Subiectele Zilei: Pedeapsa cu moartea: PRO si CONTRA. De ce este imposibila in Romania. Cand au avut loc ultimele executii in Europa si in SUA; Ouale lui Nastase nu ies la socoteala. Lipsa: 150 de mii de euro; Dan Grigore: "Nu-mi place sa fiu un sac de box"; Sindicalistul Vasile Marica comite un santaj reusit la Guvern

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Joi, 8 martie 2012, 2:47 Revista Presei | Subiectele Zilei

Subiectele Zilei
Foto: Colaj foto
Dan Grigore: "Nu-mi place sa fiu un sac de box". Marele pianist Dan Grigore a decis sa isi depuna mandatul din functia de membru CNA. El ne povesteste de ce. Timp de 12 ani, adica aproape doua mandate, Dan Grigore a fost membru in Consiliul National al Audiovizualului (CNA), avand un salariu de aproximativ 4.000 de lei si masina de serviciu. El va putea sa isi primeasca si pensia de care a fost privat pe timpul cat si-a exercitat mandatul la CNA si va continua activitatea de solist-concertist si de profesor de pian. El a vorbit, intr-un interviu acordat "Evenimentului zilei", despre activitatea si controversele din cadrul CNA. EVZ: Ati avertizat opinia publica din Romania ca, daca liderul USL Crin Antonescu nu isi va cere scuze, o sa demisionati. Ce s-a intamplat de fapt? Dan Grigore: Dupa cum se stie, dansul a afirmat despre mine ca nu am onoare si ca desi as fi monarhist sunt si simpatizant al presedintelui. Simpatizant al Presedintelui nu sunt si monarhist sunt mai putin de cand Antena 3, un post care seamana cu un brigand in piata publica, isi manifesta aceste simpatii. Domnul Antonescu a mai afirmat ca dansul m-ar fi trimis in CNA. Integral in EVZ.

Basescu ii cere lui MRU sa faca rost de bani pentru majorarea salariilor bugetarilor. Cat costa "reintregirea" lefurilor. La doar o luna si cateva zile dupa ce a declarat ca, "personal", nu "vede" surse de finantare in bugetul pe 2012 pentru majorarea pensiilor si a salariilor, presedintele Traian Basescu a cerut Parlamentului si Guvernului sa gaseasca solutii pentru ca "undeva in jurul datei de 1 iunie sa reintregim salariile bugetarilor". "Sunt convins ca majoritatea parlamentara si, de ce nu, si opozitia, impreuna cu Guvernul, cu premierul, cu ministrul de Finante, privind in bugetul de stat, asa cum el este aprobat si fara a diminua investitiile (...) veti putea gasi resurse ca, la sfarsitul mandatului, sa le puteti spune bugetarilor ca au salariile intregi, asa cum le-ati gasit cand ati venit la guvernare", a declarat presedintele cu ocazia unui discurs tinut miercuri in Parlament, anunta Gandul.

Sindicalistul Vasile Marica comite un santaj reusit la Guvern. Liderul sindical Vasile Marica a amenintat cu proteste ale vamesilor daca unele operatiuni de colectare de taxe sunt transferate de la Vama. O intentie de reformare a sistemului vamal a fost abandonata de catre Guvern ca urmare a unui santaj exercitat de catre liderul sindical al vamesilor, Vasile Marica. Acesta din urma si-a instigat sindicalistii sa protesteze daca Ministerul Finantelor isi va duce la bun sfarsit intentia de a transfera unele operatiuni de colectare a accizelor si a altor taxe de la Vama la alte autoritati, ca urmare a slabei colectari. In urma presiunilor sindicale, seful Vamilor a semnat un protocol cu sindicalistii, prin care acestia din urma se angajeaza sa-si faca datoria, informeaza Adevarul.

Ouale lui Nastase nu ies la socoteala. Lipsa: 150 de mii de euro! R.L.: "Nu ma puteti ajuta si pe mine cu o data exacta?" Viceprimarul comunei Cornu mi-a solicitat un scurt ragaz sa verifice in arhivele primariei. Ulterior ne-a comunicat situatia exacta. Viceprimarul: "In 2006, 2007, 2008 are certificat de producator pentru oua, carne de pasare si branza. La ora asta nu mai este nimic". R.L.: "Si 2009?" Viceprimarul: "Nu, atata vad. 2006, 2007, 2008". Adrian Nastase a incercat in ultima perioada sa creeze impresia de "activitate intensa la ferma" printr-o postare a sa pe blog din 2011, in care declara ca ferma de gaini ouatoare "duduie". In mod ciudat, ex-premierul a prezentat si o galerie foto de la ferma, in care prezinta vizual toata fauna specifica intr-o gospodarie, insa din care, in mod straniu, lipsesc imagini tocmai din singura activitate care "duduie", adica cresterea gainilor, scrie Romania Libera.

A inceput in forta campania electorala. Presedintele Traian Basescu a deschis astazi campania electorala, anuntand intentia guvernului de a majora salariile la nivelul anterior pana la 1 iunie. Anuntul presedintelui a pus pe ganduri. Toate informatiile publice din surse oficiale au descurajat categoric posibilitatea unui efort atat de mare si care ar intrece isprava din toamna anului 2008, atunci cand parlamentul a votat majorarea salariilor profesorilor cu 50%. Aranjamentele publice cu FMI, tintele anuntate de deficit si stabilite prin legea bugetului, previziunile mai curand sumbre privind evolutia economiei europene in a doua parte a acestui an si pe care - fara sa-si dea seama de propria contradictie - le-a evocat cu insitenta chiar presedintele la finalul discursului sau, descurajeaza o asemenea initiativa. Presedintele insusi a descurajat-o in ianuarie in timpul manifestatiilor de protest, iar primul ministru Mihai Razvan Ungureanu a exclus categoric asemenea actiuni imprudente, anunta Deutsche Welle.

Pedeapsa cu moartea: PRO si CONTRA. De ce este imposibila in Romania. Cand au avut loc ultimele executii in Europa si in SUA. Cristian Tudor Popescu a cerut marti, intr-un editorial intitulat "Astept memoriile lui Pistol Vesel", reintroducerea pedepsei cu moartea pentru cei care comit acte precum criminalul de la Dorobanti. "Solicit - a cata oara? - un lucru in calitate de cetatean. As vrea sa vad testata in Romania o statistica dintre cele care ti se arunca in fata cand ceri suprimarea unor insi ca tragatorul de la Coafor: cum ca introducerea pedepsei cu moartea nu reduce numarul agresiunilor ucigase. Sa vad cativa insi din astia, fani Moarte, asa, neredusi cum or fi, facuti sita la zid. Ce eroare judiciara mai e posibila, ca sa iau alta marota a celor care protejeaza asasinii, in cazul Vladan?", s-a intrebat editorialistul. Integral in Gandul.

"Minerii si Valea si-au pierdut rabdarea!" Peste 3.000 de mineri din Valea Jiului au iesit in strada, ieri-dimineata, si au cerut sa li se respecte drepturile. Ortacii au fost la un pas sa porneasca spre Bucuresti. Curtea Companiei Nationale a Huilei (CNH) din Petrosani a fost ieri plina de minerii veniti de la toate unitatile miniere din Valea Jiului. Ortacii au scandat lozinci impotriva guvernantilor si a conducerii companiei. Protestatarii au intonat Imnul Minerilor si au tinut momente de reculegere pentru colegii care au murit in accidentele de munca petrecute de-a lungul timpului. Liderul de sindicat de la Mina Lupeni, Petre Nica, a avut initiativa ca minerii sa se gandeasca si la semenii lor: "Sa nu ii uitam pe colegii nostri de la fiecare mina, care au pierit acolo sub pamant si sa le respectam memoria. (...) Ati fost pacaliti si e normal sa fiti revoltati", le-a strigat minerilor, de pe scarile CNH, Petre Nica, scrie Adevarul.

Sondaj IMAS: Raed Arafat, personalitatea in care romanii au cea mai mare incredere. Pe locul doi, regele Mihai. Presedintele Traian Basescu, premierul Mihai Razvan Ungureanu, liderul PSD, Victor Ponta, si cel al PNL, Crin Antonescu, au impreuna 78,2% - putin peste rezultatul medicului Arafat. Acesta si-a exprimat insa intentia ferma de a nu intra in politica. Subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat, este cel mai popular personaj public din Romania ultimilor ani. Potrivit sondajului realizat de IMAS la comanda ziarului "Adevarul" in luna februarie, 76,1% dintre cei intervievati au incredere in Raed Arafat. Locul al doilea in topul increderii este detinut tot de un personaj din afara partidelor - Regele Mihai. Maiestatea Sa are 28,8% si, desi este in scadere fata de ianuarie cand avea 36,6%, are in continuare o cota semnificativa in conditiile in care nu a avut prea multe iesiri publice in ultimele luni de zile, anunta Romania Libera.


Citeste mai multe despre   



















5121 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică