Presa in Diagonala: Obama avertizeaza Coreea de Nord privind testele lansarii de rachete; Hugo Chavez a inceput radioterapia in Cuba, unde il poate intalni pe Papa Benedict; Slovenia refuza sa acorde mai multe drepturi pentru cuplurile de acelasi sex

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Luni, 26 martie 2012, 0:13 Revista Presei | Subiectele Zilei

Presa in Diagonala
Foto: Colaj foto
Hugo Chavez a inceput radioterapia in Cuba, unde il poate intalni pe Papa Benedict. Presedintele Venezuelei Hugo Chavez a declarat ca a inceput radioterapia in Cuba. Chavez s-a intors la Havana la o luna dupa ce a suferit a doua interventie chirurgicala pentru eliminarea unei tumori maligne. Pe durata celor cinci sesiuni de radioterapie, Chavez va sta departe de scena politica din Venezuela. Intoarcerea liderului socialist pe insula coincide cu vizita Papei Benedict al XVI-lea. Jurnalistii cubanezi speculeaza o intalnire intre Papa si Chavez, la care va lua parte si Fidel Castro, scrie Reuters.

Fratele ucigasului de la Toulouse a fost arestat pentru complicitate la crima. Fratele mai mare al autorului crimelor de la Toulouse, Abdelkader Merah, a fost acuzat duminica pentru complicitate la omor si arestat la Paris, in timp ce mii de oameni au marsaluit in Franta in memoria celor sapte victime. Merah, in varsta de 29 de ani, a fost acuzat si de conspiratie in pregatirea de acte teroriste. Avocatul acestuia a anuntat ca Abdelkader neaga toate acuzatiile formulate importriva sa si condamna ferm actele fratelui sau de care nu este deloc mandru, sperand sa nu fie inculpat pentru crimele acestuia. Mohamed Merah a impuscat trei copii evrei si un rabin in cursul diminetii de luni dupa ce, cu cateva zile in urma, a ucis trei soldati. Merah a murit in apartamentul sau din Toulouse, dupa un asediu de 32 de ore, anunta AFP.

Obama avertizeaza Coreea de Nord privind testele lansarii de rachete. Presedintele american Barack Obama a avertizat Coreea de Nord ca "nimic nu se realizeaza prin amenintari sau provocari". Avertismentul vine ca urmare a testelor Phenianului care se pregateste sa lanseze o racheta cu raza lunga. Obama a vorbit dupa intalnirile avute la Seul cu presedintele sud-coreean Lee Myung-bak, inainte de summitul mondial privind securitatea nucleara. Cei doi lideri au declarat despre Coreea de Nord ca risca sanctiuni suplimentare si de izolare in cazul in care autoritatile nord-coreene nu renunta la planurile sale. Lansarea va incalca un acord prin care Phenianul urma sa primeasca ajutor alimentar in schimbul unei intreruperi partiale a activitatilor nucleare si incetarea definitiva a testelor balistice, informeaza BBC.

SUA au despagubit cu 860.000 de dolari familiile victimelor din Afganistan. Statele Unite ale Americii au despagubit cu 860.000 de dolari familiile civililor ucisi sau raniti in Afganistan de catre soldatul Robert Bales. Pentru fiecare dintre cele 16 persoane ucise s-au platit cate 50.000 de dolari, iar pentru cei 10 raniti cate 10.000 de dolari, au declarat oficialii afgani. Americanii au confirmat ca o plata a fost facuta sambata. Oficialul care a predat banii familiilor a declarat ca nu este vorba de o compensare, ci ca guvernul SUA doreste sa ajute familiile victimelor. 16 civili afgani, printre care copii si persoane in varsta, au fost masacrati de un soldat american care si-a parasit baza in urma cu doua saptamani pentru a comite un adevarat carnagiu in provincia Kandahar, bastion al talibanilor din sudul Afganistanului, scrie CNN.

Slovenia refuza sa acorde mai multe drepturi pentru cuplurile de acelasi sex. Slovenii au respins un nou cod al familiei care oferea mai multe drepturi cuplurilor homosexuale, intr-un referendum desfasurat duminica si marcat de o participare foarte scazuta. Potrivit rezultatelor partiale, 54,77% dintre alegatori au votat impotria legii. Dupa o perioada de un an textul se va discuta din nou in Parlament. Acesta prevedea pentru cuplurile homosexuale acelasi statut juridic rezervat cuplurilor homosexuale, cat si posibilitatea de casatorie sau adopie, anunta AFP.


Citeste mai multe despre   






















1418 vizualizari

  • -1 (5 voturi)    
    Bravo Slovenia! (Luni, 26 martie 2012, 7:45)

    Adi [anonim]

    Sa terminam si noi cu ridicarea in slavi a acestor deviatii de la natura. Dupa cum ar fi cazul sa terminam si cu cainii comunitari si sa nu mai asteptam ca alti copii sau batrani sa fie omorati de caini pe strada. Ar fi cazul sa punem punctul pe I si sa luam masuri dure caci altfel viitorulnse arata sumbru.
  • 0 (0 voturi)    
    Drepturi si indatoriri (Luni, 26 martie 2012, 18:49)

    Klopo_tare [anonim]

    Drepturile sunt corelate cu indatoririle. Intr-o faimoasa carte privitoare la familie, exista consemnarea unei indatoriri esentiale:"Cresteti si va inmultiti!" Homosexualii pot sa faca asta doar prin propaganda, nu in mod natural.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă