Ce scrie presa internationala despre tentativa de sinucidere a lui Adrian Nastase

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 21 iunie 2012, 9:00 Revista Presei | Subiectele Zilei

Informatia potrivit careia fostul premier roman Adrian Nastase a incercat sa se sinucida a facut inconjurul presei, din SUA si pana in Australia, diverse publicatii, posturi de televiziune sau de radio relatand fie de la fata locului, fie preluand stiri ample ale marilor agentii de presa, relateaza Mediafax.

Intr-o relatare detaliata, agentia franceza AFP descrie ce s-a intamplat miercuri seara la resedinta fostului premier, care a incercat sa se sinucida cand politia a venit sa il caute la domiciliu. Astfel, acesta le-a cerut politistilor sa ii permita sa isi ia cateva carti, dupa care a mers singur in biroul sau si s-a impuscat in gat cu pistolul personal.

Prezenti la fata locului, jurnalistii AFP l-au vazut pe Nastase in timp ce era scos pe targa, inconstient, din propria resedinta si transportat la spital.

Explicand pe scurt detaliile dosarului in care Adrian Nastase a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu executare, AFP face o comparatie intre acesta si fostul presedinte al Consiliului italian Bettino Craxi, condamnat definitiv la inchisoare in anii '90 in diferite dosare, dar care a parasit Italia pentru a nu-si ispasi pedeapsa. Agentia subliniaza, de asemenea, ca foarte putini sefi de guvern au fost condamnati la inchisoare cu executare in Europa pentru fapte de coruptie.

Stirea AFP a fost rapid preluata de marile publicatii franceze, incepand cu Le Monde, Le Parisien sau Liberation, care prezinta cazul in detaliu. Informatia a ajuns inclusiv in Australia, prin intermediul cotidianul The Australian care preia, de asemenea, stirea AFP.

Agentia belgiana Belga, precizeaza ca Nastase va fi operat pentru a i se extrage glontul ramas in zona gatului, in timp ce site-ul elvetian swissinfo.ch precizeaza ca fostul premier este oficialul politic cu cel mai inalt rang condamnat pana in prezent pentru fapte de coruptie in Romania postcomunista.

Agentia rusa RIA Novosti scrie ca fostul premier a fost vizitat la spital de actualul premier al Romaniei, Victor Ponta, care a afirmat ca starea sa este "sub control".

Relatari mai ample gasim insa la agentia britanica Reuters si cea americana Associated Press.

Intr-un articol detaliat despre cazul in care a fost condamnat Adrian Nastase si presupusa tentativa de sinucidere a acestuia, Reuters apreciaza ca decizia Curtii Supreme ca fostul premier sa ispaseasca doi ani de inchisoare i-a surprins pe multi care credeau ca politicienii sunt deasupra legii in Romania.

In acelasi context, agentia subliniaza ca esecul de a combate coruptia endemica a impiedicat accesul Romaniei si Bulgariei, cele mai noi si cele mai sarace state membre UE, la spatiul Schengen. Aceasta adauga ca multi analisti si militanti anticoruptie au salutat condamnarea initiala a lui Nastase in ianuarie ca pe un pas in directia buna a Romaniei, despre care Transparency International sustine ca este cea de-a treia tara cea mai corupta din UE, dupa Grecia si Bulgaria. Ei sustin, de asemenea, ca trimiterea dupa gratii a unui politician este un semnal pozitiv. Dar in timp ce numerosi parlamentari au fost condamnati, multi au primit sentinte cu suspendare sau au ramas liberi in asteptarea unui lung apel.

Si agentia Associated Press considera ca acest proces este un semnal trimis Uniunii Europene, care a cerut Romaniei sa combata coruptia endemica. Decizia Curtii Supreme, care a mentinut sentinta initiala, a trimis insa unde de soc in intreaga tara, sustine AP, amintind ca Nastase este cel mai important politician roman condamnat dupa 1989.

Stirea AP a fost preluata pe larg de numeroase publicatii americane, intre care cotidianul Washington Post sau revista Time, si posturi de televiziune locale sau nationale, cum ar fi Fox News, CBS News sau ABC News.

O relatare de la fata locului, prin intermediul unui corespondent local, are si postul de televiziune CNN, care il citeaza pe unul dintre avocatii lui Nastase, Ioan Cazacu, ce afirma ca va merge la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Cotidianul New York Times subliniaza ca decizia Curtii Supreme a socat Romania, o tara saraca in care politicienii au fost vazuti intotdeauna ca fiind deasupra legii. Analistii au considerat-o un semn de maturitate politica intr-o natiune care se lupta cu o cultura a mitei si faradelegii mostenite din perioada comunista, adauga cotidianul american.

Agentia britanica Press Association abordeaza si ea subiectul, aplecandu-se asupra acelorasi probleme de coruptie cu care se confrunta Romania. La randul sau, BBC prezinta pe scurt tentativa de sinucidere a fostului premier, precum si dosarul in care acesta a fost condamnat.

Informatia apare si in presa irlandeza, unde The Herald, The Irish Independent si Belfast Telegraph pun accent pe incercarea de a se sinucide a fostului premier dar si pe ineditul acestei condamnari intr-o tara subminata de coruptie.

Agentia chineza Xinhua a relatat, de asemenea, subiectul, afirmand ca fostul premier Adrian Nastase a incercat sa se sinucida la cateva ore dupa ce a fost condamnat la doi ani de inchisoare, dar viata sa nu este pusa in pericol.

Adrian Nastase a fost condamnat definitiv, miercuri, de ICCJ, la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul "Trofeul calitatii", in care este acuzat in legatura cu strangerea de fonduri pentru campania electorala din 2004, cand a candidat pentru Presedintie din partea PSD.

In 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Nastase fusese condamnat la doi ani de inchisoare cu executare, de catre un complet de trei judecatori al instantei supreme.


Citeste mai multe despre   



















15006 vizualizari

  • +19 (25 voturi)    
    Sa-i scoata glontu` din gat???? (Joi, 21 iunie 2012, 9:12)

    Ronin [utilizator]

    Care glont? Nastase s-a impuscat in gusa cu un pistol cu gaze. Asta ar face orice numa` sa nu intre la parnaie....
    • -21 (25 voturi)    
      manipulare ... (Joi, 21 iunie 2012, 9:58)

      adrian8 [utilizator] i-a raspuns lui Ronin

      in curand o sa ziceti ca era pistol cu apa ....

      tristilor !
      • +12 (12 voturi)    
        Chiar era (Joi, 21 iunie 2012, 10:19)

        Catz Kitty [utilizator] i-a raspuns lui adrian8

        :)
      • +10 (10 voturi)    
        atunci cum se face... (Joi, 21 iunie 2012, 10:39)

        stefan2008 [utilizator] i-a raspuns lui adrian8

        Atunci cum se face ca-i in stare stabila cu un glont in gat?
        Adica nu se pune problema sa-l scuipe din gat?
        Sau poate sa-l inghita?
        Sau poate o hemoragie din jugulara?
        Cum de nu se ineaca cu glontul daca-i in gat?
      • +1 (1 vot)    
        voi (Joi, 21 iunie 2012, 20:59)

        Dan-T [utilizator] i-a raspuns lui adrian8

        sunteti tristi, ca era sa moara saracu' nastase
        Oricum eu cred ca l-a impuscat Dana, el nu avea atat curaj...
  • +19 (19 voturi)    
    Stirile antena 3, mai rapide ca glontul !!! (Joi, 21 iunie 2012, 9:30)

    zgomotor [utilizator]

    Surprinzator mi se pare faptul ca Antena 3 a anuntat vestea cum ca ex premierul s-a impuscat, chiar inainte ca acesta sa comita fapta.
    • +3 (3 voturi)    
      tare! (Joi, 21 iunie 2012, 11:23)

      hahalera [utilizator] i-a raspuns lui zgomotor

      astia au redescoperit relativitatea :)) daca nu cumva l-au plagiat pe Einstein.
    • +2 (2 voturi)    
      Dar stai așa (Joi, 21 iunie 2012, 12:26)

      Elle_est [utilizator] i-a raspuns lui zgomotor

      Care faptă?
  • +13 (13 voturi)    
    prea internationala e obiectiva (Joi, 21 iunie 2012, 9:38)

    ampersand [utilizator]

    Ca daca e sa te iei dupa unele oficine de presa de la noi, ar trebui ca parlamentul sa deschida o carte de compasiuni la vila de la Cornu.
  • +11 (11 voturi)    
    sinucidere (Joi, 21 iunie 2012, 10:02)

    Marian_1961 [utilizator]

    Daca a vazut ca nu mai are scapare, cel mai performant prim-ministru din istorie a intrat in panica si cu siroaie de lacrimi innodate in barba a luat o hotarare de barbat adevarat: sa se sinucida. Dar o sluga a tiranului de la Cotroceni i-a dat peste mana si a zadarnicit astfel maretul act al martirului de la Cornu. Glontul deviat in gat si umar a provocat valuri de sange si rani atat de grave incat a fost nevoie sa fie operat abia a doua zi.
  • +5 (5 voturi)    
    Glont in gat??? (Joi, 21 iunie 2012, 10:06)

    Dani.El [utilizator]

    Un glont dintr-o arma de 9 mm (cum se spune ca ar fi folosit) NU RAMANE IN GAT! Cel de 7,65 mm sigur nu ramane in gat, nici macar un 4,5 mm nu cred ca ramane in gat, poate ala de 2 mm cu care se trage dupa pasarele cu aer comprimat!

    Si uite-asa a-mpuscat nastase doi iepuri dintr-un foc: nu intra (inca) in puscarie si abate atentia de la plagiatul lui ponta!!!

    Nu m-as mira sa se descopere ca, de fapt, a tras cu un minipistol, de-ala mic, mic, cu capse.
    • +3 (3 voturi)    
      verificare! (Joi, 21 iunie 2012, 11:08)

      brita [utilizator] i-a raspuns lui Dani.El

      sa i se verifice telefonul, poate-a vorbit cu ponta inainte, au pus la cale detaliile...
    • +1 (1 vot)    
      Să știi (Joi, 21 iunie 2012, 17:30)

      Elle_est [utilizator] i-a raspuns lui Dani.El

      Chiar mă gândeam la déjà-uitatul plagiat al lui Ponta. Măcar a împușcat iepurii, dacă pe el n-a fost în stare :)))))
  • +7 (7 voturi)    
    ..trebuia sa isi traga in gura, ca sa fie sigur! (Joi, 21 iunie 2012, 10:11)

    kata70 [utilizator]

    ..care glont ramas in git, bah? mai terminati naibii cu manipularea asta idioata!!! are o zgirietura pe git! de-aia l-au scos pe targa cu fular la git, fara perfuzii si cu genunchii indoiti la piep! de inconstient ce era! mari jurnalisti inteligenti mai sinteti!
  • -7 (9 voturi)    
    Homo homini lupus est... (Joi, 21 iunie 2012, 10:25)

    marchi [utilizator]

    Dincolo de vinovăţia lui Năstase (în care cred cu adevărat) şi de lecţia pe care a primit-o, v-aş ruga să daţi un nume (unul singur!) de politician român cinstit care, printre altele, să-şi fi finanţat campania din bani proprii! Dar, de... justiţia e selectivă, trăim în România, ce să-i faci?

    În al doilea rând, mă înspăimântă să constat de câtă ură sunt capabili românii...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi