Presa internationala comemoreaza Revolutia din Romania din decembrie 1989, la 25 de ani de la aceste evenimente, rememorate de reporteri care s-au aflat pe teren la momentul respectiv sau de romani care au participat la proteste, relateaza Mediafax, intr-un material care trece in revista felul in care evenimentele din '89 sunt amintite de cateva dintre marile publicatii din afara granitelor.

Una dintre victimele revoltei care l-a indepartat de la putere pe dictatorul roman Nicolae Ceausescu a fost corespondentul agentiei Associated Press, John Daniszewski - in prezent senior editor in cadrul agentiei -, care la 23 decembrie 1989 a fost impuscat de trei ori in timp ce acoperea evenimentele de la Timisoara. La 25 de ani de la Revolutie, AP publica din nou relatarea lui Daniszewski de pe patul de spital din Belgrad, Serbia, din 26 decembrie 1989, care descrie situatia infernala din Romania acelor zile.

Reporterul povesteste ca a zburat in ziua de 22 decembrie de la Belgrad catre Varsovia, dupa care a inchiriat o masina la aeroport si s-a indreptat catre granita cu Romania. Chiar inainte de a intra in Romania, el s-a intalnit cu un jurnalist iugoslav, Ljuba Pajici, care i-a devenit companion.

In seara zilei de 23 decembrie, cand cei doi jurnalisti se intorceau cu masina la hotel, urmati de doi jurnalisti italieni, intr-o intersectie cineva a indreptat o lumina puternica spre ei si le-a spus ceva in romana. Dar pana ca ei sa poata raspunda sau sa poata iesi din masina, Daniszewski a fost impuscat.

Cei doi jurnalisti au fost agresati si li s-au furat banii. Unul dintre italieni a fost ranit grav, iar celalalt era nevatamat. La scurt timp dupa incident insa au sosit doua ambulante care i-au luat pe cei doi jurnalisti raniti. In ziua de Craciun, Guvernul iugoslav si AP au reusit sa organizeze transferul lui si al unui reporter al televiziunii din Zagreb, ranit si el, la Belgrad.

Intr-un alt reportaj, AP relateaza povestea lui Adrian Kali, care isi aminteste cum o fetita in varsta de doi ani a fost impuscata mortal chiar sub ochii lui, in aceste zile tulburi de decembrie 1989.

Profesor de istorie, Kali a fost unul dintre miile de romani care au iesit in strada la Timisoara in 1989, satui de lipsa de alimente si combustibil si de interzicerea libertatilor elementare.

Kali, in varsta de 46 de ani, a fost impuscat de doua ori la 17 decembrie, in umar si in spate, in timpul protestelor. Dar el isi aminteste de fetita care a murit sub ochii sai. "Era tinuta de tatal ei. Au impuscat-o in fata Centrului pentru tineret. Glontul a strapuns-o pe fetita si a iesit prin tatal ei", care a fost ranit, afirma el. "A fost o crima cu premeditare", adauga Kali.

"Acum suntem mult mai liberi decat inainte. Putem vedea lumea, copiii nostri pot merge in strainatate sa studieze. De asemenea, democratia este ceva ce am castigat la Revolutie", a declarat el.

In Canada, reporterul Allen Abel, care lucreaza pentru grupul Postmedia, relateaza povestea unei tinere romance acum stabilita in Statele Unite.

In decembrie 1989, Abel a fost trimis de CBC-TV in Romania, pentru a relata despre Revolutie. Acum, la 25 de ani de la aceste evenimente, el s-a intalnit cu o tanara, Ioana Hance, nascuta Dragoi, pentru a rememora acele zile.

"La acel Craciun aveam 16 ani, eram o visatoare naiva inlantuita de comunism", afirma Ioana, care era eleva la cel mai bun liceu din Bucuresti. "Ce vrea un tanar de 16 ani? Sa iasa cu prietenii. Sa se distreze. Dar nu exista caldura in apartamente, nu aveai ce sa pui pe masa si nimic la televizor, in afara de doua ore despre Ceausescu in fiecare seara. Eram innebuniti dupa tot ce era occidental - filme, masini, modul in care oamenii erau civilizati unul cu celalalt", isi aminteste ea.

Agentia France-Presse marcheza, de asemenea, momentul Revolutiei din Romania cu un material intitulat "In Romania, smartphone-uri si ore de istorie pentru combaterea nostalgiei comunismului".

"Sa stii de unde vii face parte din educatia de baza (...) si am constatat ca tinerii sunt foarte dornici sa faca cercetari daca li se ofera un instrument la indemana", declara pentru AFP Tedy Necula, realizatorul unui documentar recent care strange marturii legate de comunism, filmate de tineri nascuti dupa 1989.

"Pentru ca nu va despartiti niciodata de telefonul mobil, folositi-l ce putin pentru a face ceva interesant", le-a propus el liceenilor din sapte orase din Romania, deveniti autorii documentarului. Astfel, acestia au filmat cladiri parasite, insemne datand din anii 1970, pensionari nostalgici, toate pe fondul discursurilor lui Ceausescu sau al cantecelor patriotice.

In 2008, Ministerul Educatiei a decis introducerea in licee a unui curs optional de istorie a comunismului, pe baza unui manual elaborat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Acest curs este predat in aproape 200 de licee din tara si figureaza printre preferatele elevilor in varsta de 17 si 18 ani.