Presa in Diagonala: Trei traficanti de materiale radioactive, inclusiv uraniu, au fost condamnati in Republica Moldova; Procesul lui Ratko Mladic se va relua luna viitoare; Washingtonul acuza Rusia de nerespectarea drepturilor omului; Extrema stanga continua sa fie favorita in alegerile din Grecia - sondaj

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Vineri, 25 mai 2012, 0:11 Revista Presei | Subiectele Zilei

PRESA IN DIAGONALA
Foto: Colaj foto
Trei traficanti de materiale radioactive, inclusiv uraniu, au fost condamnati in Republica Moldova. Un tribunal din Republica Moldova a condamnat joi trei persoane pentru trafic de materiale radioactive intre care si uraniu-235 care poate fi folosit la fabricarea armelor nucleare. Doi dintre barbati, un moldovean si un rus, au fost condamnati la 5, respectiv 3 ani de inchisoare, iar al treilea a scapat doar cu o amenda de 15.000 lei moldovenesti (aprox. 1000 euro). In iunie 2011 s-au facut mai multe arestari printre traficantii de materiale radioactive, iar autoritatile de la Chisinau au fost sprijinite pe parcursul anchetei de colegii din Ucraina, Germania si SUA. Moldova nu este la prima operatiune de acest tip, in august 2010 reusind sa captureze 2 kilograme de uraniu-235 pe care traficantii se pregateau il vanda pentru suma de 9 milioane de euro, scrie AFP.

Bulgaria: Cutremurul de marti din apropierea Sofiei a fost urmat de 333 replici. Cutremurul de 6 grade inregistrat marti in vestul Bulgariei a fost urmat de 333 de replici pana joi dimineata. Potrivit Institutului de Geofizica din cadrul Academiei Bulgare de Stiinte, marea majoritate a acestor replici numite si micro-cutremure au avut o intensitate extrem de mica, nefiind sesizate de oameni. Cu toate acestea in regiunea Pernik, cea mai grav afectata de cutremurul de marti au fost resimtite nu mai putin de 31 replici. Dintre acestea 4 au avut o intensitate de aproximativ 4 grade si s-au inregistrat la scurta vreme dupa cutremurul initial. Conform Institutului de Geofizica, seismologii se asteapta ca micro-cutremurele sa continue in regiune si in urmatoarea luna, dar spera ca acestea vor ramane la intensitate minima, anunta Novinite.

Procesul lui Ratko Mladic se va relua luna viitoare. Potrivit reprezentantilor Tribunalului de la Haga, procesul in care Ratko Mladic este acuzat de genocid si de alte crime impotriva umanitatii va fi reluat in data de 25 iunie, dupa ce a tot fost amanat din cauza unei erori facute de procurori. Avocatii bosniacului au reusit amanarea procesului cu aproximativ o luna dupa ce au sustinut ca procurorii nu le-au pus la dispozitie o parte din dovezile care urmau sa fie folosite in proces. Procurorii s-au aparat sustinand ca eroarea a fost de natura tehnica si ca materialele in cauza au un impact redus asupra apararii. Desi a cerut o amanare de 6 luni, apararii i-a fost acordata mai putin de o luna, informeaza The Guardian.

Alegeri prezidentiale in Egipt: Candidatul islamist contra unui oficial al regimului Mubarak. Milioane de egipteni au votat la alegerile prezidentiale pentru prima data in viata lor. Egiptenii trebuie sa decida daca vor in fruntea tarii un islamist sau un oficial din vechiul regim. In timp ce unii se tem de revenirea la putere a oamenilor din fostul regim, altii cred ca victoria islamistilor va acapara intreaga activitate politica. Daca dupa prima runda de alegeri desfasurata miercuri si joi niciunul dintre candidati nu va obtine peste 50% din totalul voturilor exprimate, atunci se va organiza o a doua runda de vot in care isi vor disputa functia prezidentiala primii doi clasati. A doua runda ar urma sa aiba loc pe 16 si 17 iunie 2012. Dupa 60 de ani de regim autoritar islamistii pot controla total viata politica a Egiptului daca vor castiga si functia prezidentiala, in Parlament avand deja majoritatea. Totusi sanse la fel de mari au si Amr Moussa - fostul sef al Lilgii Arabe sau Ahmed Shafiq - ultimul premier al regimului Mubarak. Conform analistilor, o noua revolutie ar putea izbucni daca Shafiq va castiga alegerile, multi egipteni fiind dispusi sa iasa din nou in strada, scrie Reuters.

Washingtonul acuza Rusia de nerespectarea drepturilor omului si a libertatilor democratice. In raportul sau anual publicat joi, Departamentul de Stat American a continuat sa critice Rusia pentru nerespectarea drepturilor omului si a libertatilor democratice. Marile capete de acuzare vizeaza incalcari ale proceselor democratice, un sistem juridic slab si suprimarea libertatii de exprimare. Potrivit raportului, observatorii interni si internationali au sesizat nereguli majore legate de alegerile prezidentiale din Rusia, au semnalat existenta persecutiilor politice pentru cei care ameninta in vreun fel puterea de stat sau interesele de afaceri ale acesteia, au condamnat conditiile de detentie practicate si au evidentiat agresiunile la care au fost supusi jurnalistii si activistii care s-au manifestat impotriva regimului Putin si a intereselor acestuia, anunta Ria Novosti.

Extrema stanga continua sa fie favorita in alegerile din Grecia - sondaj. Potrivit unui sondaj publicat joi, partidul de extrema stanga Syriza continua sa fie favoritul castigarii alegerior legislative din Grecia ce urmeaza sa aiba loc in data de 17 iunie. Syriza, care se situeaza in sondaj in jurul procentului de 30%, se opune planului de austeritate cerut de creditorii Greciei. Pe locul doi se afla Partidul Noua Democratie cu 26%. Dintre respondenti 24% considera ca liderul Syriza, Alexis Tsipras, ar fi cel mai potrivit premier, iar 19% in vad in acesta functie pe Antonis Samaras, liderul conservatorilor, informeaza AFP.


Citeste mai multe despre   



















889 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri