Mihail Neamtu: "Fara criterii de integritate, Noua Republica s-ar putea retrage din alianta Dreptei". Presedintele Noii Republici avertizeaza coruptii din PDL sa nu se inghesuie pe listele pentru parlamentare Invitat la ,,Interviurile 2+1,, , Mihail Neamtu, presedintele Noii Republici, a vorbit despre stadiul negocierilor de formare a aliantei Dreptei, despre vulnerabilitatile ei, despre relatia cu PDL si despre evolutia actualei crize politice. El a atras atentia ca integritatea celor care vor fi pe listele parlamentare este esentiala si a punctat ca, in lipsa unor criterii in acest sens, formatiunea sa nu este dispusa sa ramana la masa negocierilor. EVZ: Domnule Mihail Neamtu, ati participat recent la o intalnire a formatiunilor care isi propun sa coaguleze dreapta pentru alegerile viitoare. Ce s-a stabilit concret la aceasta intalnire? Mihail Neamtu: E un dialog informal, necesar in orice democratie intre entitati politico- civice, dar mai ales politice care vor sa stopeze asaltul USL la adresa intitutiilor statului. Poate daca nu am fi avut o vara fierbinte incinsa la plita politicii de catre Victor Ponta, Crin Antonescu si Dan Voiculescu cu atat cinism, daca am fi avut o vara normala in care sa spunem la putere ar fi fost PDL, asa cum ar fi trebuit sa fie pana in 2012 toamna, daca l-am fi avut pe Traian Basescu la putere, Noua Republica nu ar fi fost in aceasta structura. Integral in EVZ.

SUBIECTELE ZILEIFoto: Colaj foto

Tezaurul filatelic al Romaniei, un haos de zeci de milioane de euro. Neinventariat si cu timbre false declarate autentice, tezaurul filatelic national poate fi vandut la liber atat timp cat se afa in custodia unei companii comerciale - Posta Romana. Initiatorii proiectului de lege care reglementeaza transferarea colectiei de timbre la BNR, zece deputati PSD, unul de la PNL si un independent, sustin ca tezaurul ar putea fi deturnat daca va mai ramane in patrimoniul Postei Romane. Ultimul raport public al Curtii de Conturi intareste aceste temeri. De altfel, Posta Romana a negat vehement ca marcile postale din tezaur ar apartine domeniului public al statului. Regimul juridic al proprietatii asupra tezaurului de timbre nu a fost clarificat nici pana in prezent. Cine este indreptatit sa preia marcile postale? Care este valoarea reala a tezaurului filatelic? Cand vor fi trecute in patrimoniul national timbrele care formeaza tezaurul? Sunt intrebari la care, din pacate, nici initiatorii proiectului de lege nu au gasit raspunsuri. Proiectul a trecut deja de Senat si urmeaza sa fie supus dezbaterii in Camera Deputatilor, care este for decizional, anunta Adevarul.

Nebuloasa enigmelor Universului. Bossonul lui Higgs a fost in sfarsit descoperit, dupa cercetari desfasurate cinci decenii, dar alte secrete ale Universului persista. Supersimetria, materia neagra, dimensiunile suplimentare, energia obscura... Organizatia Europeana pentru Cercetare Nucleara - CERN - anunta luna trecuta descoperirea in proportie de 99,9999% a unei noi particule: Bossonul lui Higgs, mica particula insesizabila si efemera, numita si "particula lui Dumnezeu". Toate ziarele si revistele din lume au anuntat aceasta "descoperire a secolului" - asteptata de peste 50 de ani, iar venerabilul profesor scotian Peter Higgs, cel care a dat numele uneia dintre cheile universului, a devenit omul cel mai celebru din lume. Faimosul bosson Higgs, particula lipsa din Univers, le-a facut viata grea cercetatorilor, care nu aveau ca reper decat urmele lasate la dezintegrare. Rezultatele anuntate de CERN la 4 iulie sunt combina-tia unei imense cantitati de date: aproximativ un milion de miliarde de coliziuni au fost observate, informeaza Romania Libera.

USL pregateste subordonarea Parchetului General. Cercetarea fraudelor electorale comise la referendumul din 29 iulie a intrat in linie dreapta. Astfel, 260 de dosare de fraudare a votului au fost deschise de Parchetul General, dintre care 10 sint cercetate de DNA. Deplasarea in aceste zile a unor echipe de procurori in mai multe localitati rurale in care exista indicii de frauda electorala, in special prin vot multiplu, a pus pe jar mai intii ziaristii de casa si comentatorii (tot de casa) de la Antena 3. Miercuri, presedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a criticat in termeni virulenti, pe blogul sau, actiunile procurorilor. El vorbeste de "manifestari de un primitivism feroce" din partea unor "haite de procurori care dau navala peste oameni in casa, in mediul rural." Dupa care Iliescu se intreaba: "De unde au rasarit asemena specimene, venite parca din grote primitive? Dar, mai ales, cine i-a trimis intr-o asemenea misiune de esenta fascista?" Si tot el raspunde ca Parchetul "este pus in slujba unor interese inguste, in cazul de fata in slujba unui om (Traian Basescu, desigur! - n.n.) cu tendinte autoritare, care a pierdut sprijinul si increderea cetatenilor", scrie Deutsche Welle.

Tara autostrazilor terminate pe jumatate. Cand au fost respectate termenele, portiunilor date in folosinta le-au lipsit diverse elemente. Constructia de autostrazi a ramas in umbra disputelor politice in ultimele luni, iar rezultatele incep sa se vada pe teren. Tactica amanarii termenelor limita, exersata fara mare succes in luna iunie, a fost urmata de una a discretiei. Concret, nu se mai fac declaratii despre cand vor fi finalizate tronsoanele de autostrada, iar inaugurarile se fac cat mai aproape de termenul stabilit, indiferent de starea drumului. Din cele cinci tronsoane de autostrada programate a fi finalizate in acest an, doua au fost deja date in folosinta, insa nu asa cum era programat. Pe sectorul Bucuresti- Ploiesti nu exista spatii de servicii si nu se poate intra sau iesi decat pe la capetele drumului. In plus, autostrada nu ajunge pana in Bucuresti, ci doar pana la soseaua de centura a Capitalei. Chiar si pentru acest rezultat, termenul de 30 iunie dat de actualul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, la instalarea in functie, a fost depasit cu aproape o luna. Intre Cernavoda si Medgidia, este gata o singura banda pe sens, dupa modelul de anul trecut dintre Murfatlar si Agigea, anunta EVZ.

Au fost sau nu proteste muzicale in Romania? "Weekend Adevarul" face o radiografie a melodiilor de protest, incepand cu anii '80, pana in azi. Vorbesc, mai mult sau mai putin: Doru Stanculescu, Andrei Plesca (Artan), Zoltan Andras, Victor Socaciu, Ioan Gyuri Pascu, Adrian Despot, Catalin Ion (Cheloo), Vlad Irimia (Tataee). Cantaresc fenomenul, cu rigoare academica si stil, Andrei Partos si Grigore Lese. "Suntem in strada/ Basescu sa cada/ Tipam toti deodata/ Il facem sa taca." Asa arata astazi unele din cele mai dure, cele mai puternice versuri protestatare - publicabile intr-un ziar central. Mai sunt si din acelea, mai deocheate, caci lucruri rele se spun, iar oamenii isi striga necazul in poezii contrafacute, putin le pasa lor de creativitate cand tiranul e inca sus. Asa e poezia de strada a anului 2012. Lirismul de grup, caci protestul de autor, sporadic, stingher, nu pare sa se asorteze furiei multimii. Cum aratau insa astfel de actiuni in Romania de-acum 22 de ani, poate si mai bine de-atat? Era atunci chitara lui Alexandru Andries, erau basii puternici si electrizanti ai celor de la Timpuri Noi sau lumanarile aprinse si zornaitul de chei din noptile pline de groaza ale lui Vali Sterian, informeaza Adevarul.

Cum s-a aliat Gheorghe Rakoczi al II-lea cu Bogdan Hmelnitki. Alianta dintre principele Transilvaniei si hatmanul cazacilor viza incoronarea lui Rakoczi ca rege al Uniunii polono-lituaniene. Una dintre cele mai temerare expeditii militare din istoria Transilvaniei s-a soldat cu o rasturnare profunda a echilibrului de forte din Europa de Est, ca urmare a esecului militar al ardelenilor. Este vorba de incercarea principelui Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi al II-lea, de a deveni rege al Poloniei. Esecul sau a modificat profund echilibrul de forte din Europa de Est. In primul rand, Imperiul Otoman si-a adancit dominatia asupra Transilvaniei, Moldovei si Valahiei. Transilvania a pierdut, in favoarea Portii Otomane, Banatul de Lugoj - Caransebes, care a fost alipit Pasalacului de Timisoara. Aliatul lui Gheorghe Rakoczi al II-lea, hatmanul cazacilor, Bogdan Hmelnitki, a pierdut o mare parte a vechilor drepturi ale Siciului Zaporojean. Ucraina, pe care Bogdan Hmelnitki dorea sa o conduca in calitate de autocrator, deci de suveran, a intrat sub pulpana Rusiei. Sub pretextul restabilirii vechii unitati a Rusiei kievene, Rusia a anulat, treptat, autonomia Ucrainei, iar cazacii si-au pierdut drepturile de care se bucurasera atunci cand erau supusii Poloniei, scrie Romania Libera.