Presa in diagonala: Atentatul din Burgas: Politia bulgara a retinut un barbat suspect de complicitate; Aproape 450 de tigani au fost evacuati din 3 zone de la periferia Parisului; Georgia: Ministrul de interne demisioneaza in urma scandalului de tortura din inchisori

de Cristina Brucker     HotNews.ro
Vineri, 21 septembrie 2012, 5:02 Revista Presei | Subiectele Zilei

Presa in diagonala
Foto: Colaj foto
Atentatul din Burgas: Politia bulgara a retinut un barbat suspect de complicitate. Politia de frontiera bulgara a retinut un barbat suspectat de complicitate in cazul atentatului terorist din Burgas, informeaza Novinite.com. Informatia a fost dezvaluita de site-ul bulgar Bessove.bg, citand surse din cadrul politiei de frontiera. Potrivit surselor din cadrul politiei, suspectul a fost prins in apropierea satului Zvezdets, unde se ascundea de mai mult timp. In urma verificarii actelor de identitate ale suspectului, s-a constatat ca acesta a traversat frontiera dintre Bulgaria si Turcia de mai multe ori. Barbatul, care corespunde foarte bine portretului robot facut public de politia bulgara, a recunoscut in timpul interogatoriului ca face parte din noua factiune Al-Qaeda. Ministerul bulgar de interne a refuzat sa comenteze informatiile aparute in mass-media. Atentatul din orasul Burgas, comis pe 18 iulie, s-a soldat cu moartea a cinci turisti israelieni si a unui sofer de autocar bulgar.

Georgia: Ministrul de interne demisioneaza in urma scandalului de tortura din inchisori. Ministrul georgian de interne, Bacho Akhalaïa, a demisionat din functie joi seara, in urma scandalului de tortura a detinutilor din Georgia, relateaza AFP. ''Ma simt responsabil din punct de vedere moral si politic pentru faptul ca n-am reusit sa eliminam practica oribila a torturii. Este si motivul pentru care am inaintat demisia presedintelui'', a anuntat Bacho Akhalaïa, intr-o comunicat de presa publicat pe site-ul ministerului. Tot joi, presedintele georgian Saakachvili l-a numit pe avocatul poporului Giorgui Tougouchi in functia de ministru al administratiei penitenciarelor, dupa ce fostul ministru a demisionat miercuri in urma scandalului de tortura. De asemenea, Saakachvili a ordonat inlocuirea gardienilor din inchisori cu politisti, in urma difuzarii unor scene video de tortura a detinutilor intr-o inchisoare din Tbilisi. Imaginile difuzate de postul de televiziune al opozitiei georgiene, TV9, infatiseaza un detinut dintr-o inchisoare din Tbilisi, pe jumatate dezbracat, plangand si implorand mila dupa ce, aparent, ar fi fost violat cu un baston. Guvernul georgian a anuntat ca 15 ofiteri ai serviciilor penitenciare suspectati de tortura au fost arestati pentru ceea ce s-ar numi crima ''cu premeditare''. Scandalul intervine cu mai putin de doua saptamani inainte alegerilor legislative din Georgia, ce urmeaza sa aiba loc pe 1 octombrie. Partidul aflat la putere, condus de presedintele Saakachvili, se confrunta cu cea mai dificila campanie electorala de la venirea la putere din 2003 si cu o opozitie puternica, la conducerea careia se afla miliardarul Bidzina Ivanichvili.

Cehia interzice temporar exportul de bauturi alcoolice in Uniunea Europeana. Guvernul Cehiei a impus o interdictie imediata asupra exporturilor de bauturi alcoolice catre Uniunea Europeana, dupa ce 23 de persoane au murit in urma intoxicatiilor cu alcool metilic, a anuntat prim-ministrul Petr Necas citat de Reuters. Republica Ceha a interzis vanzarea bauturilor alcoolice tari in magazine si baruri vinerea trecuta, existand suspiciuni ca decesele s-au produs in urma consumului de alcool de contrabanda. Autoritatile cehe intentioneaza sa deschida piata interna incepand de la mijlocul saptamanii viitoare, cand vor fi eliminate interdictiile de vanzare a alcoolului. Potrivit premierului ceh, fiecare recipient de alcool scos la vanzare va avea timbre noi, cat si un certificat de provenienta a produsului.

Aproape 450 de tigani au fost evacuati din 3 zone de la periferia Parisului. Mai multe tabere in care locuiau intre 300 si 450 de romi, in trei localitati situate de la periferia Parisului, au fost evacuate joi, anunta Mediafax. O tabara de nomazi in care locuiau aproximativ 200 de romi a fost evacuata la Saint-Ouen-l'Aumone, la periferia de nord a capitalei Frantei. Alte tabere au fost demolate in Champs-sur-Marne, Chelles si Bussy-Saint-Georges, in baza unor ordonante judecatoresti in acest sens: "Aceste tabere sunt in situatii sanitare si de igiena extrem de precare, atat pentru persoane cat si pentru populatia care locuieste in vecinatate", a explicat Prefectura din Paris. Potrivit lui Romain Gerland, copresedintele asociatiei Turbulences Marne-la-Vallee care a venit in sprijinul celor 20 de locuitori ai taberei din Champs-sur-Marne, multi dintre romi au probleme grave de sanatate. "Majoritatea acestor persoane sunt foarte bolnave. Ele erau monitorizate, (...) acum totul va inceta deoarece nu vom sti unde sa le gasim", si-a exprimat el regretul. Doar doua persoane au fost relocate, a precizat prefectura in cursul dupa-amiezii. Cei 20 de romi din Champs-sur-Marne, apartinand toti aceleiasi familii, au refuzat. "Li s-au propus locuinte foarte indepartate unele de altele, in special la Torcy si Coulommiers, iar aceasta vrea sa insemne ca nu vor mai primi medicamente", a explicat Gerland. Politica franceza de demolare fortata a taberelor de romi, initiata de fostul presedinte de dreapta Nicolas Sarkozy si continuata de noul guvern socialist, a fost criticata de organizatiile neguvernamentale franceze si de Natiunile Unite. Populatia de romi din Franta este estimata la aproximativ 15.000 de persoane. (A.N.)


Citeste mai multe despre   





















1794 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică