Imprumuturi periculoase. Smecheria care-i scapa de Fisc pe Gigi Becali si pe George Copos. In timp ce in Occident cluburile importante sunt transparente, functioneaza ca societati comerciale cu actionari la vedere, unele fiind chiar listate la bursa, in Romania se practica o metoda originala. Multi dintre conducatorii celor mai importante echipe din Liga lui Mitica nu apar in actionariate, conduc prin interpusi, iar banii dati clubului sunt cu titlu de imprumut. La mijloc este doar o smecherie. Astfel, asa-zisii finantatori au posibilitatea de a falimenta oricand echipele cerand sa li se restituie sumele pe care le-au oferit cu imprumut. Prin aceasta metoda patronii pot scapa in orice moment si de problemele cu Fiscul. Echipele din Liga lui Mitica sunt controlate prin relatii de familie, indatorarea membrilor Consiliilor de Administratie, imprumuturi date in nume personal ori prin companii cu sediul in tari cu regim fiscal mai permisiv, dezvaluie Romania libera.

ActualitateFoto: Colaj foto

TOP 10 cei mai destepti oameni din lume. Modul in care specialistii determina cat de inteligenta este o persoana este destul de subiectiv, fapt ce a facut sa fie destul de greu de alcatuit un top al celor mai destepti oameni. Jurnalistii de la Huffington Post au luat in considerare nivelul IQ-ului drept criteriu pentru a determina topul celor mai inteligenti oameni. 50% dintre oameni au un IQ intre 90 si 110. Foarte putini oameni, aproximativ 0,5%, reusesc sa atinga un IQ de peste 140. Poate cel mai cunoscut din selecta lista a celor 10 este Stephen Hawking, celebrul om de stiinta. El are 70 de ani si un IQ de 160. Terrence Tao, in varsta de 37 de ani, are un IQ de 230 si a doborat recordul petru cel mai tanar profesor care a predat vreodata la prestigioasa universitate UCLA, scrie EVZ.ro

Vladimir Putin, poate cel mai bogat om din lume. Liderii opozitiei demasca intr-un document luxul in care traieste presedintele rus, comparabil doar cu cel al extravagantilor seici din Golf. Desi nu exista date precise, despre Vladimir Putin, multi lideri ai opozitiei ruse sustin ca ar fi unul dintre cei mai bogati oameni din lume, cu o avere estimata la zeci de miliarde de dolari. Principala sursa de bogatie ar fi veniturile din petrol, potrivit unui raport, elaborat de doi cunoscuti lideri ai opozitiei ruse, Boris Nemtov si Leonid Martiniuk, de la miscarea Solidaritatea, si citat de "The New York Times". Intitulat ironic "Viata unui sclav pe o galera ", titlu preluat dintr-o declaratie a lui Putin - "in cei opt ani de presedintie am muncit ca un sclav pe o galera" -documentul afirma ca Putin se agata de putere deoarece nu vrea sa renunte la viata de lux, pe care autorii raportului o compara cu cea a extravagantilor monarhi din Golf, citeaza Adevarul.

Problema romilor si dificultatea sinceritatii. Desi guvernul francez a anuntat ca va cauta solutii durabile, nu se impaca cu gandul ca autoritatile de la Bucuresti nu depun, aparent, nici un efort pentru integrarea propriilor cetateni romi. De aceea ministrul de Interne Manuel Valls va sosi la Bucuresti, unde potrivit Mediafax va cauta sa afle cauzele acestei situatii: "Vreau sa inteleg, a spus el referindu-se deopotriva la Romania si Bulgaria, de ce nu sunt desfasurate politici de insertie puternice in aceste tari￯. Raspunsul nu va fi usor de gasit. Autoritatile romane au oferit in ultimii ani anumite explicatii, aratand ca anumite masuri de integrare spociala ar pretinde deopotriva o atitudine coercitiva, in principiu greu de admis, dar nu exista informatii concludente ca ar fi incercat totusi sa faca ceva pe scara larga. In mediile politice romanesti domina ideea ca romii nu sunt o problema nationala, ci, mai cu seama, europeana si, prin urmare, ca ar reveni mai ales tarilor gazda sa faca eforturi de insertie sociala. Este o conceptie impartasita, deopotriva, de stanga si de dreapta politica. De altfel a fost vizibil ca deputatii europeni din Romania au fost cu totii de acord, indiferent de grupul din care proveneau, ca ar fi nevoie de o politica europeana coordonata in ce priveste situatia romilor, scrie Deutsche Welle.

Cum si-a jucat Crin Antonescu rolul de "presedinte discret". Bilantul celor 49 de zile la Cotroceni. "Presedintele discret" pe care Antonescu il promisese inainte de preluarea mandatului s-a concretizat in cele 49 de zile cat a stat la Cotroceni in 10 declaratii de presa, 10 participari la interviuri televizate si la doua megamitinguri USL. Ceea ce a putut fi observat cu usurinta, inca din primele zile ale mandatului, a fost riposta, uneori vehementa, la adresa UE si a Statelor Unite, de fiecare data cand acestea trimiteau mesaje critice spre Bucuresti. "Discretia" promisa de Crin Antonescu a luat sfarsit odata cu prima aparitie, pe 13 iulie, intr-o emisiune a Antenei 3, in care l-a acuzat pe Basescu ca "profita" de institutiile statului. La acelasi post de televiziune, presedintele interimar a fost invitat de alte patru ori, pe 19 iulie, 25 iulie, 7 august si 13 august. De trei ori a fost in platou la Realitatea TV, pe 17 iulie, 26 iulie si 17 august, o data la Digi 24, pe 23 iulie, si o data la OTV, pe 26 iulie, scrie Gandul.

Structura opaca a clanurilor puterii. Un studiu despre puterea rusa releva existenta unui aparat executiv opac, mult mai influent decat guvernul. Realitate oculta dezvaluita si de un conflict public izbucnit la cel mai inalt nivel, intre clanul Medvedev si un apropiat al presedintelui Putin. Dupa o scurta perioada estivala de liniste, tensiunile au reizbucnit in jurul activelor electricitatii ruse si al proiectului de reforma a acestui sector. Vicepremierul Arkadi Dvorkovici - insarcinat cu energia - a adresat o scrisoare presedintelui in legatura cu dezacordul sau cu Igor Setcin, influentul sef al companiei petroliere de stat, Rosneft, si mare partizan al consolidarii tuturor activelor energiei statului in sanul unei structuri unice. Aceasta structura unica, suta la suta de stat, a carei conducere este vizata de Setcin, se numeste Rosneftgaz si controleaza deja 75,16% din Rosneft si 10,74% din Gazprom, scrie Romania libera.

Cum vede Angela Merkel viitorul UE. Germania cere un nou tratat care sa-i dea mai multa putere Uniunii Europene. Tratatele UE existente ingradesc politica fiscala comuna, iar in politica nationala a statelor membre, liderii UE pot interveni doar cu recomandari. Aceste lucruri ar urma sa se schimbe, daca planurile cancelarului german, Angela Merkel, se vor concretiza. Iar aceste planuri, care vizeaza un nou tratat al Uniunii Europene, incep sa se concretizeze, scrie revista "Spiegel". Germania cere o conventie pentru a realiza proiectul unui nou tratat, inainte de sfarsitul acestui an. Tratatul ar urma sa pregateasca drumul pentru ceea ce Angela Merkel numeste "mai multa integrare europeana" si ar crea o noua baza legala pentru UE. Consilierul cancelarului Merkel pentru politica UE, Nikolaus Meyer-Landrut, a exprimat aceasta dorinta in discutiile avute la Bruxelles cu oficiali UE la nivel inalt, potrivit "Spiegel", citat de Adevarul.

Ministrul de Interne Mircea Dusa tine aproape de protestatarii amendati de Jandarmerie: "Vreau ca acest minister sa fie mai uman". Ministrul de Interne Mircea Dusa a explicat, marti, pentru gandul ca nu are o nemultumire legata strict de Jandarmeria Romana si de modul in care a actionat in Piata Universitatii, ci de modul in care aceasta structura, ca de altfel intreg MAI, comunica la nivel public. Ministrul Mircea Dusa a criticat dur Jandarmeria in timpul protestelor de vineri, din Piata Universitatii, dupa anuntul Curtii Constitutionale care a invalidat referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu. Jandarmeria a anuntat, printr-un comunicat de presa, masurile luate impotriva persoanelor care au ocupat carosabilul de la Universitate. Mircea Dusa a spus ca "cei care au dat acel comunicat de presa nu au ce cauta prin Jandarmerie". Dusa a explicat insa pentru Gandul ca nu a contestat niciodata masurile luate de Jandarmerie impotriva protestatarilor violenti, ci doar modul in care au fost anuntate in public aceste sanctiuni.