America privita prin lentila RMGC. Intrebarea care se pune este daca manifestatiile anti-RMGC si cele impotriva gazelor de sist contin germenii anti-americanismului. RMGC este o companie canadiana, dar majoritatea capitalului este american si exista fireste un lobby american in favoarea proiectului. In ajunul vizitei premierului Ponta in SUA, un think tank cu sediul la Washington si Londra (Democracy Institute) a publicat un raport in care proiectul minier Rosia Montana este prezentat ca un test politic major privind acceptabilitatea altor proiecte cum ar fi exploatarea gazelor de sist. In linii mari Raportul DI reia cuvant cu cuvant prezentarea proiectului de pe site-ul RMGC ca proba ca nu s-a straduit sa faca o investigatie proprie. Opozitia fata de proiect este minimalizata ironic si trecuta rapid cu vederea. In plus sunt mentionate toate referintele la implicarea lui George Soros in finatarea campaniei anti-RMGC. Nu e deloc lipsit de semnificatie ca in opinia raportorilor Romania ar putea deveni un adevarat "tigru" balcanic daca s-ar dovedi mai receptiva fata de proiecte ca cele de mai sus, scrie Deutsche Welle.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Interviu Teodor Baconschi: "Indepartarea lui Blaga de Basescu e veche. De asta e iubit de USL". Liderul PDL nu se gandeste la binele partidului sau la cel al Dreptei. Vasile Blaga a facut din PDL o afacere personala, sustine vicepresedintele Partidului Miscarea Populara, Teodor Baconschi. Vicepresedintele Partidului Miscarea Populara (PMP), Teodor Baconschi, vede inca posibila o colaborare pe dreapta, inclusiv cu PDL, dar nu cu oamenii din jurul lui Vasile Blaga. "Traian Basescu e singurul politician care n-a pierdut nicio batalie. Aratati-mi un boxer profesionist care isi incheie cariera in ring fara nicio infrangere. Din pacate, indepartarea domnului Blaga de linia presedintelui Basescu este veche, notorie si definitiva. De asta e atat de iubit de USL", a declarat Baconschi in interviul acordat Evenimentului Zilei.

Planul Angelei Merkel pentru Europa. Saptamanalul german Der Spiegel sustine ca Angela Merkel face presiuni pentru modificarea Tratatului de functionare a Uniunii Europene pentru a permite Bruxelles-ului sa exercite un control mai strict asupra "deficitelor bugetare ale statelor membre ale zonei euro. La schimb, acestea vor putea beneficia de sume suplimentare dintr-un buget nou rezervat eurozonei pentru proiecte nationale. Statele care nu fac sau nu vor sa faca parte din zona euro vor primi, asa cum doreste David Cameron, repatrierea unor puteri de la Bruxelles. In acest fel, cancelarul german deschide calea "Europei cu doua viteze" si fracturarii UE intre un grup de state mai integrat (uniunea monetara) si unul situat in afara acestui nucleu, scrie Romania libera.

Povestea unei calificari de vis: Generatia lui Dobrin s-a nascut in dauna grecilor, dar a fost taxata de comunisti pentru o greseala de neiertat. Pentru Romania, Grecia e talismanul calificarilor la Mondiale. Rica Raducanu, Cornel Dinu si Emeric Dembrovschi au rememorat pentru "Adevarul" traseul tricolorilor in preliminariile pentru CM 1970, atunci cand romanii au ajuns la turneul final dupa o lupta acerba cu elenii. Cornel Dinu si-a adus aminte cum, pe teren, Romania a obtinut calificarea, insa apoi a ratat prima pentru aceasta performanta din cauza unei gafe de neiertat in acele vremuri. "Dupa meci, am fost la televiziune ca sa celebram calificarea. Le-am multumit tuturor, mai putin Partidului. Pur si simplu, am uitat. A doua zi, drept pedeapsa, ne-au taiat prima de la 10.000 de lei la doar 3.000", ne-a povestit "Procurorul". "Dan Coe, care era capitan, a luat microfonul si a spus: "Ii multumesc mamei care a facut un baiat asa frumos ca mine". N-a pomenit insa nimic de Partid, ceea ce a fost o greseala care ne-a costat scump. Ne-au taiat din bani, dar am ramas cu o amintire haioasa", a spus si Rica Raducanu.

Dispar bulinele rosii din centrul Bucurestiului. Puse pe cladiri pentru a-i avertiza pe bucuresteni ca unele cladiri din capitala au risc ridicat de prabusire la cutremur, o mare parte din bulinele rosii din centrul istoric nu isi mai pot indeplini aceasta misiune pentru ca au disparut de pe fatadele blocurilor. Acum, multi oameni muncesc, beau un suc sau iau masa in cladiri despre care nu stiu ca au fost incadrate in clasa I de risc seismic. Primaria Municipiului Bucuresti spune ca nu stie nimic despre disparitia bulinelor de pe cladiri, iar Primaria Sectorului 3, care are in administrare zona centrului vechi, nu a transmis un punct de vedere in legatura cu situatia existenta, potrivit Yahoo News.

INTERVIU. Natalia Gherman, ministru de Externe: Republica Moldova va rezista presiunilor Moscovei. De la Madrid, unde se afla intr-o vizita oficiala, ministrul de externe moldovean, Natalia Gherman, spune ca se asteapta la presiuni din partea Moscovei, dar ii transmite Federatiei Ruse ca Republica Moldova nu va renunta la aspiratiile europene, indiferent de consecinte. Mai mult, diplomatul de la Chisinau crede ca apropierea Republicii Moldova de Bruxelles va duce la relatii si mai stanse cu Romania. In plus, integrarea europeana va contribui si la reunificarea tarii, iar regiunea separatista Transnistria se va regasi si ea in Uniunea Europeana.", a declarat Natalia Gherman intr-un interviu acordat Digi24.ro

Patriarhul Daniel vrea sa faca jocurile in investitiile strategice. Capul Bisericii implica institutia pe care o conduce in politica, plasandu-se ca inamic al investitiilor straine de la Rosia Montana si din domeniul gazelor de sist. Preotii au devenit liderii unor proteste stradale violente. Patriarhia Romana a cerut ajutorul banesc al americanilor de la Chevron pentru finantarea unor proiecte ale Bisericii, in schimbul sprijinirii exploatarii gazelor de sist din judetul Vaslui, ne-au declarat surse extrem de sigure apropiate discutiilor. Americanii au refuzat politicos afirmand ca prefera sa discute doar cu primarii. Prin urmare, lipsa "atentiilor" de la compania americana, dar si finantarile primite drept rasplata de la bugetul local pentru protestele de anul trecut alcatuiesc o parte din motivele care au impins Biserica Ortodoxa Romana (BOR) sa intervina, ca un actor important, in problema privind exploatarea gazelor de sist din Vaslui, scrie EVZ.

Ultimul deportat ramas in Siberia romaneasca: cum l-au scos nemtii la lumina, in 2013, pe nea Costica Ciolacu, unicul locuitor din Rubla. Pe Valea Calmatuiului, undeva, in judetul Braila, la cativa kilometri de orasul Insuratei, mai exact in nordul urbei, pe malul stang al apei, locuieste nea Costica Ciolacu. Este singurul locuitor al localitatii care inainte se chema Rubla. In aceasta localitate oficialitatile "de la centru", in parteneriat cu mai multe tari foste comuniste, au venit sa planteze o samanta de secara din care sa coaca "Painea Pacii". Rubla a fost locul reprezentativ pentru ceea ce au insemnat deportarile comuniste din Baragan.A ajuns la ceea ce avea sa fie Rubla, peste timp, odata cu toti ceilalti, in 1951, dupa ce comunistii au declansat "Marea Deportare" a "dusmanilor poporului", "elementelor dusmanoase" si a "tradatorilor de neam". Avea doar un an, asa ca amintiri din noaptea aia cu ploaie cumplita, de care povesteste, a aflat tarziu, de la ai lui. "Eram patru oameni: parintii si noi, doi copii - eu si cu sora-mea. Ce sa faci?! Cand am ajuns ploua ca la potop. Ne-au bagat intr-un dulap. Pe urma am crescut in pamant, in bordei, pana sa ridice tata casa", scrie Gandul.