase de culoare albastra, de tipul celor folosite de masinile de Politie si de Salvare. Daca aveti ghinionul sa fiti blocat in traficul infernal din Capitala, iar din spate o limuzina neagra Mercedes S500 si-a pornit semnalele luminoase de culoare albastra, este posibil sa va aflati in fata masinii lui Marian Vanghelie. Insemnele puterii folosite de bolidul primarului sectorului 5 vor deveni din ce in ce mai insistente, chiar daca acesta nu are voie sa le foloseasca. Nici macar nu ar avea dreptul sa detina astfel de insemne pe masina. Ascunse de ochii politistilor vigilenti, semnalele de avertizare luminoase se afla in spatele grilei Mercedesului, deasupra si sub numarul ce iti indica proprietarul masinii - DMV. Dan Marian Vanghelie, pentru cei care nu cunosc ca aceste litere sunt cusute pana si pe camasa vicepresedintelui PSD, anunta Puterea.

Blaga: Cred ca Udrea are sanse la Primaria Capitalei. Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat marti ca ii ureaza succes Elenei Udrea la sefia organizatiei PDL Bucuresti si a apreciat ca ea are sanse sa intre in cursa pentru primaria Capitalei, insa acest lucru depinde de cum evolueaza perceptia publica a fiecarui pedelist. Intrebat daca functia obtinuta de Udrea ar putea fi o trambulina pentru candidatura ei la primaria Capitalei, liderul PDL a admis ca aceasta "poate fi o astfel de solutie". "Sa vedem cum evolueaza lucrurile in timp, cum evolueaza perceptia publica pentru fiecare dintre noi, pentru ca pana la urma, noi am luat o decizie corecta, spun eu, sa ne prezentam in alegeri cu cel mai bun dintre noi si bun in sensul in care te vede electoratul. Din acest punct de vedere, eu cred ca are sanse. Desi as vrea sa spun ca Oprescu este un contracandidat serios pentru oricine", a comentat Blaga. El a adaugat ca un primar care stie sa comunice, ca Sorin Oprescu, "porneste cu prima sansa in orice competitie electorala", anunta Romania Libera.

Legea Agentiei Nationale de Integritate a fost violata de golani cu urme de senatori in singe. Legea ANI, modificata de Comisia pentru drepturile omului, in baza cererii de reexaminare a presedintiei, credeam ca imaginea camerei superioare a Parlamentului se bizuie pe insi bipezi; ca responsabilitatea lor tine loc de caracter si moralitate. Uninominalul i-a selectat de fapt pe panglicari. Invirtelile lor tin acum loc de caracter si moralitate. Experienta din trecut minimalizeaza caracterul si moralitatea si impun cotcaria ca doctrina de stat. Nici imaginea proasta a unui ales nu va mai fi un impediment pentru ca potlogarii, pungasii si sarlatanii sa fie realesi pe viitor. Parlamentarii au transformat oprobriul public in trambulina de imagine si nerusinarea in filozofie. Alegerile au fost, sint si vor fi facute de mercenari, in folosul unei clici, prin intermediul unei parti a norodului. Mercenarii lucreaza pe mangoti si n-au muma si tatine, clica parlamentara cistiga marafeti grei din contracte cu statul si o doare-n basca de morala, in timp ce norodul voteaza cu ochii inchisi, ca si cum s-ar inchina la icoana Maicii Preciste si cere mereu caractere, informeaza Academia Catavencu.