DW: Imigratia saraciei din Romania si Bulgaria - o povara pentru orasele germane. Consiliul Oraselor Germane, Deutscher Stadtetag, se plange de mai multa vreme ca edilii locali nu mai pot solutiona singuri problemele create de numarul tot mai mare al imigrantilor romani si bulgari. Disperat, cere acum ajutor guvernelor federal si de land, precum si Uniunii Europene. Presedintele reprezentantei oraselor germane, primarul general al capitalei bavareze Munchen, Christian Ude, a tinut sa sublinieze totusi ca, "in Germania, traiesc multi romani si bulgari, care s-au integrat de minune". In acelasi timp, a adaugat Ude, "din ambele tari provin si multe persoane care in patria lor au trait in conditii foarte grele, adesea in saracie si care au pornit in cautarea unui trai mai bun". Continuarea pe Deutsche Welle.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

Certificate false de handicap la Protectia Copilului. Dupa ce Evenimentul zilei a dezvaluit modul in care actiona mafia certificatelor cu handicap emise in cazul unor copii care au implinit varsta de doi ani, autoritatile au luat primele masuri. Un control demarat de Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala la Directia pentru Protectia Copilului Cluj a scos la lumina mai multe zeci de dosare ale unor copii sanatosi care au fost declarati de catre parinti drept handicapati. Au fost descoperite 12 cazuri in care nu s-au efectuat anchetele sociale necesare, desi legea o impunea, anunta EVZ.

Cum a iesit Romania din scandalul carnii de cal. Romania a fost atrasa intr-un scandal monstru saptamana trecuta, dupa ce britanicii au descoperit lasagna preparata cu carne de cal, etichetata drept carne de vita. Imediat, firma franceza Spanghero, cea care a livrat carnea tocata pentru produsul finit lasagna, a anuntat ca a fost inselata de catre abatoarele din Romania, de la care ar fi achizitionat carne de vita. Scandalul parea ca ne va scadea credibilitatea pe piata europeana, dar reactia prompta a autoritatilor, investigatiile jurnalistice si ancheta oficialilor de la Bruxelles au aratat contrariul: Romania nu are nicio vina in acest caz si a fost invinovatita pe nedrept. Vinovatul a fost identificat: chiar firma Spanghero. Integral in Adevarul.

Amintiri din epoca de aur: Ca sa scape de serviciul militar, un chiabur s-a facut surd. Ioan Pecheanu: ''Undeva in Moldova in comuna Rosiesti, judetul Vaslui, locul unde m-am nascut acum 67 ani, bunicii din partea tatalui si ai mamei, tatal meu si fratele lui (unchiu) au fost declarati toti chiaburi (dusmani de clasa). Acesti dusmani ai poporului trebuia distrusi impreuna cu famiilile lor. In aceea perioada tulbure aveam intre 7-9 ani. Tatal meu avea cca. 29/30 ani, iar fratele lui cca 27/28 ani. Ambii erau in putere si foarte harnici. Tatal meu lucra pamantul, cele cca. 10 ha pe care le detinea in proprietate. Fratele lui (unchiul) avea pamant, dar se ocupa mai mult cu cresterea oilor. Ambii erau constiinciosi si isi plateau cotele, desi acestea erau inrobitoare, relateaza EVZ.

Planul anti-imigratie al premierului britanic David Cameron. Comisia Europeana, pentru Gandul: Restrictiile pentru romani sunt in afara discutiei. Problema imigratiei tine in continuare agenda publica din Marea Britanie. David Cameron a declarat, miercuri, in cadrul Prime Minister's Questions, sedinta saptamanala cu membrii Camerei Comunelor (camera inferioara a legislativului britanic), ca ia in calcul modificarea regulilor de acces al imigrantilor la ajutoare sociale, locuinte, servicii de sanatate si justitie, pentru ca actualul sistem este nesustenabil si lasa loc abuzurilor. Presa tabloida din Marea Britanie, insa, aceeasi care vorbea recent despre "hoardele de invadatori romani si bulgari" care vor lua tara cu asalt din 2014, odata cu ridicarea restrictiilor de pe piata muncii, a inteles sa prezinte altfel declaratia lui Cameron: romanii si bulgarii care vin de anul viitor in Marea Britanie au calea la justitie inchisa. Integral in Gandul.

Criza politica de la Chisinau, neglijata la Bucuresti. Evolutiile de peste Prut lasa Romania fara argumente in strategia de sustinere a Republicii Moldova la Bruxelles, dar, pe de alta parte, nici presedintele Traian Basescu, nici Ministerul de Externe nu au tras un semnal de alarma in acest sens. Partidul Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM) a iesit din Acordul Aliantei pentru Integrare Europeana (AIE), aruncand astfel in aer coalitia guvernamentala formata din cele trei partide pro-occidentale: PLDM, Partidul Democrat (PD) si Partidul Liberal (PL). Premierul democrat-liberal, Vlad Filat, a anuntat ca ar vrea sa negocieze un nou acord care sa excluda ''principiile oligarhice'' si l-a acuzat pe vicepre-sedintele Parlamentului, democratul Vlad Plahotniuc, ca si-ar fi cumparat locul in politica si ca acum vrea sa cumpere ''o tara intreaga'', scrie Romania Libera.

Ceausescu si Fidel Castro, la taifas despre ''imperialismul'' american. La intalnirea cu Fidel Castro din mai 1972, Ceausescu a incercat sa-l convinga pe omologul cubanez sa vanda Romaniei nichel la tarif preferential. Insa liderul revolutiei de la Havana nu avea dispozitie pentru afaceri, venind la Bucuresti ca sa-i ''infiereze'' pe ''imperialistii'' americani. ''El Lider Maximo'' Fidel Castro, prim-secretar al partidului comunist cubanez, se afla intr-un turneu mondial. A profitat de ocazie pentru a-l cunoaste indeaproape pe tovarasul sau roman. Ceausescu si Castro au avut trei intalniri oficiale, pe 26, 27 si 29 mai. Ziua de 28 mai a fost rezervata unei vizite la Ploiesti, ocazie pentru liderul cubanez sa cunoasca realizarile socialismului romanesc, relateaza Adevarul.