Libia: Aeroportul Bani Walid, sub controlul noului regim. Fortele noului regim libian au preluat controlul, duminica, asupra aeroportului Bani Walid, unul dintre bastioanele fostului lider Muammar Gaddafi, la 170 kilometri sud-est de Tripoli, a declarat un comandat militar aflat la fata locului, pentru agentia AFP. "Fortele noastre au preluat controlul aeroportului Bani Walid", situat in sud vestul orasului, a spus Moussa Younès, seful fortelor Consiliului National de Tranzitie (CNT) din acest sector. Potrivit acestuia, lupte violente au avut loc cu partizanii liderului fugar, la un kilemtru de centrul orasului, parasit de locuitori. Fortele CNT, fostii rebeli alungati de la putere de Muammar Gaddafi, incearca de peste o luna sa cucereasca Bani Walid, o mare oaza cu relief accidentat, dar s-au confruntat cu o rezistenta dura din partea fortelor pro-Gaddafi.

Presa in DiagonalaFoto: Colaj foto

Autoritatile japoneze din domeniul sanatatii au inceput testarea copiilor care traiesc in apropierea centralei de la Fukushima. Autoritatile japoneze din sanatate au inceput verificarea a peste 300.000 de copii care traiesc in apropierea centralei nucleare de la Fukushima pentru a detecta eventuale modificari la nivelul tiroidei, informeaza BBC. Parintii si-au exprimat ingrijorarea cu privire la o posibila legatura intre nivelul radiatiilor si probleme ale tiroidei, dupa ce au citat rapoarte in urma dezastrului de la Cernobil din 1986. Testele au inceput dupa ce un sondaj neoficial a aratat ca 10 din 130 de copii evacuati de la Fukushima prezentau probleme hormonale si de alta natura ale glandei tiroide, potrivit AFP. Cei care au efectuat studiul nu au putut insa stabili o legatura intre problemele descoperite si criza nucleara din Japonia. Oficialii din domeniul sanatatii spera sa testeze peste 360.000 de persoane sub 18 ani si sa urmareasca constant starea lor de sanatate. Autoritatile japoneze estimeaza ca nu ar trebui sa existe nici un risc de radiatii pentru copiii care stau la 20 de kilometri departe de zona evacuata. Guvernul japonez a declarat ca decontaminarea zonei afectate ar putea dura ani de zile. Peste 6000 de cazuri de cancer tiroidian au fost descoperite la persoanele care in copilarie sau adolescenta au fost expuse radiatiilor dupa accidentul nuclear de la Cernobil. Centrala nucleara de la Fukushima a fost grav avariata in urma cutremurului si a tsunamiului din luna martie care au ucis 20.000 de oameni.

Liberalii lui Donald Tusk castiga alegerile legislative din Polonia cu 39,6% din voturi - exit-poll. Liberalii aflati la putere in Polonia au castigat alegerile legsilative si au obtinut un procent de 39,6% din voturi, potrivit unui sondaj citat de AFP. Partidul liberal Platforma civica, condus de prim-ministrul Donald Tusk, a anuntat castigarea alegerilor legislative din Polonia, cu 39,6% din voturi, potrivit unui sondaj exit-poll publicat de televiziune. Formatiunea a devansat astfel partidul conservator din opozitie, Dreapta si Justitia, condus de Jaroslaw Kaczynski, care a obtinut 30,1% din voturi, in timp ce noua miscare de stanga Ruch Palikota a obtinut 10,1% din voturi. Pe locul al patrulea se claseaza partidul taranist PSL, cu 8,2% din voturi, in fata formatiunii social-democrate SLD (7,7 %). In urma alegerilor, coalitia de guvernamant a liberalilor din Platforma civica si Partidul taranesc (PSL) isi pastreaza majoritatea in Parlament, cu 239 de locuri din 460, dupa cum arata un sondaj la iesirea de la urne. Cele mai recente sondaje dadeau ca favorita Platforma civica (PO) a lui Tusk, care avea un avans de peste sase procente fata de Partidul Dreptate si Justitie (PiS) al lui Kaczynski, cele doua formatiuni fiind creditate cu 35,5% si, respectiv, 29,1% din intentiile de vot. Liberal si pro-european, Donald Tusk, 54 de ani, insista pe succesul echipei sale, aflate la putere din 2007 - crestere economica neintrerupta, in ciuda crizei mondiale, deficite publice in scadere, datorie sub control - si cere un nou mandat de premier, pentru inca patru ani. Conservator si eurosceptic, Jaroslaw Kaczynski, 62 de ani, fratele geaman al presedintelui Lech Kaczynski, decedat in 2010 in accidentul aviatic de la Smolensk (Rusia), si premier in 2006-2007, mizeaza pe uzura politica a lui Tusk pentru a reveni la putere.

Ministrul rus de externe: Rusia are propriile sisteme de asigurare a securitatii. Rusia are propriile proiecte de aparare si este relaxata in ceea ce priveste securitatea, in ciuda controversei cu NATO asupra scutului de aparare antiracheta din Europa, a declarat ministrul rus de externe, Sergei Lavrov, citat de RIA Novosti. Lavrov a declarat, in cadrul unui interviu, ca Rusia are suficiente proiecte pentru asigurarea securitatii, insa ministrul nu a oferit mai multe detalii. "Unii dintre partenerii nostri occidentali intreaba: De ce amenintati... sa angajati lumea intr-o cursa a inarmarii? Este o abordare ambigua, deoarece scutul de aparare antiracheta proiectat de Statele Unite este cel care presupune o cursa a inarmarii", a afirmat Lavrov, facand referire la reticenta NATO de a oferi garantii juridice ca rachetele nu vor fi indreptate impotriva Rusiei. Rusia si NATO au convenit sa coopereze la sistemul european de aparare antiracheta la Summit-ul de la Lisabona, in noiembrie 2010. Presedintele Dmitri Medvedev a propus atunci un sistem comun, la scara larga, pentru a se asigura ca sistemul NATO nu va fi indreptat impotriva Moscovei. Moscova a avertizat saptamana trecuta ca va inceta cooperarea cu Washington-ul privind un scut antiracheta in Europa, dupa ce SUA si Spania au incheiat un acord care prevede trimiterea de crucisatoare marine americane in Spania, ca parte a programului de aparare antiracheta.

Protest religios la Cairo: bilantul mortilor a ajuns la 23. Premierul face apel la calm. Cel putin 16 persoane au fost ucise duminica in timpul unei manifestatii a coptilor, care au protestat la Cairo fata de incendierea unei biserici, informeaza AFP. Coptii ii invinuiesc pe musulmanii radicali pentru demolarea completa a unei biserici copte din provincia Aswan. Tensiunile intre cele doua tabere au crescut dupa ce presedintele Hosni Mubarak a fost alungat in urma unei revolte populare. Trei ofiteri de armata au fost ucisi si cel putin alte 20 de persoane au fost ranite, a declarat Alla Mahmoud, un purtator de cuvant al ministerului de interne. Televiziunea de stat egipteana a ridicat numarul mortilor la 19 - incluzand atat militari, cat si civili - si a raportat ca alte 183 de persoane au fost ranite, potrivit CNN. Televiziunile egiptene au surprins protestatarii care aruncau cu coctailuri molotov, in timp de masinile armatei ardeau in fata cladirii televiziunii de stat, informeaza BBC. Crestinii copti din Egipt, care alcatuiesc aproximativ 10% din populatie, acuza consiliul militar al tarii ca este prea indulgent cu autorii unui sir de atacuri anti-crestine. Protestatarii au cerut duminica consiliului militar inlaturarea guvernatorului din provincia Aswan, dupa ce biserica a fost demolata partial vineri.