Subiectele Zilei: Arestat la domiciliu, baronul PSD Braila Bunea Stancu a dat ordine coinculpatilor; Primarul din Navodari vrea sa betoneze sase kilometri de plaja; V-ati vinde votul? Cum raspund romanii la primul test de sinceritate electorala

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Marţi, 26 august 2014, 3:17 Revista Presei | Subiectele Zilei

SUBIECTELE ZILEI
Foto: Colaj foto
Primarul din Navodari vrea sa betoneze sase kilometri de plaja. Edilul statiunii considerate ca fiind a doua perla a litoralului romanesc are in plan sa tranteasca un drum peste nisip si sa imparta hectare intregi de plaja la privati. Investitorii din zona ameninta ca pleaca. Primarul orasului Navodari, Nicolae Matei, si-a trimis angajatii sa masoare plaja si sa deseneze traseul unui drum care ar urma sa strabata cei sase kilometri de plaja existenta, pe o latime de sase metri. Asta, fara sa aiba aviz de la Mediu sau de la Directia Dobrogea Litoral, potrivit informatiilor obtinute de EVZ

De ce nu este extradat Nicusor Constantinescu: "Nu au fost transmise actele, iar procedura este confidentiala". Nici dupa aproape trei saptamani de cand judecatorii Curtii de Apel Bucuresti au decis definitiv ca presedintele suspendat al Cosiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, sa fie arestat preventiv, autoritatile romane nu au finalizat procedurile pentru cererea de extradare din SUA a baronului de Constanta. Raspunsurile venite de la autoritati sunt aceleasi, "nu au fost transmise actele, iar procedura este confidentiala". Intre timp, Nicusor Constantinescu, a cerut Tribunalului Bucuresti, prin avocatii sai, anularea deciziei de arestare preventiva, luata de magistratii Curtii de Apel Bucuresti. Cererea urmeaza sa fie luata in discutie pe 12 septembrie. Motivele acestei solicitari, potrivit aparatorilor, sunt deciziile "contradictorii" date de judecatorii Tribunalului Bucuresti si de cei de la Curtea de Apel Bucurest. "Instantele au luat decizii diferite prin patru sentinte distincte, pe baza acelorasi acte medicale", spun avocatii, anunta Adevarul.

V-ati vinde votul? Cum raspund romanii la primul test de sinceritate electorala. In tara in care fericirea a ajuns la nivelul minus zece*, numai optimistii mai merg la vot**. Nu e o gluma, este vorba chiar de Romania unde entuziasmul primelor zile de libertate a disparut odata cu mirajul risipit al nevoii clamate de liniste de a inceputul anilor `90, al celor 15.000 de specialisti si al celebrului "sa traiti bine!" din anii 2000. Dezamagiti de clasa politica, care le-a vandut sperante desarte, tot mai putini romani ies la vot, iar motivul cel mai des invocat este ca nu au pe cine sa aleaga. Intr-o suficienta toxica, clasa politica s-a adaptat situatiei, preferand unei reforme profunde cultivarea unui electorat captiv al carui interes a fost cumparat, de multe ori, nu cu principii, ci cu "mici atentii", de la cativa lei la salariu sau pensie pana la tombole electorale cu premii in bani sau produse electronice sau mai obisnuitele pungi cu zahar, ulei si pui grill. Astfel, calculele electorale ale partidelor au tinut cont in mare masura de asa-zisul "electorat dur", disciplinat la vot si care isi exercita drepturile doar in paradigma guvernarii indiferent de cine si cum o exercita. Integral in Gandul

Din arestul la domiciliu, baronul PSD Braila Bunea Stancu a dat ordine coinculpatilor de pe telefonul fiului sau. "De aici incolo, ii spui lu' domnu' respectiv, orice problema este pe <CONCIVIA>, nu are treaba cu mine, nu are treaba cu RAZVAN, de la mine citire..." - ordin transmis de baronul PSD, presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu, catre administratorului firmei unde era actionar majoritar, firma spre care a dirijat majoritatea contractelor de achizitii publice. Administratorul firmei, Vasile Soare, este si el urmarit penal, ca si patronul sau, Bunea Stancu. Tribunalul Galati judeca marti cererea DNA de arestare preventiva a lui Gheorghe Bunea Stancu, presedintele PSD al Consiliului Judetean Braila, cerere facuta de procurorii anticoruptie tocmai pentru ca baronul PSD de Braila a fost prins transmitand instructiuni catre alti suspecti din dosar, instructiuni asemanatoare cu fragmentul redat mai sus, desi Bunea Stancu era arestat la domiciliu si legea ii interzicea sa ia legatura cu ceilalti suspecti sau cu martorii din dosar, scrie Romania Libera.

Cu Dacia 1310 pana la Oslo. Aventura unui roman care a traversat Europa intr-o masina veche de 27 de ani, salvata de la REMAT. Pe Dragos Manea il stiu multi dintre pasionatii de masini istorice romanesti. Cristinica lui, o Dacia 1310 pe care familia a avut-o inca de la inceput, apare adesea la intalnirile daciotilor din toata tara. E masina sa de suflet si n-ar renunta la ea pentru nimic in lume. Au batut impreuna soselele peticite ale Romaniei, dar si autostrazile late si fara limita de viteza ale nemtilor. Cea mai lunga excursie pentru Dragos si Cristinica incepe in Bucuresti, trece prin Franta si ajunge pana in indepartata Norvegie, la Oslo. Pentru Dragos, la fel ca pentru toti pasionatii de masini vechi romanesti, Cristinica e un mod de a-si aminti de copilarie, de excursiile cu bunicii la mare, la Eforie Nord, sau la munte, la Busteni sau la Cheia, anunta StirileProtv.ro

DW: Valoarea optiunilor multiple. In legile romanesti, apar uneori scurte propozitii, care nu doar creeaza obstacole absurde unei bune desfasurari a vietii publice, dar sunt si aberatii antidemocratice. Legea privitoare la alegerea presedintelui Romaniei contine un lucru discutabil. La finalul articolului 4, se arata ca "un alegator poate sustine un singur candidat". Urmarea este nu doar ca un alegator nu poate vota simultan doi candidati, dar si faptul ca nu va putea sa semneze pe mai multe liste de sustinere. Prima consecinta este, in cadrul acestui sistem de vot, logica, dar a doua nu are o justificare clara. De ce nu ar putea semna cineva mai multe liste? O candidatura are functii multiple si nu se reduce intotdeauna la competitia stricta pentru functia pusa in joc, informeaza Deutsche Welle

Culmea modificarii: Politia nu poate pedepsi taximetristii care incalca legea. Legea taximetriei a fost actualizata dar cei mai multi dintre taximetristi habar nu au care sunt noile prevederi. Mai grav este, insa, ca legiuitorii care au modificat legea in cauza, 38/2003, au uitat sa precizeze ce sanctiuni risca cei care nu o respecta. Mai exact, de anul acesta, orice sofer de taxi sau personal cu atributii in siguranta transporturilor este obligat sa isi faca, in fiecare an, examenul medical si psihologic. Pana acum, examenul psihologic se facea o data la doi ani. Legea modificata ii obliga, totodata, pe politisti sa le retina certificatele de atestare a pregatirii profesionale celor care nu indeplinesc aceasta cerinta, timp de cinci zile, ca sa intre in legalitate. Numai ca, analizand modificarile aduse legii 38/2003, am observat ca taximetristii care nu se conformeaza nu pot fi pedepsiti pentru ca nu exista sanctiuni pentru aceasta incalcare a legii, scrie EVZ.


Citeste mai multe despre   























3908 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri