Politic Show: Oltean: "Ce stiu Preda si Macovei despre PDL? Nu stiu nimic!"; Demnitarii vor sa se plimbe de 150 milioane lei; Cum incurca FIDESZ calculele in UDMR

de Cristina Bobe     HotNews.ro
Luni, 13 decembrie 2010, 2:08 Revista Presei | Politic

politic show
Foto: Colaj foto
Oltean: "Ce stiu Preda si Macovei despre PDL? Nu stiu nimic!". Vicepresedintele PDL estimeaza ca Emil Boc nu va mai candida la sefia partidului daca ar risca sa piarda: "Suntem prea realisti sa-l lasam sa candideze daca am sti ca n-are nicio sansa". Tezele tandemului Cristian Preda - Monica Macovei referitoare la coruptia din PDL nu le pica deloc bine liderilor partidului. Pe Preda l-ar putea costa inclusiv excluderea. Intr-un interviu acordat EVZ, vicepresedintele Ioan Oltean explica de ce, desi le "respecta valoarea intelectuala", greii PDL ii vor pe cei doi disidenti fie inscrisi in "linia hotarata de partid", fie spunand "pa" si PDL-ului si euro deputatiei. Cat despre Emil Boc, Oltean e convins ca a confirmat in ipostaza de "Stefan cel Mare al zilelor noastre". Ezita totusi sa-l dea premier cu certitudine si dupa alegerile interne din 2011. "Premierul nu e de capul lui", declara Oltean, citat de EVZ.

Mircea Geoana, (in)util pentru PSD. Social-democratii ar putea analiza, azi, in sedinta Biroului Permanent, daca functia de presedinte al Senatului le mai este de vreun folos. De concluzia discutiei depinde ramanerea in partid a lui Mircea Geoana, pe care sefia Senatului l-a aparat pana acum de o eventuala excludere. Propunerea de a vedea daca PSD se poate dispensa de sefia Senatului ii apartine secretarului general al partidului, Liviu Dragnea. "Trebuie sa stabilim daca aceasta functie este, intr-adevar, de folos pentru noi, daca este utila pentru proiectul de constructie a unei Opozitii unite", a explicat Dragnea sambata, intr-o emisiune la Realitatea TV. Potrivit lui Dragnea, PSD ar trebui sa evalueze si pierderile pe care ar risca sa le inregistreze daca ar renunta la postul din fruntea Senatului, informeaza Adevarul.

Demnitarii vor sa se plimbe de 150 milioane lei. Aproape jumatate din banii prevazuti pentru deplasari in 2011 sunt directionati spre deplasarile externe. In afara MAE, in topul institutiilor cu cele mai mari cheltuieli pentru "plimbare" in strainatate apar MAI, MApN, Administratia Prezidentiala, SGG si Camera Deputatilor. Conform proiectelor de buget pentru 2011 ce intra saptamana aceasta in dezbaterea Parlamentului, de la "pusculita" statului se vor duce 149,59 mi-lioane lei pe deplasari interne, externe, detasari si transferuri. Adica aproximativ 34,8 milioane de euro. Aproa-pe jumatate din aceasta suma, 71,42 milioane lei mai exact, se aloca deplasarilor in strainatate, in cazul multor institutii inregistrandu-se practic o crestere a cheltuielilor fata de anul in curs, scrie Romania libera.

Cum incurca FIDESZ calculele in UDMR. Un succesor al lui Marko Bela care n-ar beneficia de sprijinul Budapestei ar creste cota lui Laszlo Tokes, Uniunea riscand astfel sa nu mai treaca pragul electoral. Retragerea lui Marko Bela si plasarea lui Kelemen Hunor in pole-position nu inchid lupta pentru succesiune in UDMR, ci forteaza Uniunea sa joace cartea sustinerii FIDESZ-ului lui Viktor Orban, de a carui pozitionare depind, in mare masura, calculele pentru 2012. Alegerea, in februarie, a unui nou sef al UDMR care nu beneficiaza de sprijinul Budapestei ar creste substantial cota lui Laszlo Tokes, decis, intr-o asemenea varianta, sa-si oficializeze intentiile de a infiinta un partid-alternativa pentru electoratul maghiar, relateaza EVZ.

Victor Ponta: "Dracu' Basescu sa se duca la...dracul". Presedintele PSD il ataca, din nou, pe presedintele Romaniei, pe care il boteaza "Basescu Scaraotchi" si il acuza ca isi baga coada peste tot. Victor Ponta nu rateaza nicio ocazie pentru a-l ataca pe seful statului, de aceasta data fiind suparat pe faptul ca Traian Basescu isi baga coada peste tot. "Mihai Tatulici a incercat sa ma bage in corzi, cu intrebarea "Cum scapati de Dracu'?". Pentru eschiva, m-am facut ca nu inteleg intentia lui si i-am raspuns ca Dracu' e Basescu, evident ca o sa fac tot ce pot sa scap tara de el", scrie Ponta pe blog. Liderul PSD scrie, in continuare, ca presedintele Romaniei isi baga coada peste tot, de la PDL si Guvern, pana la PSD. "Cel mai tare isi baga coada in PDL si in Guvern. Nimic special, pana la urma sunt creatia lui si trebuie sa-l slujeasca neconditionat, fara el n-ar avea loc nici macar in Iad. Nu e cazul sa vorbesc de faptul ca exista si o favorita in Iad, cea mai frumoasa si mai gatita din trupa. Dracu' si-a bagat coada si la noi, la PSD. Sunt convins ca tot coada lui are efecte asupra lui Crin", precizeaza Ponta, citat de Adevarul.

Scandal cu sponsorizari in PDL. Dupa o inregistrare in care directorul adjunct al Electrocentrale Deva, Cristian Vladu, se lauda ca a dat "un miliard si jumatate" in campania electorala, numele acestuia este implicat si intr-o discutie privind concedieri politice la companiile de stat Hidroelectrica si Hidrosper. Intr-o noua inregistrare publicata in presa locala, Vladu discuta cu o persoana care nu a fost inca identificata. Vladu spune: "Tu nu vezi ca la Hidrosper si Hidroelectrica ultimele angajari sunt sefii PSD-ului si PNL-ului de pe zone?" Interlocutorul sau raspunde: "Domnu' Vladu, eu am facut o lista uite asa, pentru liderul de sindicat, care e de-al nostru, care o trimite la Basescu, o lista uite asa, de directori din Hidrosper si Hidroelectrica care nu-s ai nostri. Uite asa e lista, sunt vreo 70 de oameni pe tara, care-s PSD si PNL." Vladu a recunoscut ca in inregistrari este vocea sa, dar a spus ca donatiile au fost facute legal , iar el este o "victima" in acest caz. Pe de alta parte, seful PDL Hunedoara, deputatul Viorel Arion, a negat ca Vladu ar fi facut donatii sau sponsorizari in numele sau sau al firmei, informeaza Romania libera.

Elena Udrea, in picaj din cauza tocurilor. Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, s-a impiedicat, in sala in care au avut loc alegerile PDL Ilfov si a fost la un pas sa cada. Elena Udrea s-a dezechilibrat in timp ce cobora scarile de la tribuna, s-a clatinat cativa pasi, iar apoi a intrat intr-un perete, acesta fiind si norocul ei, deoarece nu a mai cazut. Doamna ministru a fost amuzata de intamplare si a fost ajutata sa mearga mai departe de catre candidatul la sefia filialei din Ilfov, Cristache Radulescu. In urma cu o saptamana, Udrea a declarat, la Congresul PDL Cluj, ca "nu conteaza cat de lung ai tocul, important e cat de mult muncesti". Se pare ca, de aceasta data, chiar tocurile au fost cele care i-au venit de hac doamnei ministru, anunta Adevarul.


Citeste mai multe despre   



















1682 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Oltean asta (Luni, 13 decembrie 2010, 3:10)

    Figaro [anonim]

    Are nu numai fatza de frizer ci si gandirea.
  • 0 (0 voturi)    
    Mie acest oltean îmi aduce aminte (Luni, 13 decembrie 2010, 8:42)

    danbaloiu [utilizator]

    de fostii secretari PCR, obtuzi, rigizi, prosti si insolenti. Astia fac parte din armata de slugi a celor ca traian basescu. Sunt devotati pâna la sacrificiu, ei nestiind sa faca altceva, din cauza nulitatii. Prostia lor este malefica pentru societate, fiindca ei nici macar nu stiu ca sunt prosti. Cu ajutorul lor, (caci vorbele pe care acestia sunt lasati sa le arunce in media sunt ale celor pe care îi slujesc), oamenii cu valoare sunt pîna la urma eliminati.
    Aceasta metoda a partidelor de a se folosi de asemenea "gorile" va fi sanctionata de societate, mai devreme sau mai târziu.
  • 0 (0 voturi)    
    aberatii (Luni, 13 decembrie 2010, 19:40)

    elena [anonim]

    Majoritatea lucrurilor enuntate in acest articol sunt niste aberatii de prost gust si fara sens.
  • 0 (0 voturi)    
    nesimtitii de la hotnews (Luni, 13 decembrie 2010, 20:07)

    laurentiucat [anonim]

    nu au spus mai nimic de scandalul cu vladu de la mintia si cu sponsorizarea pd-l cu bani multi.de promisiunile lui falca de sponsorizari..


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă