"Dragnea e bun, dar să vedem ce ne-o da". Ziua în care mândrii români ai lui Ponta l-au înscăunat pe Dragnea. Liviu Dragnea este bun. Deocamdată. "Să vedem ce ne-o da, salarii, pensii", spune o pesedistă din sectorul 6, care la 56 de ani ştie una şi bună: "toţi promit la început". Şi e în partid "dintotdeauna". I-a plăcut şi de Victor Ponta, dar, dacă ar fi fost şi el candidat, tot pe Dragnea l-ar fi votat, nu de alta dar e "de la mine de la ţară, i-a dat şi lui frate-miu recolte câte trebuie". Nu credeţi că o să aibă probleme cu dosarul? "Toţi au probleme cu dosarele în ziua de azi", spune pesedista, care l-ar vrea pe Dragnea şi şef la guvern: "şi cu domnul Ponta să vedem ce face, că e bun şi domnul Ponta". Un reportaj Gandul.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Ce tehnici de investigare foloseşte DNA. "Suspecţii dau dovadă de creativitate". Înregistrarea cu camere de monitorizare miniaturale, interceptările telefonice sau filajele sunt doar câteva dintre tehnicile speciale folosite de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a-i aduce pe infractori în faţa legii. Corupţii dau şi ei dovadă de multă inventivitate pentru a-şi ascunde faptele. Infractorii dau dovadă din ce în ce mai mult de ingeniozitate atunci când trebuie să ascundă actele de corupţie. Un material Adevarul.

Riscăm din nou să cădem pradă rușilor. Cu apropierea cvasi-oficializată față de dictatura rusească și o atitudine tot mai ostilă față de Statele Unite, Europa este pe cale să treacă printr-o transformare politică de proporții, care nu este în interesul Europei de Est și al României. Din nefericire, această schimbare istorică ne găsește din nou într-o situație precară, cu lideri slabi, deconectați de la mersul lumii, provinciali și corupți. Un comentariu Romania Libera.

Suma uriaşă împărţită de fotbaliştii care au dus România la EURO după 8 ani de aşteptare. Revenirea în elita fotbalului continental după o pauză de opt ani este o performanţă uriaşă pe plan sportiv, însă este o lovitură financiară importantă pentru fotbaliştii care au adus calificarea. În urma înţelegerii făcute în septembrie 2014 între Ciprian Marica, căpitanul naţionalei, şi Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, fotbaliştii vor primi 3,5 milioane de euro drept recompensă pentru că au obţinut locul doi în grupă, anunta Pro Sport.

Retorica premierului bavarez Seehofer. Problema refugiaţilor, migraţia popoarelor, legitimă apărare: în chestiunea refugiaţilor, premierul landului Bavaria, Horst Seehofer (CSU), foloseşte un ton periculos, este de părere Naomi Conrad. Legitimă apărare - rezistenţa sau reacţia în faţa unei ameninţări, a unui atac periculos. "Legitimă apărare" este, însă, şi termenul pe care premierul landului Bavaria îl foloseşte cu plăcere în prezent. Ameninţarea căreia trebuie să-i reziste patria sa? Refugiaţii. Un comentariu Deutsche Welle.

Tactica lui Putin "dezbină şi cucereşte" dă roade în Europa şi chiar în America. După declaraţia cancelarului german Angela Merkel care a spus că "nu va fi posibilă găsirea unei soluţii la conflictul din Siria fără ajutorul Rusiei", a fost rândul preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker să aibă rezerve cu privire la strategia europeană în regiune şi să se îndoiască de America. Nu mai este un secret că Rusia lui Putin a decis să-l salveze, în interes propriu, pe preşdintele sirian Bashar Al Assad, tot mai "înghesuit" de grupurile rebele şi de jihadiştii din Statul Islamic. Integral in Adevarul.

Zidurile Casei Poporului, daramate si Parcul Izvor - impadurit. Cum arata Capitala in viziunea candidatilor la primarie. Centrul capitalei ar putea fi transformat intr-o gradina uriasa, zidul Casei Poporului daramat si de jur imprejurul Bucurestiului ar putea sa apara un metrou usor. Asa arata capitala in viziunea unor candidati la alegerile locale. Un liberal isi propune sa impadureasca dealul Arsenalului si sa il transforme intr-o padure, cu acces la Catedrala Mantuirii Neamului, iar un candidat la primaria generala propune modernizarea centurii si sensuri unice pentru transportul in comun, anunta Stirile Pro Tv.