Desi exista zeci de organizatii si institutii care pretind ca lupta pentru imbunatatirea situatiei rromilor, viata acestora nu s-a schimbat fundamental in ultimii ani, informeaza Romania libera. Autoritatea Nationala pentru Rromi, care este subordonata Guvernului, sustine ca a cheltuit in acest scop zeci de miliarde de lei vechi in ultimii doi ani. Insa banii s-au cheltuit pe infiintari de comisii, elaborare de strategii si organizare de cursuri si seminarii, actiuni cu mize mici.

Activitatile organizate de autoritatile statului si ONG-uri nu au avut nici o utilitate pentru rromii fara capatai, avand in vedere ca mai mult de jumatate dintre ei nu au un loc de munca, ca numeroase comunitati nu au acces nici la cele mai elementare conditii de viata civilizata, iar nivelul educatiei copiilor este in continuare scazut. Aceasta se datoreaza faptului ca programele pentru rromi nu reusesc sa penetreze in fondul problemei, adica sa ajute masele, care raman in continuare fara nici un sprijin.

In plus, Romania libera mentioneaza ca exista aproximativ 200 de fundatii pentru rromi la ora actuala in tara noastra si ca somajul se mentine ridicat in randul rromilor. Potrivit Institutului de cercetari pentru calitatea vietii, in 2007, doar 47% dintre rromii apti de munca din Romania aveau un serviciu, iar peste 35% dintre rromi nu au nici o calificare in acest moment. Procentul este sensibil imbunatatit fata de 1992, cand 80% dintre rromi nu aveau nici o meserie, si 1998, cand procentul era de 52%. Cu toate acestea, statisticile arata ca rromii fie isi gasesc greu un loc de munca, fie depun eforturi reduse in acest sens.