Comuna lui Emil Boc, in topul investitiilor publice. Anul trecut, in luna mai, autoritatile centrale anuntau, prin vocea directorului Companiei Nationale de Investitii, Ana Maria Topoliceanu, ca au renuntat la proiectul privind constructia unei sali de sport in Rachitele, satul natal al premierului Emil Boc. Anul acesta, insa, autoritatile par sa fi revenit asupra deciziei, fiind emis deja un acord de mediu pentru investitia respectiva. Sala de sport va fi construita de societatea TCM Nord, care si-a adjudecat licitatia din data de 11 mai 2010, angajandu-se sa finalizeze investitia pentru suma de 2,42 milioane de lei. In plus, comuna Margau, de care apartine si satul Rachitele, va mai beneficia si de un sistem modern de canalizare, de o retea de apa potabila, de un centru de zi pentru copii si de un drum modernizat, lucrari castigate de o firma apropiata PDL, scrie EVZ.

Politic ShowFoto: Colaj foto

Blaga raspunde indemnului de a renunta la candidatura pentru sefia PDL: "Domnul Tabara ma jigneste. Nu ma cunoaste. Eu nu pot sa-mi bat joc de mine". Ideea retragerii lui Vasile Blaga din cursa pentru sefia PDL, lansata de catre ministrul Agriculturii Valeriu Tabara, a fost respinsa cu vehementa de catre actualul secretar general."Domnul Tabara ma jigneste. Nu ma cunoaste. Ar trebui sa intrebe in organizatii. Eu nu pot sa-mi bat joc de mine, nici de colegii care ma sustin si cu atat mai putin de partid", a precizat, marti seara, Vasile Blaga, reconfirmand totodata ca este increzator in propriile forte: "Din 10 in 10 ani se intampla lucruri importante in acest partid: in 1991 am avut curaj sa ne rupem de Iliescu, in 2001 a fost ales domnul Basescu si cred ca tot asa se va intampla si in 2011. Avem toate argumentele sa castigam la congres", anunta Gandul.

Elena Udrea: Barbatii politici din USL s-au aliat impotriva unei femei. Liderul PDL Bucuresti, Elena Udrea, ironizeaza din nou pe blogul sau campania dusa impotriva sa de catre "barbatii politici" Antonescu, Chiliman si Piedone, si spune ca acestora li s-a alaturat "un al patrulea Frankfurt politic", Victor Ponta, informeaza Mediafax. "Scriam saptamana trecuta ca trei barbati (Crin Antonescu, Cristian Popescu-Piedone si Andrei Chiliman) s-au unit sa apere Bucurestiul de o femeie. Astazi, li s-a alaturat un al patrulea Frankfurt politic, pe numele sau Victor Ponta. Au lansat chiar si o rezolutie impotriva mea. Si, culmea, la cateva ore distanta, finantatorul campaniei cu care au impanzit orasul, Andrei Chiliman, a simtit nevoia, ca un brav barbat politic ce este, sa se victimizeze - cum ca eu as fi dat ordin RATB sa dea jos panourile si afisele campaniei lor", scrie ministrul pe blog, informeaza Romania Libera.

Berceanu: Imi doresc ca in PDL sa fie o competitie eleganta. Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat luni ca isi doreste ca in PDL sa fie "o competitie eleganta" pentru sefia partidului si a aratat ca spera ca persoana care va castiga "sa vrea sa castige PDL, nu o parte din PDL sau un PDL cu foarte multe tensiuni, rafuieli, polite de platit". "Cred ca lucrurile trebuie sa se desfasoare cu eleganta si cu sportivitate. Cine o sa castige, o sa castige, depinde de foarte multe, depinde de ce vom spune cand vom merge prin judete, de ce va spune in sala, de ce se mai intampla in aceasta perioada si cel care castiga sper sa vrea sa castige PDL, nu o parte din PDL sau un PDL cu foarte multe tensiuni, rafuieli, polite de platit, mi-ai zis aia, ti-am zis ailalta", a spus Berceanu, scrie Gandul.

In editorialul "Cu ce-i mai breaz Antonescu decat Boc", Ioana Lupea scrie: "Crin Antonescu promite ca va distruge odioasa mostenire a guvernului Boc, pana la ultimul articol de lege adoptat prin asumarea raspunderii. Si ce va pune in loc? Pentru ca se pretinde un radical, un fel de Traian Basescu de semn contrar, pentru Antonescu nu conteaza. Importanta e doar opera de anihilare. Mai rational s-a dovedit partenerul sau politic Victor Ponta: nu totul va fi abrogat, doar ce e rau. Noi, cei care suportam efectele schimbarii legilor de la un mandat la altul, nu stim ce e bine si ce e rau din punctul de vedere al opozitiei pentru ca Antonescu si Ponta nu ne-au facut cunoscuta viziunea lor alternativa. Daca ea exista: in cazul Codului Muncii opozitia a propus aceeasi versiune, cu diferente nesemnificative. Iar abrogarea legilor privind salariile si pensiile ne-ar intoarce la situatia de dinaintea adoptarii lor, adica la inechitati strigatoare la cer". Integral in EVZ.