Presa in diagonala: 11 septembrie: Proprietarii fostelor Turnuri Gemene vor cere despagubiri pentru ''neglijenta'' companiilor American Airlines si United Airlines; Ministrii de externe ai Uniunii Europene s-ar putea reuni pentru a discuta disputa dintre Ungaria si Azerbaidjan; Vladimir Putin va ghida din deltaplan un card de cocori albi, in pericol de disparitie

de Cristina Brucker     HotNews.ro
Joi, 6 septembrie 2012, 3:51 Revista Presei | Subiectele Zilei

Presa in diagonala
Foto: Colaj foto
FMI deblocheaza un nou imprumut de 920 de milioane de euro pentru Irlanda. Fondul Monetar International (FMI) a aprobat miercuri plata unui imprumut de 920 de milioane de euro pentru Irlanda in cadrul planului de ajutor de 23,5 miliarde de euro acordat tarii in decembrie 2010 pentru a evita falimentul, potrivit unui comunicat al FMI, informeaza AFP. Dupa evaluarea situatiei economice a Irlandei, consiliul de administratie al FMI a autorizat deblocarea unei noi transe de ajutor, a opta de la lansarea programului, ducand la 19,1 miliarde de euro valoarea creditelor acordate de Fond catre tara, se arata in comunicat. "In ciuda turbulentelor semnificative alimentate de perspectivele economice ale zonei euro, autoritatile irlandeze au facut tot posibilul pentru a pune in aplicare programul economic", FMI mentionand ca obiectivul unui deficit de 8,6% din PIB a ramas "pe drumul cel bun". (N.A.)

11 septembrie: Proprietarii fostelor Turnuri Gemene vor cere despagubiri pentru ''neglijenta'' companiilor American Airlines si United Airlines. Un judecator federal din New York a fost de acord ca proprietarii fostelor Turnuri Gemene din Manhattan, distruse in urma atentatului terorist din 11 septembrie 2001, sa ceara despagubiri de miliarde de dolari companiilor aeriene American Airlines si United Airlines pentru ''neglijenta'', anunta AFP. Potrivit deciziei judecatorului Alvin Hellerstein, cele doua companii aeriene americane se vor confrunta cu un proces, in urma caruia ar putea plati daune in valoare de aproximativ 2,8 miliarde de dolari in conturile World Trade Center Properties (WTCP). Companiile de zbor American Airlines si United Airlines au depus, la randul lor, o cerere de respingere a acuzatiilor, motivand ca proprietarii Turnurilor Gemene au obtinut deja aproximativ 4,09 miliarde de dolari, suma ce reprezinta daune din partea companiilor de asigurari. Doua avioane ale American Airlines si doua ale United Airlines au fost preluate de teroristi pe 11 septembrie 2001, doua dintre ele lovind Turnurile Gemene ale World Trade Center din sudul Manhattanului. Acestea s-au prabusit in urma impactului in timp ce mii de oameni au murit.

Ministrii de externe ai Uniunii Europene s-ar putea reuni pentru a discuta disputa dintre Ungaria si Azerbaidjan. 
Uniunea Europeana va cere explicatii Azerbaidjanului in privinta violarii acordului cu Ungaria, dupa ce Baku a gratiat si promovat un ofiter azer condamnat la inchisoare pe viata pentru decapitarea unui militar armean, a declarat miercuri un purtator de cuvant al UE, citat de RIA Novosti. "In conformitate cu ceea ce stim acum, pe baza informatiilor culese, se pare ca anumite conditii si angajamente convenite intre Ungaria si Azerbaidjan, in privinta extradarii lui Ramil Saharov, nu au fost respectate", a declarat Maja Kocijancic, purtator de cuvant pentru afaceri europene, intr-un interviu acordat Radio Europa Libera. ''In acest sens, vom continua sau vom incerca sa pastram legatura cu partea azera, pentru a afla o explicatie la ceea ce s-a intamplat si de ce acest comportament, care pune in pericol situatia fragila din regiune, continua'', a adaugat purtatorul de cuvant. Maja Kocijancic a anuntat ca problema ar putea fi discutata de ministrii de externe europeni, care s-ar putea reuni in cadrul unei intalniri informale vineri sau sambata, in Cipru. Presedintele azer Ilham Aliev l-a gratiat pe Ramil Safarov imediat ce acesta a revenit in tara, vineri, dupa ce a fost extradat de Ungaria, unde ispasea o pedeapsa de inchisoare pe viata pentru aceasta crima comisa in 2004. Primit ca un erou, Safarov a fost promovat in gradul de maior si a primit salariile pentru cei opt ani petrecuti in inchisoarea din Ungaria, in ciuda asigurarilor oferite de Baku Budapestei, potrivit carora ofiterul va ramane mai departe inchis in Azerbaidjan. In urma acestei extradari, Armenia a anuntat ca isi suspenda relatiile diplomatice cu Ungaria. Armenia si Azerbaidjan isi disputa de ani de zile controlul asupra enclavei Nagorno Karabah. Alipita la Azerbaidjan in timpul perioadei sovietice, aceasta regiune si-a declarat independenta, nerecunoscuta de comunitatea internationala, dupa un razboi soldat cu 30.000 de morti si sute de mii de refugiati, intre 1988 si 1994. O incetare a focului a fost semnata in 1994, dar Baku si Erevan nu au reusit inca sa se puna de acord asupra statutului regiunii.

Vocea Rusiei: Vladimir Putin va ghida din deltaplan un card de cocori albi, in pericol de disparitie. Presedintele rus Vladimir Putin, care a ajutat la capturarea unui tigru siberian sau a pozat alaturi de un urs polar, va participa la proiectul ''Zborul sperantei'', destinat pastrarii in Peninsula Yamal (Siberia) a cocorilor albi, pe cale de disparitie, informeaza Vocea Rusiei. Presedintele va incerca sa joace rolul de lider al cocorilor albi crescuti in captivitate. Ei se pregatesc pentru zborul lung in Asia Centrala, in care vor fi insotiti de deltaplane. Pilotul deltaplanului care va juca rolul de lider al cardului de cocori va arata drumul, relateaza publicatia citata. Potrivit presei din Rusia, Putin va purta un costum alb si chiar un cioc artificial in timp ce va pilota deltaplanul, scrie Reuters. ''Rolul pilotului este de lider al stolului. El arata calea de zbor'', ar fi declarat omul de stiinta Yuri Markin pentru site-ul Vedomosti. Serviciul de presa al presedintelui a confirmat ca Putin va vizita Peninsula Yamal inainte de a sosi la summit-ul APEC de la Vladivostok.

Franta: Patru morti si un ranit in urma unui incident armat. Patru persoane impuscate au fost gasite miercuri, in interiorul unei masini inmatriculate in Marea Britanie, in apropierea lacului Annecy din estul Frantei, informeaza AFP. Persoanele prezentand urme de gloante au fost gasite atat in interiorul cat si in exteriorul masinii. O fata grav ranita a fost, de asemenea, gasita in apropierea automobilului, un model BMW. Ea a fost transportata la Spitalul Universitar din Grenoble, medicii fiind rezervati in privinta starii sale de sanatate. Victimele au fost descoperite in mijlocul zilei, intr-o parcare din orasul Chevaline. Autoritatile care se ocupa de anchetarea cazului au declarat ca, momentan, ''nu poate fi formulata nicio ipoteza''.


Citeste mai multe despre   





















1986 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi