Politic Show: Curtea Constitutionala vs. legea pensiilor. Cine castiga; Fenechiu: guvernul lui Crin, bun doar pana la alegeri; Ioan Oltean: Sper ca Guvernul sa renunte la diminuarea cu 25 la suta a salariilor bugetarilor 

de Cristina Bobe     HotNews.ro
Sâmbătă, 18 septembrie 2010, 3:13 Revista Presei | Politic

politic show
Foto: Colaj foto
Curtea Constitutionala vs. legea pensiilor. Cine castiga? Guvernul Boc si-a impus majoritatea in Parlament astfel incat Legea pensiilor a fost adoptata in forma Executivului. Pana la aplicare, legea trebuie sa primeasca insa unda verde" si de la Curtea Constitutionala, scrie Romania Libera. Social-democratii au anuntat ieri, prin vocea presedintelui Victor Ponta, ca vor ataca la Curtea Constitutionala, cel mai probabil astazi, proaspat adoptata Lege a pensiilor. Si liberalii au spus ca vor ataca legea, dar "complet separat" de PSD. Printre argumentele pe care le vor ridica pesedistii se numara tocmai introducerea pensiilor ocupationale (ale militarilor, politistilor si judecatorilor) in sistemul public de pensii. De asemenea, PSD intentioneaza sa sesizeze si in privinta modului in care presedinta Camerei, Roberta Anastase, a condus sedinta de miercuri, acuzand fraudarea votului. "Vom strange la acest dosar al fraudelor Anastase toate voturile viciate si vom depune acest dosar si la Camera Deputatilor si la institutiile abilitate ale statului. Va veni momentul cand doamna Anastase va raspunde nu doar politic pentru aceste fraude, ci si juridic", a declarat Victor Ponta. Social-democratii au sustinut ca, in timp ce presedintele Camerei anunta ca ar fi votat in favoarea Legii pensiilor peste 170 de deputati, in sala nu erau mai mult de 80 de alesi.

Shadow cabinet-ul lui Antonescu, "o idee nastrusnica"pentru Iliescu. Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a fost de parere ca prezentarea unui "guvern liberal din umbra" de catre liderul PNL, Crin Antonescu, este "o idee cam nastrusnica", relateaza Gandul. Iliescu a declarat astazi, la finalul intalnirii cu liderii organizatiilor de pensionari din PSD, ca desemnarea unui "Cabinet alternativ" este o practica specifica unui sistem bipartid. "Asta este o idee de factura englezeasca; acolo exista practica bipartizanului, adica a organizarii politice bazata pe doua partide care se succed la putere, alteranativ. Cand unul este la putere, celalalt este in opozitie si de aici acel shadow cabinet - cabinetul in rezerva al opozitiei. Nu ne aflam acolo, asa ca mi se pare cam nastrusnica o asemenea idee" a spus Iliescu.

Ioan Oltean: Sper ca Guvernul sa renunte la diminuarea cu 25 la suta a salariilor bugetarilor. Vicepresedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca, in opinia sa, Guvernul nu va mai prelungi diminuarea cu 25 la suta a salariilor bugetarilor si dupa data de 1 ianuarie 2011, scrie Romania Libera. "Eu sper ca legea salarizarii unitare sa aiba in vedere revenirea de la diminuarea salariilor cu 25 la suta si sa plece de la acest target. Eu sper ca Guvernul va avea grija ca aceasta masura sa inceteze la 1 ianuarie 2011", a precizat Oltean. "Nu pot sa ma pronunt cu certitudine. Legea are o prevedere expresa, ca masura este temporara. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt foarte clare. Aceasta prevedere temporara inceteaza la sfarsitul lunii decembrie 2010. In opinia mea, mergand pe aceasta interpretare stricta a prevederii legii, diminuarea cu 25 la suta ar trebui sa dispara si salariile sa revina la forma initiala", a adaugat liderul democrat-liberal.

Fenechiu: guvernul lui Crin, bun doar pana la alegeri. Vicele PNL Relu Fenechiu da sanse cabinetului-alternativa prezentat de Crin Antonescu sa devina realitate doar in varianta instalarii unui guvern de criza, de cateva luni, nu si dupa alegeri, potrivit evz.ro. Garnitura celor 11 ministri scosi joi seara de liderul PNL Crin Antonescu in formula guvernului-alternativa are toate sansele sa ramana doar de vitrina. Intr-un guvern real, rezultat in urma alegerilor, sustine vice presedintele PNL Relu Fenechiu, "resursa PNL" va lua, cel mai probabil, locul tehnocratilor fluturati acum de Antonescu. Specialistii de partid alesi de liderul PNL pe de alta parte - de la Mariana Campeanu la Andrei Marga - se numara, mai toti, printre fidelii acestuia. Intregul guvern din umbra de altfel, sustin liberalii, ar fi o alegere exclusiva a lui Antonescu.

Melescanu: Consiliul Europei vrea continuarea anchetei privind inchisorile CIA. Senatorul PNL Teodor Melescanu a prezentat marti, in sedinta Biroului Permanent, o solicitare a unei delegatii a Consiliului Europei de continuare a activitatii Comisiei de ancheta pe tema posibilelor inchisori CIA din Romania, deoarece ar fi aparut informatii noi pe acest subiect, potrivit Romania Libera. Potrivit stenogramelor sedintei Biroului Permanent din data de 14 septembrie, Melescanu a informat conducerea Senatului privind intalnirea cu o delegatie a Consiliului Europei care se ocupa de aplicarea de catre Romania a prevederilor Conventiei referitoare la interzicerea torturilor si a altor tratamente degradante. Liberalul a afirmat ca delegatia l-a chestionat in ceea ce priveste existenta inchisorilor CIA in tara. "Ei m-au intrebat despre existenta inchisorilor CIA in Romania... Eu le-am spus ca a fost o ancheta extrem de serioasa facuta de catre senatori importanti - Norica Nicolai, eu - si ca nu exista nici un fel de dovada care sa sustina aceste afirmatii", a precizat liberalul. Potrivit raportului redactat in 2006 de Comisia parlamentara de control al presupuselor zboruri CIA in Romania, condusa de senatoarea Norica Nicolai, nu se poate dovedi ca in Romania au fost zboruri CIA, cu atat mai putin centre de detentie ale suspectilor de terorism. La vremea respectiva, Norica Nicolai spunea ca este exclusa existenta unor centre de detentie ale CIA pe teritoriul Romaniei.

Geoana: Ce pateste acum Vintu este doar o reglare de conturi intre vechi tovarasi. Presedintele Senatului Mircea Geoana considera ca ceea ce i se intampla lui Sorin Ovidiu Vintu in aceste zile reprezinta "doar o reglare de conturi intre vechi tovarasi", scrie evz.ro. "Prefer să nu spun mai multe, dar cred că ce păţeşte acum Sorin Ovidiu Vântu este doar o reglare de conturi între vechi tovarăşi", a spus Geoană, la Braşov. Sorin Ovidiu Vântu a fost eliberat joi după-amiază, după o săptămână de detenţie.


Citeste mai multe despre   























1054 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri