Sever Voinescu: Alianta DA, refacuta dupa 2012 impotriva stangii PSD-iste. Intr-un interviu acordat "Evenimentului zilei", Sever Voinescu detaliaza conditiile in care poate fi refacut parteneriatul PDL-PNL. Purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, vrea refacerea Aliantei "Dreptate si Adevar". Intr-un interviu acordat Evenimentului zilei, el vorbeste despre motivele care stau la baza acestei propuneri si despre principala piedica in fata realizarii acestui proiect politic: Crin Antonescu. Sever Voinescu considera ca, atat timp cat acesta va conduce PNL, democrat-liberalii nu pot relua pareteneriatul cu vechii lor aliati, scrie EVZ.

Politic ShowFoto: Colaj foto

DE CE Elena Udrea nu va mai fi cetatean de onoare in Vulcan. Acordarea titlului de cetatean de onoare al municipiului Vulcan ministrului Elena Udrea a fost respinsa, joi, de consilierii locali, care au reluat votul in acest caz, dupa ce o hotarare aprobata in acest sens a fost atacata de un consilier liberal, iar Prefectura Hunedoara a invalidat-o. Consilierii locali din Vulcan au reluat, joi, procedura de vot privind acordarea titlului de cetatean de onoare al municipiului ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, dupa ce proiectul de hotarare aprobat in 19 iulie de Consiliu Local privind oferirea titlului a fost atacat in contencios administrativ de consilierul liberal Alina Cirstoiu. Integral in Gandul.

Semi-autostrada, inaugurata de Boc si Boagiu. 21,5 kilometri de autostrada au fost dati ieri in folosinta. Pe o distanta 14 kilometri, soferii pot circula doar pe o banda a fiecarui sens. Inca un tronson de autostrada este aproape finalizat. Cei 21,570 kilometri care leaga DN 3 (Constanta- Ostrov) de DN 39 (Constanta-Mangalia), langa Agigea, au fost inaugurati ieri de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, si de premierul Emil Boc. Pe o distanta de 14,570 kilometri, soferii pot folosi doar o singura banda a fie carui sens. Langa Murfatlar, pe malul Canalului Dunare Marea Neagra, soseaua intra pe centura de ocolire a Constantei, cu regim de autostrada, pe o distanta de 7 kilometri, unde se circula pe doua sensuri si patru benzi si se termina in sensul giratoriu de la Agigea, informeaza EVZ.

Romania si Ucraina vor deschide trei noi puncte vamale. Bucurestiul si Kievul au convenit de principiu semnarea unui acord intre guvernele roman si ucrainean privind deschiderea a trei puncte de trecere a frontierei comune, documentul urmand sa fie semnat in perioada urmatoare, in contextul unei vizite la nivel corespunzator, potrivit NewsIn. Ministerul de Externe arata, la solicitarea NewsIn, ca textul acordului a fost definitivat in cadrul unei runde de tratative bilaterale privind probleme juridice, desfasurate la Kiev la data de 20 mai. In consultarile la nivel de experti a fost convenita de principiu cu partea ucraineana semnarea unui acord intre guvernele Romaniei si Ucrainei privind deschiderea in regim de trafic international a unor puncte de trecere a frontierei comune (Ulma - Ruska, Vicovu de Sus - Kranoilsk, Racovat - Diakviti), relateaza Romania Libera.

Lazaroiu: Un grup de lucru va monitoriza cum se aplica restrictiile din Spania, sa nu existe abuzuri. Ministrul Muncii, Sebastian Lazaroiu, a declarat joi, la Madrid, ca s-a decis infiintarea unui grup de lucru care va urmari cum se aplica restrictiile de pe piata muncii din Spania, pentru a fi evitate abuzurile, in timp ce ministrul spaniol a dat asigurari ca decizia luata va fi reevaluata anual. Ministerul Muncii, Familie si Protectiei Sociale informeaza ca ministrul spaniol al Muncii, Valeriano Gomez, a precizat ca masura de restrictionare a pietei muncii nu ii afecteaza pe romanii care lucreaza acum in Spania si nici pe cei care sunt in somaj. "Nu a fost luata decizia usor, de vreme ce s-a trecut de la 200.000 la 860.000 de romani, iar romanii sunt primul grup extranational care cotizeaza la sistemul de asigurari sociale: 300.000 de oameni. Vom analiza la finalul fiecarui an aceasta decizie si speram sa fie cat mai putin in vigoare. Trebuie sa asteptam sa se refaca economia", a declarat ministrul Valeriano Gomez, scrie Gandul.

Tariceanu: Guvernul sa explice de ce in an agricol bun introduce cartele de alimente ca Ceausescu. Fostul premier Calin Popescu Tariceanu sustine, intr-o postare pe blog, ca Guvernul Boc trebuie sa explice faptul ca tocmai intr-un an agricol foarte bun introduce "cartelele de alimente", masura specifica "in anii de sfarsit ai regimului Ceausescu", relateaza NewsIn. In opinia lui Tariceanu, "introducerea cartelelor de alimente pentru pensionari" arata ca "economia Romaniei se scufunda din ce in ce mai adanc in criza". Fostul premier considera drept "imorale lamentatiile PDL care spune acum ca pensionarii trebuie sprijiniti", fara sa explice "cum de a adus tara in starea in care nu mai avem alta solutie decat oferirea de alimente pe cartela", informeaza Romania Libera.

Nepoata premierului Boc, sefa de comunicare la Drumuri si Poduri. Nepoata premierului Emil Boc a ajuns de la functia de secretara la cea de sefa pe comunicare la Drumuri si Poduri. Dorina Persa Boc si sotul ei, Dan Persa Boc, au fost introdusi in institutie chiar de catre seful Directiei Regionale de Drumuri si Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, scrie DC News. Nepoata premierului Emil Boc, Dorina Persa Boc, este seful compartimentului de relatii publice si castiga peste 4.000 de lei, sustine liderul PSD CLuj, Mircea Jorj. Sotul acestiea, Dan Persa Boc, este seful unui serviciu din cadrul DRDP, "cu salariu de peste 5.000 de lei", dupa cum mai arata presedintele PSD Cluj-Napoca. Jorj mai subliniaza ca cei doi soti au fost introdusi in institutie chiar de catre seful Directiei Regionale de Drumuri si Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, cand acesta a fost numit in functie. Integral in Adevarul.

Ponta, replica lui Basescu : "Aresteaza-ma sa te iubesc!". Presedintele PSD, Victor Ponta, sustine pe blogul sau ca multi dintre oamenii politici apropiati acum de presedintele Traian Basescu au fost adversarii sai politici. Victor Ponta sustine intr-o postare pe blog, intitulata "Aresteaza-ma sa te iubesc!", ca proiectul lui Traian Basescu din 2005 incoace a constat in intimidarea si amenintarea adversarilor politici pentru a-i converti ulterior la "dreapta religie basista". Potrivit liderului PSD, 2012 e ultimul an din superproductia "Aresteaza-ma sa te iubesc!", scrie EVZ.