Uniunea Europeana a recunoscut Consiliul National din Siria. Uniunea Europeana a declarat vineri Consiliul National sirian ca reprezentat legitim al poporului. La summit-ul de la Bruxelles, sefii de stat si de guvern le-au solicitat membrilor opozitiei siriene sa se uneasca in lupta pentru pace. Totodata, UE a solicitat Rusiei si Chinei, care au votat impotriva rezolutiilor Consiliului de Securitate ONU, sa coopereze in eforturile pentru oprirea violentei din Siria, scrie Ria Novosti.

Presa in DiagonalaFoto: Colaj foto

Liechtenstein va returna Nigeriei 180 milioane de euro din averea fostului dictator Sani Abacha. Liechtensteinul va returna curand Nigeriei 180 de milioane de euro confiscate din conturile societatilor detinute de familia fostului dictator nigerian Sani Abacha. Fondurile au fost inghetate in anul 2000. Sani Abacha a preluat puterea in Lagos in anul 1993. Pana la moartea sa din anul 1998 el a deturnat fonduri in valoare de 2.2 miliarde de euro. Din aceasta suma, 1.3 miliarde de dolari au fost deja recuperate. In urmatorii ani se va incerca recuperarea a inca 750 milioane de dolari blocati in Luxemburg si Jersey, anunta AFP.

Hillary Clinton felicita Serbia pentru obtinerea statutului de candidata la UE. Secretarul de stat american Hillary Clinton a felicitat Serbia pentru obtinerea statutului de candidata pentru aderarea la UE, descriind decizia europeana ca foarte importanta pentru viitorul tarii. Clinton i-a felicitat si pe liderii sarbi pentru munca depusa si perseverenta pentru atingerea acestui obiectiv. Serbia a obtinut joi statutul de candidata la UE dupa mai bine de doi ani, semnand si un acord de asociere cu provincia Kosovo, informeaza Reuters.

Rusia introduce inchisoarea pe viata pentru traficul de droguri. Presedintele rus Dmitri Medvedev a semnat vineri un proiect de lege care prevede inchisoare pe viata pentru vanzarea de droguri in cantitati deosebit de mari, conform site-ului presedintiei. Traficul de droguri era pedepsit anterior cu maxim 20 de ani de inchisoare. Noua lege prevede si confiscarea bunurilor obtinute ca urmare a vanzarii de droguri. Aceasta va intra in vigoare dupa sase luni de la data publicarii, scrie Ria Novosti.

Iran: Alegerile parlamentare au fost prelungite din cauza multimii de alegatori. Scrutinul pentru alegerea unui nou Parlament in Iran a fost prelungit pentru cinci ore, din cauza afluxului masiv al alegatorilor. Puterea a facut apel catre cei 48 de milioane de alegatori sa voteze pentru a sprijini regimul care se confrunta cu sanctiuni severe internationale si cu amenintari militare din partea Israelului. Rata de participare la vot a fost de peste 60%, considerata de catre autoritati ca "o palma pentru dusmani". Primele rezultate ale scrutinului in care se vor alege cei 290 de deputati sunt asteptate sambata dimineata, iar cele finale trei zile mai tarziu, anunta AFP.

Clericii afgani cer judecarea si condamnarea militarilor americani care au ars Coranul. Inalti clerici afgani au declarat vineri ca scuzele oferite de Statele Unite in urma arderii unor exemplare ale Coranului nu vor fi acceptate niciodata, cerand judecarea si condamnarea militarilor americani care au comis acest "act diavolesc", transmite Reuters. Saptamana trecuta, presedintele SUA Barack Obama a transmis o scrisoare oficiala omologului sau afgan Hamid Karzai prin care isi cerea scuze pentru actiunea soldatilor NATO, care incinerasera mai multe exemplare din cartea sfanta a musulmanilor. Obama mentiona in scrisoare faptul ca ceea ce s-a intamplat reprezinta o eroare si un gest nechibzuit si ca tara sa va lua toate masurile necesare ca aceste gesturi sa nu se mai repete. Presedintele a promis ca cei vinovati vor suporta consecintele faptelor lor. Clericii afgani au cerut insa pedepsirea militarilor. "Cei care au comis aceasta crima trebuie sa fie judecati public si condamnati", sustin membrii unui Consiliu superior al clericilor, dupa o intalnire avuta cu presedintele Karzai. (A.S.)