Politic Show: Roberta Anastase, pazita de sase SPP-isti la coafor; Olguta Vasilescu acuza PDL ca ar fi comandat 4 milioane de biciclete din China pentru a le da drept mita electorala; Boureanu: Daca Udrea scoate 30% in sondaje, va candida la Primarie "ca vrea, ca nu vrea"; UDMR, avertizata de Cotroceni sa nu miste-n front

de Andra Ciubotaru     HotNews.ro
Joi, 28 aprilie 2011, 2:33 Revista Presei | Politic

Politic Show
Foto: Colaj foto
Ponta il prefera pe Blaga sef la PDL. Liderul PSD spune ca alegerea lui Blaga ar face posibila "o relatie normala" intre putere si opozitie. Ponta crede ca Blaga ar fi mai potrivit pentru PDL decat Boc. Presedintele PSD, Victor Ponta, considera ca alegerea lui Vasile Blaga sef la PDL ar permite o "relatie normala" intre putere si opozitie. "Nu vad posibila niciun fel de colaborare intre USL si un PDL condus de Vasile Blaga. Dar vad posibila, si mi se pare normala, o relatie intre un USL aflat in opozitie si un PDL la putere cu Blaga sau un USL aflat la putere si un PDL condus de Blaga. Oamenii din jurul lui Blaga sunt oameni politici normali, cu bune, cu rele. In jurul Elenei Udrea si al lui Emil Boc e o clica mafiota", a declarat Victor Ponta, citat de EVZ.

Roberta Anastase, pazita de sase SPP-isti la coafor. Pericolul numarul unu al demnitarului roman - imbratisarile din timpul bailor de multime. Sase membri ai Serviciului de Protectie si Paza (SPP) au fost surprinsi, marti, pazind un salon de infrumusetare din centrul Bucurestiului, pentru ca presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, se coafa in interior. Potrivit unui cotidian central, SPP-istii au stat trei ore in asteptarea Robertei Anastase, care pe langa coafat ar fi apelat si la un machiaj facial. Dupa ce politicianul a parasit salonul, s-a indreptat catre Palatul Parlamentului, insotita de cei sase membri ai echipajului SPP. Si al doilea om in stat, presedintele Senatului, Mircea Geoana, s-a remarcat la inceputul acestui an cand la o banala cina in oras a fost pazit de patru agenti SPP. Cele patru garzi de corp s-au asigurat atunci ca nimeni nu il deranjeaza, iar la iesirea din restaurant, automobilul in care Geoana si sotia sa s-au urcat a fost urmat de cel de-al doilea, in care se aflau oamenii de paza, scrie Gandul.

Ion Toma: partidul i-a dat, partidul l-a "executat". Volumul afacerilor cu statul derulate de firma senatorului Ion Toma a scazut odata cu pierderea influentei sale in PSD si cu excluderea din partid. Firma controlata de Ion Toma, SCADT SA, a obtinut contracte de milioane de euro de la autoritatile centrale si locale in perioada in care acesta era in conducerea PSD. Senatorul Ion Toma (61 de ani) face parte din garda veche a PSD. Este la al doilea mandat consecutiv de senator, ales pe listele PSD in colegiul uninominal 2, din Circumscriptia electorala nr. 30 Olt. Pentru ca, inainte de alegerile pentru sefia partidului, a jucat la doua capete, si cu Geoana si cu Ponta, a ajuns sa fie exclus, acum fiind unul dintre senatorii neafiliati. Fara sprijin politic, nici afacerile cu statul nu ii mai vin. Insa, pana sa-si piarda influenta in partid, Toma si-a facut plinul. Afacerile, mai ales cele cu statul, i-au mers ca pe roate ani de-a randul. Integral in Adevarul.

Botis ii calca pe urme lui Ridzi? Desi cazul Botis a intrat in atentia DNA ca urmare a sesizarii Agentiei Nationale de Integritate, PDL nu intentioneaza sa ia vreo masura impotriva fostului ministru al Muncii. Mai mult, daca se va ajunge la o cerere de incepere a urmaririi penale, sunt toate sansele ca avizul Parlamentului sa se "impiedice" in votul Camerei. In cazul in care procurorii anticoruptie ajung la concluzia ca se impune inceperea urmaririi penale impotriva fostului ministru al Muncii, justitia va ajunge, iar, la mana Parlamentului. Mai precis, la votul deputatilor, in conditiile in care Ioan Nelu Botis este membru al Camerei, scrie Romania Libera.

Raluca Turcan: In PDL nu se contureaza o directie de asumare a unor greseli. Vicepresedintele PDL, Raluca Turcan, ii indeamna pe democrat-liberalii de la varful partidului sa ia in calcul redresarea electorala si dialogul in vederea consolidarii politice. Intr-o postare pe blog, intitulata "In PDL lipseste dezbaterea interna despre modernizarea partidului si despre perspectiva de redresare electorala", deputatul democrat-liberal precizeaza ca, la capatul primelor doua saptamani de campanie interna, "nu s-a conturat inca nicio solutie clara de modernizare a PDL". Integral in Gandul.

Integrarea romanilor, pe agenda discutiilor intre seful PDL Diaspora si popularii spanioli. Problema imigratiei si a integrarii romanilor din Spania a fost unul dintre principalele subiecte de pe agenda intalnirilor presedintelui PDL Diaspora, William Branza, cu liderii Partidului Popular spaniol. "Cred ca deputatul Branza este unul dintre cei mai buni interlocutori pe care i-am avut de-a lungul istoriei  noastre cu poporul roman. Este omul care nu guverneaza din birou, ci cel care cunoaste problemele reale care ii afecteaza pe cetatenii nostri, cu care am avut ocazia sa stau de vorba in numeroase ocazii. Sunt sigur ca datorita muncii sale comunitatea romaneasca o sa-si vada viata mai buna si integrarea mai usoara", a declarat presedintele provinciei Castellon- Valencia, Carlos Fabra, la finalul unei intalniri cu liderul democrat-liberal, potrivit EVZ.

Boureanu: Boc are o bila alba de la Basescu, dar cu Blaga PDL a controlat Capitala. Un sustinator al lui Vasile Blaga pentru presedintia PDL, deputatul Cristian Boureanu a explicat la emisiunea "Dezbaterile Rl" de ce il prefera pe acesta in detrimentul premierului Emil Boc, la alegerile interne care vor avea loc pe 14 mai. "E nevoie de o schimbare, de o trecere de la o administrare canalizata exclusiv spre guvernare la un ritm orientat spre ce are nevoie PDL. Presedintele partidului trebuie sa se ocupe 24 de ore de partid", a spus Boureanu, care a subliniat ca acest lucru nu inseamna ca tabara lui Blaga nu il mai sustine pe Emil Boc in functia de premier al Romaniei. Vicepresedintele PDL a explicat ca Vasile Blaga este vazut in partid ca un om "ferm, care are autoritate si care a dovedit ca e in stare sa conduca o campanie electorala". Blaga este genul de om care "masoara de cinci ori si taie o singura data, bine taiat. Emil Boc are un stil de conducere poate un pic mai colegial". Integral in Romania Libera.

Olguta Vasilescu acuza PDL ca ar fi comandat 4 milioane de biciclete din China pentru a le da drept mita electorala. Vicepresedintele PSD Dolj, Lia Olguta Vasilescu, scrie pe blogul personal ca are infomatii cum ca PDL ar fi comandat patru milioane de biciclete din China pentru a fi distribuite, la anul, ca mita electorala. Reprezentantii PDL au negat informatia. Pe blogul ei, Olguta Vasilescu afirma ca a aflat aceasta informatie din trei surse, refuzand, insa, sa precizeze care sunt acestea. "Aflu ca PDL, partidul asta care tot taie de la saraci (ca nu mai e de unde!), a comandat, tocmai in China, 4 milioane de biciclete. Material de propaganda pentru urmatoarea campanie! Daca sunt sau nu portocalii, n-as putea sa va povestesc... Dar informatia e sigura si imi parvine din doua judete diferite", scrie Olguta Vasilescu, potrivit Gandul.

Deputatul Savu si-a lungit procesul pana la prescriere. Vasile Savu a fost condamnat, in iulie 2010, la trei ani de inchisoare cu executare, dupa patru ani de procese, insa pana la apel faptele sale s-au prescris. El a tocat banii minerilor in excursii exotice. Condamnat de doua instante, Vasile Savu, fost parlamentar si sef al ortacilor, si-a prelungit procesul pana a scapat. De la fond pana la recurs a avut nu mai putin de 47 de termene. Vasile Savu (51 de ani) a fost condamnat de Judecatoria Sectorului 1, la 10 februarie anul trecut, pentru coruptie la trei ani de inchisoare cu suspendare. Aceeasi instanta a decis ca Savu sa plateasca 50.000 de euro. Fost deputat intre 2000 si 2004 din partea Asociatiei Macedonenilor din Romania, Vasile Savu a fost trimis in judecata de catre DNA in anul 2006, scrie Adevarul.

Boureanu: Daca Udrea scoate 30% in sondaje, va candida la Primarie "ca vrea, ca nu vrea". Vicepresedintele PDL, deputatul Cristian Boureanu, a declarat ca Elena Udrea nu va avea cum sa evite candidatura la Primaria Capitalei, daca in sondajele de opinie pre-electorale va obtine cel putin un scor de 30%. Invitat in emisiunea "Dezbaterile Rl", moderata de Sabina Fati, Boureanu a explicat ca acelasi lucru "a patit" si Vasile Blaga la alegerile din 2008. "Daca Elena Udrea va avea in sondaje 30%, va fi pusa candidat la Primaria Capitalei ca vrea, ca nu vrea. Vasile Blaga a fost pus in cursa nu pentru ca a vrut, ci pentru ca s-a constatat ca statea cel mai bine in sondaje. Numai sondajele pot spune daca Udrea ar fi buna pentru Capitala", a spus Cristian Boureanu, citat de Romania Libera.

UDMR, avertizata de Cotroceni sa nu miste-n front. Aprecierile consilierului prezidential Sebastian Lazaroiu, in ochii caruia UDMR este "o formatiune tolerata", i-au pus pe jar pe liderii Uniunii. Senatorul Gyorgy Frunda a precizat ca presedintele avertizeaza astfel UDMR sa stea cuminte in banci si sa voteze cum vrea PDL. Senatorul UDMR Gyorgy Frunda este convins ca Lazaroiu este, de fapt, un purtator de cuvant al sefului statului care "a avut o apropiere cu Partidul Civic Maghiar si care este in relatii bune cu premierul ungar Viktor Orban". Or, a argumentat Frunda, premierul ungar il sustine pe Laszlo Tokes in demersurile sale de creare a Partidului Popular al Maghiarilor. Reactia lui Frunda a venit dupa ce, la inceputul acestei saptamani, consilierul prezidential a declarat ca UDMR este o formatiune "tolerata", dar pe care nimeni nu are interesul sa o distruga, fiind "un partener comod de guvernare", insa cu un potential limitat acum si in scadere pe termen lung, scrie Adevarul.

Geoana, despre Constitutia ungara: Cand apesi frana prea repede, risti ca pasagerii sa se loveasca. Presedintele Senatului, Mircea Geoana, apreciaza, intr-o postare pe blog, ca modificarea Constitutiei ungare este "o lectie", el spunand ca atunci cand "apesi frana prea repede, risti ca pasagerii sa se loveasca de tetiera, de plafon". "Adevarul este ca ceea ce s-a intamplat cu modificarea Constitutiei maghiare este o lectie pentru noi. Cand iei masuri prea bruste, prea repede, cand apesi frana prea repede, risti ca pasagerii sa se loveasca de tetiera, de plafon. Poate nu intamplator, discutiile despre modificarea Constitutiei de la noi au reinceput sa iasa la suprafata, insa mult mai vag de data aceasta. La fel de adevarat este ca atunci cand viata este grea si cand banii sunt tot mai putini, cand tensiunile sociale cresc, iar deciziile guvernamentale sunt tot mai contestate, nationalismul si extremismul prind iarasi aer. Este de inteles pana la urma: cand iei omului din ce in ce mai mult, el se refugiaza in ceva pe ce nu poti sa pui impozit si nici TVA: mandrie, identitate, istorie. Si mai mult, se intoarce, psihologic, de fiecare data, la o vreme in care viata era buna, iar viitorul parea luminos", scrie Geoana, potrivit Gandul.


Citeste mai multe despre   





















1658 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Cand te lauda opozitia . . . . (Joi, 28 aprilie 2011, 10:10)

    Gheorghe [anonim]

    . . . . imediat trebuie sa te intrebi unde ai gresit? Laudele lui Ponta la adresa lui Blaga pot insemna doua lucruri: Ori ii e frica prea tare de Boc ori intre Blaga si Ponta exista intelegeri oculte date in vileag prea devreme de neexperimentatul Ponta! Altminteri nu vad, de ce dintr-odata oamenii lui Blaga sunt onesti si destepti fata de ceilalti care nu sunt decat o clica de hoti!
  • 0 (0 voturi)    
    dece ne iei de boureni ? (Joi, 28 aprilie 2011, 13:16)

    joianu [anonim]

    Boureanu: Boc are o bila alba de la Basescu, dar cu Blaga PDL a controlat Capitala.
    .....................
    sigur, s'a vazut la alegeri.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version