​Revista Nature semnaleaza, intr-un articol intitulat "Cercetatorii romani lupta impotriva plagiatului", lansarea site-ului Integru.org in Romania, care investigheaza si expune cazuri de plagiat si alte probleme din mediul academic din tara.

Dupa ce scandalurile de plagiat au zguduit Romania - cele mai cunoscute fiind cel in care este implicat premierul Victor Ponta, fostul ministru al educatiei Ioan Mang, dar si rectorii si prorectorii de la UMF Targu-Mures, mai multi cercetatori romani s-au convins ca trebuie sa contraatace cultura acestei practici, intiparita in sistemul universitar, noteaza autoarea articolului.

Obiectivul anuntat de site este acela de a "ajuta la reformare si a restaura increderea in sistemul de cercetare si educatie al Romaniei".

O parte dintre oamenii din mediul academic acuzati de plagiat "au incercat sa scape punand sub semnul intrebarii motivele celor care ii acuza", a declarat unul dintre membrii colectivului Integru. De exemplu, atat Mang cat si Ponta au minimizat acuzatiile spunand ca cei care au le-au semnalat erau motivati politic. Siteul Integru.org va putea sa evite aceasta strategie, "pentru ca lucrarile respective vor fi postate alaturi de documentele plagiate sau copiate, si pe marginea lor vor comenta experti credibili de la institute credibile din intreaga lumea - greselile nu vor putea fi astfel combatute", a explicat membrul din comisia Integru.

Un chirurg de la Universitatea de Medicina si Farmacie Victor Babes din Timisoara, Mihai Ionac, rugat de Integru.org sa analizeze lucrarea lui Constantin Copotoiu (rectorul UMF Targu Mures) alaturi de alti doi specialisti, a concluzionat ca articolul acestuia contine bucati de text copiat. Comentand pe marginea acestui caz, medicul a declarat ca prea multi cercetatori romani nu iau plagiatul in serios, iar initiativa celor de la Integru este "extraordinara, si vine la timpul potrivit, cu toate scandalurile care exista acum. Acum cativa ani nimeni nu vorbea de plagiat - era ascuns, asa cum o pisica isi acopera murdaria".