Cipru ar putea primi un imprumut de 2,5 miliarde de euro din partea Rusiei. Ciprul spera sa primeasca un imprumut de 2,5 miliarde de euro din partea Rusiei, a declarat miercuri purtatorul de cuvant al guvernului de la Nicosia, Stefanos Stefanou. Imprumutul ar urma sa fie acordat pe o perioada de 4 ani si jumatate, la o rata a dobanzii de 4,5%. Cabinetul de ministri spera sa acceseze linia de credit pusa la dispozitie de Moscova cat mai repede, a mai adaugat Stefanou, in conditiile in care problemele din Grecia au afectat economia cipriota. Ministrul de finante al tarii, Kikis Kazamias a declarat ca tara sa nu va cere sprijin financiar de la Uniunea Europeana, in ciuda dorintei mai multor politicieni locali de a face acest lucru. "Speram ca accesarea imprumutului, combinata cu o serie de masuri care vizeaza stabilitatea bugetara pe termen mediu sa aduca beneficii semnificative Ciprului", a declarat Kazamias. Fostul ministru de finante rus Alexei Kudrin a spus in luna septembrie ca Rusia si Ciprul sunt aproape de a ajunge la o concluzie favorabila a discutiilor privind acordarea imprumutului, scrie Ria Novosti.

Presa in DiagonalaFoto: Colaj foto

Hillary Clinton promite 17,5 milioane de dolari pentru dezvoltarea Americii Latine. Secretarul de Stat american Hillary Clinton a declarat miercuri la o reuniune internationala in Republica Dominicana ca America Latina va primi un ajutor in valoare de 17,5 milioane de dolari pentru proiecte de dezvoltare si infrastructura. "Aceasta investitie face parte din angajamentul nostru de a promova activitatile economice durabile in regiune", a anuntat Clinton. Aceasta reuniune include 14 tari care au semnat acorduri de liber schimb cu Statele Unite. America latina, care a inregistrat o crestere economica puternica in ultimul deceniu, s-a recuperat rapid in urma consecintelor crizei economice din 2008, anunta AFP.

Turcia promite sanctiuni impotriva Siriei, in ciuda deciziei ONU de a nu lua masuri punitive. Primul ministru turc, Tayyip Erdogan, a anuntat miercuri ca tara sa va impune sanctiuni Siriei, in ciuda esuarii unui plan de a impune sanctiuni la nivelul ONU. Rusia si China si-au exercitat dreptul de veto in problema Siriei, dupa ce mai multe tari occidentale au cerut impunerea unui embargo al Organizatiei Natiunilor Unite impotriva regimului Assad. "Veto-ul nu poate preveni impunerea de sanctiuni. Vom implementa un pachet de astfel de masuri pentru ca este necesar", a declarat Erdogan in timpul unei vizite oficiale in Africa de Sud. Beijingul si Moscova si-au motivat retinerea in a vota un pachet de sanctiuni prin dorinta de a nu se amesteca in problemele interne ale unui alt stat, spunand in acelasi timp ca o astfel de masura din partea ONU ar putea duce in final la o interventie militara similara celei din Libia. Conform ONU, in Siria au fost ucisi in acest an peste 2700 de civili, mai ales in confruntari cu fortele de securitate guvernamentale, informeaza Reuters.

Libia: Inca 900 de cadavre au fost descoperite in doua gropi comune langa Tripoli. Fortele rebele au descoperit doua gropi comune in apropierea orasului Tripoli, in care se aflau ingropate aproximativ 900 de cadavre, a anuntat televiziunea Al Arabiya. Groapa din Gargaresh, o asezare situata la sapte kilometri de centrul orasului Tripoli continea 200 de cadavre. In a doua groapa de la Birasta Milad, o zona rurala la aproximativ 10 kilometri de centru orasului, s-au gasit 700 de trupuri. Unele dintre trupurile gasite la Gargaresh erau ingropate recent, dupa lipsa de descompunere. Cel putin 15 gropi comune au fost descoperite in Libia in ultimele doua saptamani, scrie Ria Novosti.

SUA resping aderarea Palestinei la UNESCO. SUA au cerut tuturor statelor membre UNESCO sa respinga prin vot recomandarea Consiliului Executiv al agentiei de a atribui Palestinei un statut de membru cu drepturi depline, a declarat miercuri reprezentantul SUA la UNESCO, David Killion. "Statele Unite ale Americii au invitat toate delegatiile sa se alature Statelor Unite printr-un vot negativ a acestei recomandari", a spus Killion intr-o declaratie postata pe site-ul web al misiunii SUA la UNESCO. Statele Unite, unul dintre putinii opozanti ai acceptarii Palestinei ca mebru UNESCO, au luat aceasta pozitie deoarece considera abordarea drept "incoerenta" si o potentiala sursa de tensiuni. "Acest proces este in curs de desfasurare in cadrul Consiliului de Securitate (luarea in considerare a cererii de aderare a unui stat palestinian, n.r.). Este inconsecvent sa se ia decizii la nivelul agentiilor din cadrul ONU inainte de o decizie a Consiliului de Securitate", a declarat Victoria Nuland, purtator de cuvant al Departamentului de Stat American. Consiliul executiv al UNESCO, agentia ONU pentru educatie, stiinta si cultura, a recomandat miercuri acceptarea Palestinei ca membru cu drepturi depline al agentiei, anunta AFP.