Voiculescu pierde sefia Aeroportului Otopeni. PNL vrea inapoi directorul demis in urma incindentului soldat cu uciderea unei tinere japoneze. Fost patron al unei firme de termopane si membru PC, Cristinel Smadu, a fost schimbat din functia de director general al Aeroportului Otopeni. Surse din cadrul USL, au explicat, pentru EVZ, ca PNL si-a revendicat postul pierdut in septembrie, atunci cand a fost numit Smadu in fruntea aeroportului. Otopeni. Surse USL explicau, in septembrie, pentru EVZ ca fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a cedat atunci postul de sef al aeroportului lui Voiculescu, desi multi liberali nu au fost deacord cu aceasta decizie si i-au pus in vedere lui Silaghi sa numeasca un membru PNL in locul lui Poterasu. Paradoxal, dupa numai patru luni in care problema taximetriei nu a fost rezolvata, iar Poterasu a fost demis tocmai pentru ca nu a fost in stare sa stopeze taximetria ilegala, fostul director a fost numit iarasi sef peste Aeroportul Otopeni in cadrul unei sedinte a CA-ului, sustin surse din cadrul Ministerului Transporturilor.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Consilierul lui Basescu: Acesta este postul prin care Rusia se amesteca in politica Romaniei. Consilierul prezidential Iulian Chifu afirma, intr-o analiza transmisa, duminica, Mediafax, ca "Vocea Rusiei", postul public de la Moscova, a fost in 2012 un instrument de propaganda, dezinformare si ingerinta in politica romaneasca prin incitarea la scandal intre presedintele Basescu si Guvern. "Am putut vedea, intr-adevar, faptul ca acest post public rus a devenit un instrument tot mai des utilizat de presiune si manipulare publica in Romania. Partial pentru ca a fost utilizat de unii actori in perioada electorala. Partial pentru ca media a privit-o ca pe o ciudatenie si a promovat audienta din jurul acestui fenomen. Cred totusi ca ne-am facut rau singuri supralicitand si dand importanta acestui instrument de propaganda si dezinformare, in orice caz de ingerinta in politica romaneasca", evidentiaza Iulian Chifu. De asemenea, el considera ca nu poate fi comentata componenta de analiza si opinii pe care postul e liber sa le promoveze. Potrivit lui Chifu, dincolo de acestea "lucrurile au degenerat in actiuni si interventii profund inamicale", scrie Gandul.

Motivul socant pentru care politista din Bals si-a injughiat seful. Desi femeia si-a motivat gestul spunand ca superiorul ei a violat-o, surse din Politia Bals sustin ca altul ar fi de fapt motivul care a dus la tragicul incident. Politista Melania Renghea, 27 de ani, ar fi avut o relatie extraconjugala cu seful ei direct, comisarul Gheorghe Barbu, iar copilul cu care este insarcinata femeia ar fi, de fapt, al superiorului ei, sustin surse din Politia Bals. Comisarul ar fi refuzat insa sa-l recunoasca, acesta fiind, de fapt, motivul pentru care politista l-a a injunghiat acum trei zile, in abdomen, transmite EVZ.

Mesaje de Anul Nou dintr-o lume disparuta: cadoul dezgropat la radacina Casei Poporului. "Era o nebunie de Sarbatori acolo. Prin decembrie, aveam o sanie...". Asa incepe povestea de ANUL NOU a unui loc din Bucuresti ras de Ceausescu pentru a-si inalta cel mai ambitios vis. Strada Arionoaiei - sau Arionoaia - este una dintre "victimele" de sub Casa Poporului. Acum, ea mai exista doar in putinele fotografii si amintiri de-ale locatarilor, cu povesti de Bucuresti demne de Mircea Eliade. "...ma dadeam cu sania, pentru ca acolo erau dealuri. Probabil de asta si-a construit Ceausescu colosul aici, pentru ca era sus, era inalt", ne spune, din fata unei camere web, de la mii de kilometri distanta, un chip zambitor. MESAJUL DE ANUL NOU al lui Dan Perry nu l-am gasit noi, a fost una dintre intamplarile Internetului. Am dat de un blog cu fotografii din Viscri si i-am scris, nestiind ca este roman, pentru a-i cere permisiunea sa ii folosim o imagine pentru articolul despre miracolul din asezarea saseasca. "Era un cartier linistit, simplu, dar oamenii erau buni, relatiile dintre ei erau excelente, iar noi toti am avut o copilarie fericita in locul acesta". Vorbeste ca despre un taram al fagaduintei despre strada Arionoaiei, despre gradina casei lui, gradina superba a copilariei lor, in care trona falnic un ulm. "Pe sub acest ulm, la o anumita varsta, baietii au inceput sa fumeze. Aici invatam... Era o feerie - curtea asta o regret si azi", spune Perry despre curtea din cartierul Uranus-Izvor, unic in Bucuresti pentru linistea si dealurile lui. Continuarea in Gandul.

Marii disparuti ai anului 2012. In anul 2012 au trecut in nefiinta nume mari din teatru, muzica, literatura, dar si din viata politica. Iurie Darie, Emil Hossu, Gabriel Tepelea, Mircea Ciumara sau Bogdan Baltazar sunt doar cateva dintre personalitatile care au murit in acest an. 5 ianuarie - Bitu Falticineanu (86 de ani), regizor, cunoscut pentru activitatea sa la Teatrul de Revista "Constantin Tanase", a decedat dupa o lunga suferinta. 13 ianuarie - Mircea Ciumara (69 de ani), fost lider taranist, ministru al Finantelor, s-a stins din viata rapus de o boala incurabila. 25 ianuarie - Emil Hossu (70 de ani), indragit actor, s-a stins din viata chiar pe scena Teatrului Nottara, din cauza unei maladii cardiace. Lista completa in Adevarul.

Moldova a devenit "istoria de succes" a UE. entru Republica Moldova, anul 2012 a fost unul decisiv. In acest an, prin alegerea chinuita a magistratului Nicolae Timofti in functia de sef al statului, s-a pus capat unei crize politice care a durat trei ani. Stabilitatea politica a atras atentia UE si SUA. Creditorii externi, alungati de fosta guvernare comunista, au revenit in Moldova cu programe de sprijin fara precedent. In 2012, Republica Moldova a primit din partea UE 122 de milioane de euro - cea mai mare suma de care a beneficiat vreo data un stat din apropierea UE. Sintagma "Moldova, istorie de succes a UE" s-a incetatenit la Bruxelles si Chisinau, dar a generat gelozie la Kiev si nervi la Moscova, scrie Deutsche Welle.

Coabitarea merge struna: Ponta si Zgonea, avocatii lui Basescu. Pactul de coabitare semnat in noapte, la Palatul Cotroceni, de catre Victor Ponta si Traian Basescu, cu cateva zile inainte ca liderul PSD sa fie desemnat din nou premier, a avut ca efect indulcirea atitudinii liderilor PSD fata de seful statului. Pana in momentul semnarii documentului, co-presedintii USL nu incetau sa-l infiereze pe Traian Basescu. Dupa ce Victor Ponta a fost instalat premier pentru a doua oara, liderii PSD au evitat, brusc, sa mai intre in contre cu seful statului, chiar daca partenerii lor de guvernare, PNL si PC nu au semnat intelegerea de la Cotroceni si continua disputa cu Traian Basescu. Cel care a dat tonul reconcilierii a fost chiar premierul Victor Ponta. Seful Executivului a pus pe seama emotiei faptul ca presedintele Traian Basescu nu a vrut sa dea mana cu Gabriel Oprea, Radu Stroe si Relu Fenechiu, la ceremonia de depunere a juramantului de catre noul Guvern, scrie Adevarul.