Presa in Diagonala: Nicolas Sarkozy: Crimele din Toulouse ne amintesc de atacurile de la 11 septembrie 2001 din SUA; Reuters: Iranul ajuta Siria sa transporte petrol catre China; Japonia va redeschide pentru prima data o parte din perimetrul evacuat din jurul centralei nucleare de la Fukushima

de Cristina Brucker     HotNews.ro
Sâmbătă, 31 martie 2012, 1:17 Revista Presei | Subiectele Zilei

Nicolas Sarkozy: Crimele din Toulouse ne amintesc de atacurile de la 11 septembrie 2001 din SUA. Echipa de campanie electorala a presedintelui francez Nicolas Sarkozy neaga acuzatiile care sustin ca arestarea celor 20 suspecti islamisti a fost motivata politic, dupa ce seful statului a asemanat crimele din Toulouse cu atentatele din 11 septembrie, informeaza The Telegraph. Presedintele francez a fost acuzat ca ar fi "total disproportionat", dupa ce acesta a descris crimele din Toulouse de luna aceasta in termenii unui impact profund asupra psihicului natiunii. Cu doar trei saptamani inaintea alegerilor prezidentiale, tabara lui Nicolas Sarkozy a negat afirmatiile rivalilor, potrivit carora Sarkozy ar profita de atacurile din Toulouse pentru a-si spori sansele la un nou mandat prezidential si pentru a pastra accentul pe securitate, domeniu in care francezii ii acorda cea mai mare incredere. "Ceea ce trebuie inteles este ca trauma Montauban si Toulouse este profunda pentru tara noastra, un pic - nu vreau sa compar evenimentele tragice - asemanatoare traumei care a avut loc in SUA si in New York dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001", a declarat Sarkozy pentru radioul Europe 1. Nicolas Sarkozy a avertizat ca vor mai avea loc "alte operatiuni" in acest sens, alti o suta de suspecti islamisti fiind in vizorul politiei franceze. Steeve Briois, secretarul general al Frontului National de extrema-dreapta a numit arestarile drept "o manevra electorala" si a aratat ca masurile de securitate luate in urma atacurilor din Toulouse "dovedesc cinismul si oportunismul lui Nicolas Sarkozy". Politia franceza a arestat, vineri dimineata, 20 de persoane suspectate ca fac parte din grupari de militanti islamisti. Actiunile politiei s-au desfasurat in mai multe orase, inclusiv Toulouse - unde luna aceasta Mohamed Merah, un tanar francez de origine algeriana care a afirmat ca este membru al-Quaida, a ucis sapte persoane - trei militiari francezi, trei copii si un adult, la o scoala evreiasca. Politia a facut arestari in Toulouse, Nantes, Le Mans, dar si in regiunea Parisului.

Reuters: Iranul ajuta Siria sa transporte petrol catre China. Iranul a sfidat sanctiunile occidentale aplicate Siriei si i-a furnizat aliatului sau un vas pentru transportarea petrolului sirian catre o companie de stat din China, astfel oferindu-i guvernului presedintelui Bashar Al-Assad un stimulent financiar estimat la aproximativ 80 de milioane de dolari, a declarat o sursa pentru Reuters. Iranul, el insusi o tinta a sanctiunilor occidentale, este unul dintre cei mai apropiati aliati ai Siriei si a promis sa faca tot posibilul pentru sprijinirea lui Assad, ba chiar i-a laudat recent capacitatea de gestionare a revoltelor sangeroase impotriva sa. China il protejeaza, de asemenea, pe Assad impotriva unei interventii straine si a votat impotriva rezolutiilor ONU de incetare a violentelor. "Sirienii au planificat sa vanda petrol direct chinezilor, insa nu puteau gasi un vas", a declarat o sursa din industrie, care a mentionat ca i s-a cerut sa ajute compania petroliera siriana Sytrol sa incheie afacerea, insa nu a mai luat parte. Aceeasi sursa a numit compania chineza Zhuhai Zhenrong drept cumparator, o companie de stat afectata de sanctiunile americane aplicate Iranului in ianuarie. Departamentul de Stat american a declarat atunci ca Zhuhai Zhenrong era cel mai mare furnizor de produse petroliere rafinate in Iran. Ulterior, Teheranul a fost sanctionat din cauza suspiciunilor ca ar dezvolta arme nucleare. Pe de alta parte, dorinta Chinei de a importa petrol sirian ofera o imagine rara asupra unei tari aflata intr-o continua izolare. Siria, un exportator de petrol relativ modest, a exportat petrol in Europa pana in luna septembrie a anului trecut, cand Uniunea Europana si SUA si-au inasprit sanctiunile si au oprit exporturile. Incarcatura de petrol destinata Chinei, in valoare de aproximativ 84 de milioane de dolari, i-ar fi asigurat lui Assad fondurile necesare supravietuirii, dupa ce Uniunea Europeana a impus saptamana trecuta noi sanctiuni menite sa izoleze economia Siriei, aflata deja in dificultate. Sursa a mentionat, de asemenea, ca Sytrol, compania de stat siriana, a apelat la Venezuela in speranta ca va gasi un vas care sa preia incarcatura. In cele din urma, problema a fost rezolvata de autoritatile iraniene, care au trimis petrolierul M.T. Tour sa preia petrolul. Petrolierul ar fi ajuns la sfarsitul acestei saptamani in portul Tartus din Siria, unde s-au incarcat aproximativ 132.700 de tone de petrol cu destinatia China sau Singapore, dupa cum a comentat aceeasi sursa.

Gazprom a redus cu 11% pretul gazelor din Bulgaria. Gigantul rus Gazprom a acceptat sa reduca cu 11% pretul gazelor vandute in Bulgaria incepand din luna aprilie si pana in decembrie 2012, a anuntat vineri ministrul bulgar al Economiei si Energiei, Delyan Dobrev, citat de AFP. "Am reusit sa obtinem micsorarea pretului la gaze, reducerea fiind de 11-11,1%, potrivit unor calcule preliminare", a declarat ministrul Delyan Dobrev. Ministrul bulgar a mentionat ca reducerea pretului la gaze se va aplica in urmatoarele noua luni, incepand de la 1 aprilie. Implementarea rapida a proiectului South Stream, care trebuie sa transporte gaz rusesc pe sub Marea Neagra catre Europa Centrala si de Vest, s-a aflat in centrul discutiilor de la Moscova, dupa cum a precizat ministrul bulgar. Bulgaria, tara care depinde aproape in totalitate de livrarile de gaze din Rusia, plateste in prezent 450 de euro pentru 1.000 de metri cubi de gaze, potrivit expertilor citati de mass-media bulgare. Intre 12 si 15 miliarde de metri cubi de gaze rusesti traziteaza teritoriul Bulgariei cu destinatia Turcia, Grecia si Macedonia. Vizita de joi a ministrului bulgar Delyan Dobrev la Moscova vine in urma deciziei guvernului de la Sofia de a abandona proiectul de constructie a unei centrale nucleare la Belene, pe Dunare, de catre compania rusa Atomstroyexport, subsidiara a grupului de stat Rosaton. Premierul bulgar Boiko Borisov a motivat ca proiectul era prea costisitor si nefezabil. Bulgaria s-a angajat sa plateasca toate echipamentele produse deja de Rusia, insa cele doua state nu au discutat deocamdata problema penalitatilor pe care Bulgaria ar trebui sa le plateasca pentru renuntarea la proiectul centralei nucleare de la Belene.

Japonia va redeschide pentru prima data o parte din perimetrul evacuat din jurul centralei nucleare de la Fukushima. Japonia va redeschide pentru prima data de la dezastrul de anul trecut o parte din zona evacuata din jurul centralei nucleare de la Fukushima, permitandu-le, astfel, celor aproximativ 16.000 de evacuati sa se intoarca acasa, scrie The Guardian. Perimetrul de aproximativ 20 de kilometri din jurul centralei de la Fukushima va ramane in mare parte intact, insa guvernul a declarat ca va reclasifica zonele cel mai putin contaminate in trei categorii, in functie de nivelul radiatilor. Orasele Kawauchi si Tamura se vor redeschide incepand de duminica, iar Minamisoma de la jumatatea lunii aprilie. Cu toate acestea, majoritatea locuitorilor vor astepta pana cand zona va fi complet decontaminata, iar infrastructura refacuta. Accesul in anumite zone din fiecare oras va fi in continuare interzis din cauza nivelului ridicat de radiatii. Alte opt orase, incadrate la un nivel scazut de radiatii, asteapta inca un verdict in ceea ce priveste zonele care vor fi redeschise. Criza nucleara provocata de tsunamiul din 11 martie 2011 a fortat 100.000 de oameni sa-si paraseasca locuintele din cauza nivelului ridicat de contaminare radioactiva.

Politia franceza a arestat 20 de suspecti islamisti in mai multe orase, inclusiv Toulouse. Politia franceza a arestat, vineri dimineata, 20 de persoane suspectate ca fac parte din grupari de militanti islamisti, anunta Reuters. Actiunile politiei s-au desfasurat in mai multe orase, inclusiv Toulouse -  unde luna aceasta Mohamed Merah, un tanar francez de origine algeriana care a afirmat ca este membru al-Quaida, a ucis sapte persoane - trei militiari francezi, trei copii si un adult, la o scoala evreiasca. Politia a facut arestari in Toulouse, Nantes, Le Mans, dar si in regiunea Parisului. Actiunile politiei vin dupa masacrul de luna aceasta, de la Toulouse. Mohamed Merah a fost ucis de politie in locuinta sa la cateva zile de la atacul soldat cu 7 morti, dupa ce a refuzat sa se predea. Merah ar fi declarat politiei ca a vrut sa razbune copiii palestinieni si sa loveasca in armata franceza din cauza interventiilor militare in afara tarii.


Citeste mai multe despre   























955 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi