Directorul SIE, Teodor Melescanu, considera ca momentul care a declansat in vara evolutia negativa a imaginii Romaniei este cel al plangerii transmise Comisiei de la Venetia privind OUG care taia din atributiile Curtii Constitutionale, aratand ca partenerii inteleg batalia politica, dar principiile trebuie respectate.

"O parere personala, nu ma ocup de asemenea analize: cred ca momentul care a declansat toata aceasta evolutie negativa a imaginii noastre a fost acela in care Curtea Constitutionala a transmis Comisiei de la Venetia o plangere referitoare la adoptarea unei Ordonante de Urgenta care taia din prerogativele CC. Eu cred ca de aici s-a declansat totul, pentru ca partenerii nostri - nu-i intereseaza, si ei au lupte politice interne, ei inteleg foarte bine ca e competitie politica, ca e batalie, dar considera ca exista anumite principii fundamentale de functionare a unei societati democratice, care trebuie respectate - principiul separatiei puterilor, a echilibrului intre puteri", a spus Melescanu in emisiunea "Dupa 20 de ani" de la Pro TV, citat de Mediafax.

De asemenea, raspunzand la o intrebare privind unele declaratii facute in august de catre fostul presedinte interimar, Melescanu a aratat ca SIE este un serviciu al carui obiectiv este culegerea de informatii.

"Prevederile legale, in special Legea 1/1998 care reglementeaza functiile Serviciului ne definesc pe noi ca singurul serviciu national care actioneaza in strainatate pentru apararea valorilor fundamentale ale statului roman si sprijinirea prioritatilor Romaniei in materie politica, economica. Din punctul meu de vedere, trebuie inteles ca noi nu suntem o agentie de PR, de promovare, suntem un serviciu de informatii, de spionaj si obiectivul nostru e culegerea de informatii care sa fie prezentate decidentilor politici", a spus Melescanu.

El a amintit ca, in urma unor declaratii sau speculatii care s-au facut in vara, SIE a cerut Comisiei parlamentare pentru controlul activitatii SIE deschiderea unei anchete, exprimand "disponibilitatea totala de a raspunde la orice intrebari".

"Deocamdata nu s-a ajuns, probabil saptamana viitoare vom avea o sedinta a Comisiei de control al SIE", a precizat el.

"Problema cu SIE e extrem de simpla: noi furnizam informatii, sigur ca nu toate sunt placute sau pozitive, obligatia noastra ca serviciu este sa furnizam informatii pe care le-am verificat", a mai spus el.

Intrebat daca SIE i-a transmis in acea perioada presedintelui interimar informatii neplacute, Melescanu a raspuns ca "au fost foarte multe informatii neplacute, inclusiv cele legate de imagine".

"Noi nu ne ocupam de construirea imaginii Romaniei in strainatate, cu atat mai putin de deteriorarea acestei imagini. Nu suntem firma de relatii publice, noi facem spionaj, obtinem informatii, ii informam pe decidenti. Din momentul in care decidentii politici au decis, noi nu avem ce comenta, punem in aplicare ceea ce s-a spus. Daca ni s-ar fi solicitat oficial sa ne implicam intr-o asemenea operatie, puteam sa o facem cu mijloacele de care dispunem, dar acest lucru nu ni s-a solicitat", a continuat el.

Solicitat sa precizeze in ce ar fi putut consta implicarea Serviciului, Melescanu a raspuns: "O analiza care sa ne permita noua sa vedem care sunt principalele cauze".

"Ori principala cauza pentru care eu cred ca nu ni s-a solicitat niciodata e relativ simpla: imaginea se construieste profesional de catre firmele care se ocupa de PR, dar imaginea porneste de la o realitate. Problema noastra principala a fost ca in acea perioada erau batalii politice foarte ascutite in Romania, care ajung instantaneu - asta nu se intelege, noi nu mai traim intr-o lume in care Romania este izolata, traim intr-o lume in care declaratiile care se fac la Bucuresti dimineata ajung in aceeasi dimineata pe mesele tuturor decidentilor din alte zone, trebuie sa tinem seama de faptul ca exista cateva mii de functionari romani la nivelul UE, in alte structuri internationale, care informeaza sefii lor zilnic, exista Facebook, Internet, lumea are acces direct la informatii, nu la informatii pe care le transmitem noi sau altii", a sustinut el.

Melescanu a mai spus ca SIE lucreaza "cu institutii, nu cu oameni". "Din ziua in care domnul Crin Antonescu a venit la Cotroceni, tot ce a insemnat informarare pentru presedinte a mers la Cotroceni in continuare, schimbandu-se numele de pe plic", a mai spus el.

Directorul SIE a precizat ca a avut o singura discutie cu fostul presedinte interimar dupa instalarea la Cotroceni, "foarte generala", in care el a explicat competentele Serviciului.

Melescanu a adaugat ca in perioada suspendarii din functie a presedintelui Traian Basescu nu a avut loc niciun fel de informare a acestuia. In plus, el a sustinut ca nu a avut nicio discutie cu Traian Basescu in perioada suspendarii din functie, nici macar la telefon.

Presedintele interimar Crin Antonescu a declarat, la inceputul lunii august, ca trebuie sa intelegem mecanismul prin care imaginea Romaniei a fost distrusa in doar doua saptamani intr-o actiune organizata, coordonata si finantata.

"Pe mine ma intereseaza ca aceste institutii sa lucreze la Cotroceni nu ca sa lucreze pentru mine, sa-mi spuna mie cu cine se intalneste domnul Basescu. Sa vedem ce se poate face pentru relatiile si imaginea afectate ale acestei tari, pentru ca ele au un rol sau il pot avea. Sa vedem ce se intampla - ca ma intrebati de un anumit serviciu - trebuie sa intelegem totusi mecanismul prin care imaginea unei tari a fost distrusa in doua saptamani intr-o actiune evident organizata, coordonata, finantata. Trebuie sa vedem totusi cine a facut asta, pentru ca este ceva ce afecteaza tara, toata tara", a spus atunci Antonescu, la Antena3.

Tot la inceputul lunii august, directorul SIE, Teodor Melescanu, a solicitat Comisiei parlamentare de control al serviciului verificarea activitatii institutiei ca urmare a unor afirmatii publice "care pot afecta imaginea si credibilitatea" SIE.

SIE mentiona intr-un comunicat de presa ca, "la 6 august 2012, directorul Serviciului de Informatii Externe s-a adresat Comisiei Speciale a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului de Informatii Externe".

"In scrisoarea transmisa, directorul SIE solicita dispunerea masurilor necesare pentru verificarea si clarificarea concordantei activitatii Serviciului cu Constitutia Romaniei, legile tarii si hotararile Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, precum si cu regulamentele militare, ca urmare a unor afirmatii facute recent in spatiul public care pot afecta imaginea si credibilitatea acestei institutii fundamentale a statului roman", se arata in comunicatul SIE, care nu face referire explicit la autorii declaratiilor privitoare la activitatea SIE.