Subiectele Zilei: Harta generatiei pierdute din Romania. Judetele cu cei mai multi tineri someri; Procesul "Transferurilor". Alternativele "greilor" din fotbal; Transnistria declanseaza procesul impotriva directorului Liceului romanesc Lucian Blaga din Tiraspol

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Marţi, 25 februarie 2014, 3:15 Revista Presei | Subiectele Zilei

SUBIECTELE ZILEI
Foto: Colaj foto
Harta generatiei pierdute din Romania. Judetele cu cei mai multi tineri someri. Peste 23% din romanii cu varsta sub 25 de ani sunt someri, majoritatea absolventi de liceu,iar Prahova este judetul fruntas la acest capitol. Autoritatile sustin ca, din acest an, Romania va primi fonduri europene consistente pentru combaterea somajului in randul tinerilor. Datele oficiale din Romania, dar si cele de la nivel international si mondial indica existenta unui fenomen care risca sa devina o bomba cu ceas pentru economia mondiala, potrivit specialistilor Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica: "generatia pierduta", reprezentata de tinerii someri cu sanse mici de angajare sau educare. La noi, peste 23% din cei cu varsta pana in 25 de ani nu au un loc de munca (procent apropiat de media din Uniunea Europeana), in crestere insa in ultimii patru ani, de la aproximativ 16%. La nivel mondial, fenomenul a afectat 6% din populatia tanara. Alte cifre vehiculate de analisti arata 290 de milioane de tineri someri si se preconizeaza aproape triplarea acestei rate a somajului pana in 2017, scrie Adevarul.

Procesul "Transferurilor". Alternativele "greilor" din fotbal: achitare, puscarie sau munca in folosul comunitatii. Ziua Z in fotbalul romanesc! Curtea de Apel Bucuresti va pronunta astazi verdictul in cazul celor opt impresari si sefi de cluburi din procesul "Transferurilor". Judecatorii pot decide condamnarea, cu supendare sau cu executare, sau achitarea celor acuzati. Sentinta va fi executorie. Cifrele seci ale unui proces mediatizat: 66 de termene, 1.972 de zile de procese, prejudiciu de 13 milioane de dolari si aproape 12.000 de file de dosar. Procurorii DNA au cerut condamnari pentru evaziune fiscala pentru Ioan Becali (61 de ani), Victor Becali (52 de ani), Cristi Borcea (44 de ani), George Copos (61 de ani), Gigi Netoiu (54 de ani), Jean Padureanu (78 de ani) si Gica Popescu (46 de ani), anunta EVZ.

Cum mi-am cumparat o viza de flotant ca sa-mi inscriu copilul la clasa pregatitoare. Calvarul prin care trec parintii pentru a-si da copilul la o scoala mai buna. Inscrierea copiilor la o scoala buna este o adevarata provocare pentru parinti, care sunt obligati sa se mute in acte in casele rudelor, prietenilor sau chiar ale unor necunoscuti, in conditiile in care cel mai important criteriu luat in calcul de unitatile de invatamant este domiciliul in circumscriptie. Uneori, parintii disperati, apeleaza la internet si la "binevoitorii" care s-au gandit sa faca o afacere din "vanzarea" adresei, informeaza Gandul.  

Transnistria declanseaza procesul impotriva directorului Liceului romanesc Lucian Blaga din Tiraspol. Ancheta asa-zisei procuraturi a regimului separatist de la Tiraspol s-a incheiat in cazul profesorului Ion Iovcev, directorul Liceului "Lucian Blaga". Dascalul a fost trimis in judecata sub invinuirea de "incalcare administrativa de lege" si risca o amenda care ar putea cumula pana la 500 de salarii. Avand in vedere atitudinea demna a profesorului Iovcev, care a solicitat translator pentru limba rusa la ancheta procuraturii, dumnealui sustinand ca nu vorbeste decat in limba romana in fata acuzatorilor sai, putem remarca un fapt, anume ca decizia de trimitere in judecata i-a fost inmanata in doua exemplare, si in rusa, dar si in romana. E adevarat ca textul in limba romana, asa cum evidentiaza dascalul, e plin de greseli gramaticale, scrie Romania Libera

DW: Infringement pe mediu contra Romaniei. Guvernul de la Bucuresti trebuie sa gaseasca urgent solutii eficiente pentru doua iazuri de decantare care polueaza Dunarea in Clisura si mai multe localitati din Serbia si Romania. In caz contrar, Comisia Europeana poate introduce sanctiuni financiare. Comisia Europeana a lansat, saptamana trecuta, procedura de infringement la adresa Romaniei pentru nerespectarea normelor de protectie a mediului in zona mai multor depozite de reziduuri si deseuri, inclusiv a celor situate pe malul Dunarii, la Moldova Noua, in imediata vecinatate a Serbiei."Avizul motivat" al Executivului comunitar obliga autoritatile de la Bucuresti sa transmita catre Bruxelles, in termen de doua luni, o propunere privind stoparea poluarii generate de cele doua iazuri de decantare apartinand exploatarii de cupru si zinc Moldomin, de pe urma carora au de suferit circa 20.000 de locuitori de pe malurile romanesc si sarbesc al Dunarii, in zona cunsocuta sub numele de Clisura, anunta Deutsche Welle

Ministerul Culturii vrea sa faca din Biblioteca Nationala doar un depozit de carte. Ministerul Culturii vrea sa-si insuseasca o treime din cladirea Bibliotecii Nationale a Romaniei, printr-o hotarare de guvern adoptata anul trecut in noiembrie, care schimba beneficiarul. Desi acum doi ani, cand a ocupat patru etaje din Corpul Aula destinat birourilor bibliotecii, s-a crezut ca va fi temporar, Ministerul vine acum sa ia tot Corpul Aula pana la etajul cinci, plus demisolul, parterul si mezaninul, destinate lucrului cu publicul. Acestea ar putea fi subinchiriate oricui doreste sa-si deschida o carciuma cu mici si tuica sau de ce nu, sa faca o nunta de racketi ucrainieni. Sa nu uitam ca Biblioteca Nationala a fost construita cu un imprumut facut de Guvern la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Care ne-a dat bani pentru cultura, nu pentru sediul ministerului, iar dobanzile creditului sunt preferentiale tocmai pentru ca are o destinatie sociala. "Ministerul deturneaza astfel destinatia cladirii si implict fondurile obtinute exclusiv pentru constructia Bibliotecii", se arata intr-un comunicat de presa al Asociatiei Bibliotecarilor din Biblioteca Nationala. Adica ce vor sa spuna este ca, Ministerul n-o arde doar imoral, dar si ilegal, informeaza Vice.com.

Andrei Plesu, despre o lovitura de stat originala: USL a ales sa-si saboteze propria guvernare. Suntem altfel. Admit ca avem o sumedenie de defecte (cine n-are?), dar trebuie sa recunoastem toti ca avem cel putin o calitate: originalitatea. Lucruri care in alte parti ale lumii ar parea stranii, improbabile, sau direct imposibile, la noi sunt, spre stupoarea generala, verosimile: se intimpla. Avem geniul suprarealismului, al nazbitiei cordiale, al naucelii practicate cu naturalete. Suntem "firesti" chiar si cind suntem atipici. Ce mai, avem talentul de a fi simultan imprevizibili si somnolenti, incomparabili si plicticosi, blegi si radicali. Sintem nonsalanti in plin haos, inclasabili, fuduli si nefericiti... Integral pe Adevarul.ro.


Citeste mai multe despre   






















3805 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    naspa... :( (Joi, 27 februarie 2014, 0:40)

    N-joy [utilizator]

    "290 de milioane de tineri someri si se preconizeaza aproape triplarea acestei rate a somajului pana in 2017"
    vai de capul celor tineri si fara loc de munca...
    am trecut si eu prin asta, de curand, si stiu cum e
    nimeni nu se uita la tine daca nu ai experienta
    mie mi-au trebuit aproape 2 ani dupa ce am terminat liceul pana sa imi gasesc o firma care sa ma angajeze fara experienta, ca la mine cam asta era problema pe la interviuri.
    cred ca "generatia pierduta" o sa fie regasita daca vor mi mai multe firme ca hartl sau waberer (si or mai fi si altele, dar pe astea le cunosc, ca sunt in domeniul meu, transporturi), care angajeaza tineri fara experienta. Ca altfel or sa mai fie inca multe generatii de someri...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă