Schimbarea la fata a lui Ponta. Liderii USL au inceput sa realizeze ca anul 2012 le-ar putea aduce pe cap, in afara de perspectiva mult dorita a preluarii puterii, si greaua mostenire a crizei economice si a efectelor sale. Cu propriile promisiuni electorale amenintate de calculele reci care guverneaza lumea economica, reprezentantii Opozitiei au inceput, in ultimele luni, sa-si schimbe discursul si sa arunce in curtea lui Boc responsabilitatea readucerii salariilor si pensiilor la nivelul din 2008. S-au batut cu pumnul in piept pe la mitingurile sindicalistilor ca vor apara interesele pensionarilor si salariatilor. Au initiat motiune dupa motiune de cenzura impotriva Guvernului Boc si l-au amenintat pe premier cu plangeri penale pentru plafonarea salariilor pana in 2012. Prin programul lor economic au promis cresterea salariului minim la 800 de lei, la numai o luna dupa ce vor ajunge la guvernare, scrie EVZ.

Politic ShowFoto: Colaj foto

Ecaterina Andronescu mototoleste bancnote si le calca in picioare intr-o demonstratie in fata absolventilor de Politehnica. Ce spune inginerul CTP. La ceremonia de absolvire a studentilor de la Universitatea Politehnica din Bucuresti, care a avut loc la Sala Palatului, rectorul Ecaterina Andronescu, a facut o demonstratie in fata proaspetilor ingineri. A scos o bancnota de 100 de lei si una de un leu si i-a intrebat pe tinerii din sala plina ochi de absolventi, parinti si profesori daca le vor. "Daaaa!", striga corul celor din sala. "Dar daca le mototolesc", continua rectorul. "Le mai vreti?". "Daaa!", ii raspund studentii. "Dar daca le arunc pe jos si le calc in picioare?", intreaba Ecaterina Andronescu si calca bancnotele de pe jos. Iar sala ii raspunde fara ezitare ca le vrea, anunta Gandul.

Un senator PSD fura startul campaniei electorale cu promisiuni trasnite. Gabriel Mutu, senator si membru al PSD, a inteles necesitatea dialogului continuu cu cetatenii si a pus la dispozitia acestora o linie telefonica, unde locuitorii sectorului 6 ii pot trimite problemele cu care se confrunta in fiecare zi. Pentru cei care folosesc mai mult mediul on-line, senatorul a realizat un site ce contine un formular unde cetatenii pot transmite sesizari, petitii sau propuneri pentru imbunatatirea cadrului legislativ. Toate aceste demersuri fac parte din campania "TU MERITI", informeaza Puterea.

Marian Sarbu: Guvernul ar putea lansa in toamna programul "Cosul pensionarului". Presedintele UNPR a declarat astazi, pentru NewsIn, ca, la propunerea partidului, in interiorul Coalitiei se discuta despre o hotarare de Guvern prin care pensionarii sa poata cumpara produse de baza la pretul de productie. "In perioada urmatoare, la propunerea UNPR, Executivul va da o Hotarare de Guvern, probabil pe la sfarsitul lunii august, pentru punerea in aplicare a unui program ce se intituleaza si faciliteaza pensionarilor cumpararea unor produse de baza: ulei, zahar, orez, faina, la pretul de productie", a spus Marian Sarbu. Intrebat cand va deveni operational programul din momentul in care se va da Hotararea de Guvern, Sarbu a sustinut ca "cel mai probabil in luna septembrie sau octombrie", subliniind ca de acest proiect se vor ocupa consiliile locale. De asemenea, presedintele UNPR a aratat ca, la nivelul Coalitiei, exista o Comisie care "pune la punct" acest program, accentuand faptul ca premierul Emil Boc nu se opune unui astfel de proiect, scrie Romania Libera.

Ion Iliescu: "Nu visam ca voi fi presedinte". Fostul presedinte Ion Iliescu isi va lansa vineri volumul "Ion Iliescu " Fragmente de viata si de istorie traita", carte care a vazut recent lumina tiparului. Presedintele de onoare al PSD marturiseste in cuvantul inainte, postat pe blogul sau, ca nu-si propusese sa fie lider. "Nu visam, cand eram copil, ca voi ajunge presedinte. Cand eram eu copil, Romania era monarhie. Visul meu a fost unul mai modest: sa invat, sa muncesc si sa-mi schimb conditia, intr-o societate romaneasca schimbata in bine si ea", afirma Ion Iliescu, subliniind ca a avut o sansa in viata si a profitat de ea. "Sunt un om de stanga, nu neg si nu-mi reneg trecutul. Mi-l asum, cu toate ale lui', subliniaza Iliescu, care considera ca nimeni nu-i poate reprosa lipsa bunei-credinte in ceea ce a facut si nici ca nu ar fi invatat din lectiile de viata, anunta EVZ.