Dan Voiculescu a exploatat ilegal cel mai productiv teren al statului. Pentru a doua oara, Justitia a decis ca manevrele imobiliare facute de "Felix" cu terenurile statului sunt ilegale. Mogulul a apelat la chichite pentru a amana desfacerea contractului de arenda. Compania GRIVCO, controlata de familia lui Dan Voiculescu, a exploatat ilegal mii de hectare din cel mai productiv teren din Romania. Un proces cu o miza imobiliara uriasa a fost castigat de Agentia Domeniilor Statului (ADS), pe 16 aprilie, la Tribunalul Bucuresti. Judecatorii au anulat contractul de arenda semnat de GRIVCO cu ADS si Institutul de Cercetare si Inginerie Tehnologica pentru Irigatii si Drenaje (ICITID) Baneasa privind folosirea a 2.600 de hectare de teren. Instanta a confirmat o decizie similara data in octombrie 2012 de Judecatoria Sectorului 1. Magistratii au explicat atunci ca GRIVCO nu avea dreptul de exploatare, iar terenurile trebuiau folosite doar pentru cercetare stiintifica, scrie EVZ.

SUBIECTELE ZILEIFoto: Colaj foto

De ce nu a mers Antonescu in satele inundate care l-au facut senator. Presedintele PNL Crin Antonescu nu s-a deplasat in satele inundate din Teleorman, pe care le reprezinta in Parlament, pentru ca a convenit cu presedintele PNL al judetului, Marin Almajanu, ca nu este oportun sa vina in aceeasi zi cu premierul Victor Ponta si vicepremierul Liviu Dragnea. "Am vorbit cu domnul presedinte de 3-4 ori la telefon astazi, dar am convenit impreuna sa nu vina si el. Azi au fost premierul Ponta si Dragnea si am considerat ca nu e oportun sa vina si el",a declarat Marin Almajanu, presedintele PNL Teleorman, pentru stiripesurse.ro. Crin Antonescu este senator de Teleorman, iar una dintre comunele cele mai afectate de inundatii, comuna Beiu, se afla in colegiul sau de senator. Victor Ponta si Liviu Dragnea au poposit, astazi, la Beiu, una dintre cele mai afectate localitati din Teleorman. Premierul a aterizat pe stadionul din Alexandria si a ajuns in satul din Storobaneasa cu masina. Pentru a ajunge la sinistrati, Ponta s-a urcat alaturi de Dragnea in barca pneumatica impinsa de pompierii de la ISU, anuntaAdevarul.

Cum a ratat baronul de Braila 2815 hectare "pentru cercetare". Comisia de specialitate a Camerei Deputatilor nu a fost de acord cu ordonanta lui Ponta. Presedintele Consiliului Judetean Braila a pierdut transferul celor 2.815 ha ale Statiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricola Braila, oferite de Victor Ponta prin ordonanta de urgenta institutiei conduse de Bunea Stancu. Transferul celor 2.815 ha a fost aprobat de Guvernul Ponta prin OUG 81/2013, privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului si din administrarea Academiei de Stiinte Agricole si Silvice (ASAS) "Gheorghe Ionescu Sisesti" - Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola (SCDA) Braila si administrarea Consiliului Judetean Braila. Dupa ce guvernul a aprobat OUG 81/2013, Bunea Stancu a convocat CJ, pentru a aproba asocierea in baza careia terenul intra in administrarea CJ Braila, informeazaRomania Libera.

CFR Calatori: Sindicalistii au cerut majorare salariala de 10%; oferta noastra - 4% si fara concedieri. CFR Calatori informeaza ca, la negocierea unui nou contract colectiv de munca, administratia companiei a oferit o majorare salariala, in medie, de 4% si faptul ca nu vor fi facute concedieri colective de personal, in timp ce sindicalistii au cerut 10%. ''Administratia CFR Calatori informeaza ca pentru incheierea unui nou contract colectiv de munca au fost derulate toate etapele prevazute de lege. Negocierile intre administratie si organizatiile sindicale mandatate, care au inceput la data de 19.02.2014 si s-au desfasurat pe o perioada de 60 de zile calendaristice conform prevederilor legale, au condus la negocierea a aproximativ 95% din prevederile noului contract colectiv de munca", se arata intr-un comunicat remis Mediafax, marti seara, dupa ce sindicalistii de la Miscare Comercial au anuntat ca angajatii vor protesta miercuri, timp de doua ore, oprind lucrul, scrieGandul.

DW: Coplesitorul munte de datorii al Europei. Economia Europei se redreseaza, incetul cu incetul. In acelasi ritm, insa, cresc datoriile. Celor publice li se alatura si pasivele sectorului privat. Sa fie "iertarea de pacate" singura strategie de iesire? Occidentul este, in ansamblul sau, profund indatorat, crede Daniel Stelter, consilier economic si expert in crize financiare. Nu mai este demult doar o problema a bancilor si nici doar o simpla exagerare a imprumuturilor facute de stat. In cartea sa intitulata "Bomba de bilioane", Stelter povesteste cum, din 1980 si pana acum, statele, antreprenorii si persoanele private si-au dublat datoriile - care, insumate, au sarit de la 160 la peste 320 de procente din produsul intern brut, anuntaDeutsche Welle.

Dosarul Panait, episodul IV. Dovada musamalizarii cazului Panait. Continuam sa aducem noi marturii intr-un dosar controversat. Noi marturii despre implicarea politicului in justitie. Liviu Avram, acum redactor sef adjunct la Adevarul, a revenit asupra cazului procurorului Panait in 30 aprilie 2006. El a publicat pe site-ul 9 AM un articol despre lucruri pe care le descoperise la patru ani distanta, legat de ultimele zile ale lui Cristian Panait. Prezentam cel mai important fragment din textul lui Liviu Avram, care sustine ceea ce EVZ a publicat ieri: tanarul magistrat a clacat psihic in fata presiunilor venite dinspre oamenii sistemului judiciar, obedienti politic! Acesta a fost si demersul Evenimentului zilei de ieri, cand am readus in atentia opiniei publice ceea ce s-a intamplat cu procurorul Cristian Panait in ziua de 10 aprilie 2002. El nu s-a sinucis din dragoste, iar din momentul in care a facut-o a creat o bresa in mentalitatile si comportamentul tinerilor procurori din Parchetul General. Astazi acestia fac justitie de alt tip in Romania si, poate ca dovada a neputintei lor din 2002, acum ii trimit in puscarii pe cei care, atunci, dictau regulile jocului. Integral inEVZ.

"Foreign Affairs": trei scenarii pentru ruperea Ucrainei. Acordul de la Geneva a devenit nul aproape din momentul in care a fost incheiat, la sfarsitul saptamanii trecute. Insurgentii refuza sa recunoasca noua putere de la Kiev si cer independenta sau alipirea la Rusia, o varianta sprijinita de Moscova. Asta deschide calea unei divizari a Ucrainei, deghizate in federalizare, noteaza analistii "Foreign Affairs". Daca planul rusilor va avea succes, exista trei scenarii privind viitoarea harta a Ucrainei. Regiunile in care majoritatea populatiei este rusofona ar deveni parti ale Federatiei Ruse, fie ca membri deplini, cum este cazul Crimeei, fie ca regiuni autonome din cadrul Ucrainei, cu statul special in relatiile cu Rusia, precum este Abazia, zona separatista din Georgia, incepand din 2008, scrieAdevarul.

Scurgere de informatii, deconspirata de cazul Isaila. Cercetarile procurorilor anticoruptie in cazul senatorului PSD Marius Isaila au fost ingreunate de divulgarea de informatii confidentiale de catre un comisar-sef din cadrul institutiei. Actualul senator Marius Isaila a aflat ca urma sa i se organizeze un flagrant de la un comisar sef din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie. Astfel, in momentul in care procurorii DNA pregateau un flagrant in care era vizat Catalin Cristescu (intermediar folosit de senatorul Marius Isaila), cu implicarea omului de afaceri Lucian Timofanovici, operatiunea a fost ratata din cauza informatiilor divulgate din interiorul Directiei Nationale Anticoruptie, scrie agentia Mediafax. Cel care i-a transmis informatia lui Cristescu, prin interpusi, este comisarul sef Emil Dan Manolachi. Acesta este in prezent cercetat, anuntaRomania Libera.