Presa in Diagonala: Dmitri Medvedev danseaza si bate din palme in timpul campaniei electorale; Kamal al-Ganzouri, noul premier al Egiptului, isi doreste un guvern format din tineri; O femeie pakistaneza, suspectata ca si-ar fi ucis sotul si ar fi incercat sa-l gateasca

de Cristina Brucker     HotNews.ro
Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, 3:50 Revista Presei | Subiectele Zilei

Presa in Diagonala
Foto: Colaj foto
Dmitri Medvedev danseaza si bate din palme in timpul campaniei electorale. Presedintele rus Dmitri Medvedev si premierul Vladimir Putin au vizitat vineri mai multi soldati si fermieri, fabrici si sate, in speranta de a strange mai multe voturi pentru alegerile prezidentiale din primavara, relateaza The Guardian. Cei doi lideri au Rusiei s-au orientat, de data aceasta, catre o noua categorie demografica, iubitorii de muzica. Dmitri Medvedev, care a fost de acord sa se retraga din alegerile prezidentiale de anul viitor in favoarea lui Vladimir Putin, a inceput joi campania electorala, cu o vizita la o scoala din nord-vestul orasului Petrozavodsk. El a fost invitat de un grup de balerine sa se alature unui dans traditional. "Nu voi dansa, inca mai am intalniri", a incercat sa se scuze Medvedev. Presedintele rus a dansat, in cele din urma, brat la brat cu o tanara balerina, dupa care a inceput un joc care implica batutul palmelor intr-un anumit ritm. In incercarea de a-si reinvia imaginea, presedintele Medvedev a vorbit vineri, in cadrul unei intalniri cu ocazia Zilei Mamei in Rusia, despre pasiunea sa pentru muzica rock. "Cand eram student, ascultam numai muzica straina si muzica rock", a spus Medvedev. "Apoi am fost surprins sa descopar muzica etnica. Acum imi place sa ascult muzica din diferite locuri, in situatii diferite. Chiar si atunci cand lucrez, muzica etnica te calmeaza", a mai declarat presedintele rus.

Kamal al-Ganzouri, noul premier al Egiptului, isi doreste un guvern format din tineri. Noul premier desemnat al Egiptului, Kamal al-Ganzouri, spera sa formeze un nou guvern de salvare nationala pana la sfarsitul saptamanii viitoare si sa acorde mai multe portofolii tinerilor, transmite AFP. Premierul egiptean a declarat, intr-o interventie la postul public de televiziune, ca noul guvern va trebui "sa faca fata vidului din securitate" si sa ajute la dezvoltarea tarii. Fostul sef al guvernului lui Hosni Mubarak a precizat ca ar fi "incantat sa lucreze cu tineri". Zeci de mii de egipteni s-au adunat vineri, la Cairo, pentru a cere plecarea armatei, precum si a noului prim-ministru, mult prea legat de fostul regim Mubarak. Protestatarii au blocat vineri seara intrarea in cladirea guvernului, pentru a-l impiedica pe noul premier sa intre. "Iesi afara!", "Ganzouri este o relicva", "Revolutie!", sunt printre mesajele scandate de demonstranti. Mai multi tineri au prezentat o lista de nume care l-ar putea inlocui pe Kamal al-Ganzouri, inclusiv cel al lui Mohamed ElBaradei, fostul sef al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA).

O femeie pakistaneza, suspectata ca si-ar fi ucis sotul si ar fi incercat sa-l gateasca. O femeie pakistaneza este suspectata de uciderea sotului, dupa care ar fi incercat sa-l transeze si sa-l gateasca, a declarat politia din Karachi, citata de CNN. Zainab Bibi, in varsta de 32 de ani, a fost arestata marti de politie. Nepotul sau, Zaheer Ahmed, este acuzat ca ar fi ajutat-o pe Bibi sa-si ucida sotul si sa-i transeze corpul in bucati mici. Politia a declarat, de altfel, ca femeia planuia sa gateasca trupul sotului ei pentru a scapa de eventuale acuzatii. Intr-un interviu difzat joi seara, femeia pakistaneza a pretins ca si-a ucis sotul din cauza ca acesta isi dorea o relatie fizica cu fiica lor. Zainab Bibi a adaugat ca nu regreta fapta sa.

Coreea de Sud va testa trei roboti intr-o inchisoare din estul tarii. O inchisoare din Pohang, oras situat in estul Coreei de Sud, planuieste sa testeze timp de o luna trei roboti, care ar putea in viitor sa asigure paza in penitenciarele din tara, informeaza BBC. Robotii vor supraveghea si vor detecta, in special, un comportament anormal al detinutilor, insa vor ajuta si la reducerea volumului de munca al garzilor din inchisori. Robotii, care au o inaltime de 1,5 metri, au fost proiectati de un grup de cercetatori sud-coreeni specializati in politicile de criminalitate si ale penitenciarelor. Potrivit cercetatorilor, robotii se deplaseaza cu ajutorul a patru roti si sunt echipati cu camere video si alti senzori, care sa le permita sa detecteze comportamente periculoase precum violenta sau sinuciderea. Profesorul Lee Baik-Chu, cel care a condus intregul proces de proiectare, spune ca robotii vor alerta politistii in cazul in care descopera o problema. El a mentionat ca sistemul de operare al robotilor este aproape de finalizare, iar acum se lucreaza la utimele detalii pentru ca robotul sa "arate mai prietenos in fata inamicilor". Coreea de Sud isi propune sa devina un lider mondial in robotica, guvernul sud-coreean investind un miliard de woni (554.000 lire sterline) in testarea robotilor. Coreea de Sud planuieste, de asemenea, sa concureze cu tari precum Japonia, care exploreaza potentialul acestei industrii.

Un barbat furios a aruncat pe fereastra mobila dintr-un birou aflat la etajul 10 al celei mai inalte cladiri din Bristol. Un barbat a aruncat pe fereastra mobila dintr-un birou aflat la etajul 10 al celei mai inalte cladiri din Bristol, intr-un posibil caz de "furie a locului de munca", transmite FoxNews. Trecatorii au fost nevoiti sa se adaposteasca, iar mai multe persoane au fost ranite dupa ce barbatul a aruncat birouri, scaune si computere din Castlemead Tower, o cladire de 17 etaje aflata in orasul din sud-vestul Angliei. Incidentul bizar a inceput marti seara, in jurul orei locale 19:20, cand alarmele de incendiu au inceput sa sune in cladirea Castlemead Tower. In timp ce imobilul era evacuat, un barbat a urcat pana la etajul 10 sau 11 al cladirii, unde a inceput sa devasteze birourile. Cu ajutorul unui stingator de incendiu, el a spart ferestrele unui birou, incepand apoi sa arunce pe geam printere, dosare, computere si alte echipamente aflate in interior. Desi majoritatea obiectelor au cazut pe acoperisul intrarii principale, mai multe bucati de sticla i-au lovit pe trecatori.


Citeste mai multe despre   






















714 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Jurnalism de calitate? (Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, 12:31)

    vandervaal [anonim]

    Observ ca scrieti despre pakinstaneza care ar fi dorit sa-si gateasca sotul pe care l-a omorat, dar nu mentionati absolut nimic despre incidentul in care fortele NATO au distrus, cu lovituri repetate, un post militar pakinastez, omorand 15 militari, inclusiv doi ofiteri superioir, si ranind alti 12, incident care a provocat o crestere drastica a tensiunii intre SUA si Pakistan, su asa deteriorate, determinand inchiderea accesului trupelor NATO in Pakistan.
    Dar, probabil, pentru voi asta nu este o stire.
    Sau....nu aveti voie de la stapanire sa o dati pe flux??

    http://news.yahoo.com/pakistan-25-troops-dead-nato-helicopter-attack-085244024.html


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri