Romania aproape ca a finalizat lucrarile gazoductului Iasi-Ungheni, in timp ce Republica Moldova spera sa le incheie pana la sfarsitul lunii martie 2014, declara premierul moldovean, Iurie Leanca. "La noi dureaza ceva, fiindca si in acest proiect am constatat cateva probleme de sistem", spune, la RFI, prim-ministrul Republicii Moldova.

Seful Cabinetului de ministri, Iurie Leanca, explica la RFI ca in prezent exista probleme la constructia gazoductului Iasi-Ungheni, pentru ca se aplica standarde sovietice, ceea ce afecteaza proiectarea. "Ar trebui sa aplicam standarde europene, asa cum ne-am propus, daca tot ne integram in Uniunea Europeana. Colegii ma asigura ca noi am putea sa finalizam pana in martie. Concomitent, discutam despre problemele care tin de administrarea acestui gazoduct, termenii de livrare a gazelor. Locuitorii din satele raioanelor Ungheni si Nisporeni vor avea gaze de la noua conducta. Am mai vorbit inca o data despre studiul de fezabilitate pe celelalte componente care ne vor permite ca in doi-trei ani sa avem potential de a importa gaze in cantitati mai mari din vest si respectiv din est avem aceasta infrastructura, aceasta logistica. Sa avem doi vanzatori si sa avem capacitati mai bune de negociere", a declarat premierul Leanca.

Bani romanesti pentru scolile moldovenesti

Referindu-se la recenta vizita la Bucuresti, dar si la decizia Guvernului roman de a acorda 20 de milioane de euro pentru renovarea gradinitelor din Republica Moldova, Iurie Leanca a spus: "In aproape 100 de localitati in Republica Moldova, comunismul nu fusese construit si nu exista deloc gradinite. In foarte multe localitati e nevoie de o renovare, modernizare. Ministerul Educatiei in gestiunea caruia se afla aceste institutii se preocupa de o analiza pentru a identifica zonele si localitatile unde aceasta necesitate e cea mai mare".

Continuarea pe www.rfi.ro.