"Leoaica tanara, iubirea". 90.000 de lei l-ar fi costat pe Nichita detectivii particulari, dar a folosit angajatii primariei. Scandalul in care este implicat baronul de Iasi, Gheorghe Nichita (59 de ani), dupa ce i-a pus pe politistii locali sa-i urmareasca amanta, pe Adina Samson (33 de ani), a facut inconjurul Europei. Gelozia lui Nichita i-ar fi golit conturile daca ar fi ales o cale legala si ar fi apelat la o firma de detectivi particulari. Firmele din Iasi, care spioneaza persoanele contracost, legal, au explicat pentru Evenimentul zilei ca, pe zi, percep 1.000 de lei pentru a urmari, inregistra, fotografia si aduce probele infidelitatii. Asadar, Nichita a apelat la un prieten, Mihai Hlioboceanu, directorul Politiei Locale. Continuarea in EVZ.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Cat de mare este, de fapt, "cea mai mare nerealizare" a lui Victor Ponta. 3 ani, 5 ministri si sute de kilometri de autostrazi ramasi doar pe hartie. Din promisiunile lui Victor Ponta s-a ales un stalp rasarit in mijlocul unui drum care in mapa Marilor Proiecte ale unui fost ministru figura ca centura de nivel european. In Romania, infrastructura este o Cenusareasa care asteapta marea transformare. Pana acum, niciun Guvern nu a reusit sa o faca. Premierul Victor Ponta a spus, sambata, ca cea mai mare nerealizare in cei trei ani de guvernare este legata de problema infrastructurii, in special autostrazile, si ca cel mai probabil portiunea de autostrada Comarnic - Brasov se va realiza cu bani de la buget. Cu un an inainte de finalul mandatului, Cabinetul condus de Victor Ponta are restante majore, scrie Gandul.

UE inchide usa Moldovei, Ucrainei si Georgiei. Proiectul declaratiei finale a Summitului Parteneriatului Estic, care va avea loc luna aceasta la Riga, nu contine nici o fraza care sa indice deschiderea Uniunii Europene catre o viitoare admitere a Moldovei, Ucrainei si Georgiei, ceea ce reprezinta un pas inapoi fata de summit-ul din 2013 de la Vilnius si o indicatie ca razboiul din Ucraina si intimidarile Rusiei au dat roade la Bruxelles. Proiectul de declaratie a intrat in posesia jurnalistilor de la Europa Libera, care scriu ca textul a fost dezbatut timp de o luna la Bruxelles, de catre diplomati din statele membre UE, iar versiunea initiala, intocmita de catre Serviciul European pentru Actiune Extena, a primit mai multe amendamente, dar nici unul suficient de ambitios incat sa recunoasca aspiratiile europene ale celor trei foste republici sovietice, aflam din Romania Libera.

Inventia unor romani le arata chirurgilor "cat sa taie". Ideea care poate revolutiona operatiile prin care sunt indepartate tumorile. O echipa de cercetatori de la Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Microtehnologie - ITM Bucuresti s-a aflat printre premiatii cu aur ai ultimei editii a Salonului International de Inventii de la Geneva. Marioara Avram, Ina Ruxandra Petrescu, Andrei Marius Avram si Antonio Marian Radoi au pus la punct un reactiv pe baza de nanoparticule de aur ce permite determinarea cu acuratete a limitelor tumorale, pe suprafata si in profunzime, inclusiv evidentierea cuiburilor de celule tumorale aflate in vecinatatea tumorii. Pe scurt, inventia lor ar putea ajuta doctorii sa vada cu precizie pana unde s-a intins o tumoare, diagnostic foarte important pentru bolnavii de cancer, anunta Gandul.

Interviu cu Monica Macovei: "Voi face tot ce imi sta in putinta sa nu se ridice MCV". Eurodeputata Monica Macovei crede ca Victor Ponta "s-a facut de ras" cand a cerut, acum o saptamana, ridicarea Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) "in timp in ce in tara se respingea ridicarea imunitatii unui parlamentar sau se discuta posibilitatea eliminarii arestarii preventive". Macovei spune ca va face "tot ce-i sta in putinta sa nu se ridice MCV". Din punctul ei de vedere, Klaus Iohannis nu a respectat toate conditiile pe care si le-a asumat inainte de turul al doilea al prezidentialelor, cand a acceptat sustinerea Monicai Macovei. Totusi, adevaratul test pe care il va da presedintele va fi odata cu numirile la conducerile parchetelor sau la Inalta Curte, mai spune eurodeputata. Interviul integral in Romania Libera.

Spitalul din Romania in care materialele de unica folosinta sunt refolosite. Angajat: "Este tragic". Materialele de unica folosinta sunt refolosite, la "Spitalul Clinic de Urgenta din Galati". Descoperirea strigatoare la cer a fost facuta chiar de inspectorii Directiei de Sanatate Publica, in urma mai unor controale. Concluziile nu contrazic realitatea de care ne lovim cu totii: multe sectii sunt focare de infectie si au nevoie de curatenie, daca nu de modernizari. Culmea este ca si cadrele medicale vorbesc, sub protectia anonimatului, despre mizerie si nepasare. Desi de unica folosinta, mastile de oxigen ajung de mai multe ori la pacientii in stare grava. Sa fie oare doar un incident izolat? Un reportaj Stirile Pro Tv.

Armata de slugi a baronului Nichita. Cazuri cutremuratoare ratate de politistii-spioni ai primarului: copila ucisa in Copou, statui furate din parc. Politia Locala din Iasi, institutie care se afla in subordinea primarului Gheorghe Nichita, liderul local al PSD, a fost implicata, in ultimii ani, in mai multe scandaluri publice prin care si-a demonstrat incompetenta, dar si obedienta fata de cel care ar trebui sa fie primul gospodar al orasului. Platiti din bani publici pentru a pazi diferite obiective din oras, dar si pentru a supraveghea ordinea in oras, reprezentantii Politiei Locale Iasi au functionat, in ultimii ani, mai degraba ca niste garzi personale ale primarului Gheorghe Nichita. Integral in Adevarul.

Libertatea presei in Romania. A venit poate momentul sa examinam libertatea presei dintr-o perspectiva putin diferita, care sa tina seama de mutatiile care s-au produs in societate in ultimele decenii. Ultimul raport al organizatiei "Reporters sans frontieres" plaseaza Romania pe locul al 42-lea in lume. Mai mult decat pozitia, a surprins insa faptul ca, in imediata proximitate, se afla Franta, Spania, Tarile Baltice, Statele Unite, dar si Noua Guinee si Botswana. Prin urmare, nimic nu e mai e asa cum stiam. Vechile democratii par sa fi regresat si altele ca Namibia si Costa Rica sa fi devenit modele de urmat. E adevarat ca tabloul nu a fost bulversat cu totul si ca mai raman cateva elemente familiare, cum ar fi prezenta in fruntea clasamentului a tarilor scandinave. Totusi rasturnarea de situatie da de gandit. Un comentariu Deutsche Welle.

Elena Udrea, traumatizata de contactul cu detinutele de la Penitenciarul Targsor. Amenintata si fara posibilitatea sa faca cumparaturi. Viata Elenei Udrea se complica din ce in ce mai tare. Dupa ce abia se obisnuise cu celula pe care o ocupa in Arestul Central al Politiei Capitalei, aceasta a fost nevoita sa treaca printr-o noua incercare la sfarsitul saptamanii trecute. Concret, fostul ministru a fost mutat in Penitenciarul pentru femei Targsor. Schimbarea a traumatizat-o pe Elena Udrea, spun avocatul si apropiatii ei. Mai mult, la doar doua zile de la transfer, aceasta a anuntat ca va cere sporirea masurilor de supraveghere a sa dupa ce ar fi primit o scrisoare de amenintare in arest, potrivit Adevarul.