Saracii si furatii Europei Am vazut in presa, in ultimele saptamani, ca pe langa politicienii care defileaza la sediul DNA au aparut responsabili din zona companiilor de utilitati. Trei "grei" au fost chiar retinuti: omul de afaceri Ovidiu Semenescu, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu si Costin Berevoianu, fost consilier al primarului Capitalei. Cei trei au facut trafic de influenta pe langa diferite institutii la care aveau acces in favoarea companiei care "livreaza" apa bucurestenilor. Cu ajutorul mafiei politice, compania de apa a crescut tarifele de cincisprezece ori din anul 2000 pana acum! Dupa cum am aflat din presa, administratorul firmei - un francez - apare si acesta in dosar. Integral pe Romania Libera.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

Lege? Sau Revolutie? Ba ca trebuie urgent organizate anticipate. Ba ca-s excluse, cat timp nu se formeaza partidele unei noi clase politice. Sorin Campeanu, premier? Serios? Chiar stim cum stam, ce vrem, ce ne trebuie? Stie si presedintele? acofonia parerilor e asurzitoare. Unii cred ca ar fi bine sa avem un premier din echipa detestatului Ponta, precum ex-ministrul educatiei, Campeanu, fiindca pare a fi raul cel mai mic, iar dupa lege, ne trebuie un cabinet interimar cu un premier din randul guvernului demisionar. Altii nici nu vor sa auda, fireste, de inca un demnitar postcomunist, de un ministru Grivco, un ins format, vai, la scoala oligarhului infractor, ex-securist, Dan Voiculescu. Iar presedintele? Si lui i se cere imposibilul. I se reclama, imperativ, sa vorbeasca alta limba decat cea a politicienilor, caci tinerii revoltati care umplu de zile strazile oraselor romanesti nu mai inteleg limba de lemn a ticalosilor care au supt atata amar de vreme sangele poporului, scrie Deutsche Welle.

Mesaj de la Patriarhul Daniel: "Ne cerem iertare" Preafericitul Daniel a transmis un mesaj tinerilor care protesteaza zilele acestea impotriva sistemului si ale caror nemultumiri s-au indreptat si catre Patriarhie. Inaltul prelat le-a cerut iertare "daca unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lamuritoare sau au fost rastalmacite" si a mentionat ca Biserica ii iubeste "si pe cei care nu vin la biserica". "In aceste momente de mare durere pentru moartea multor tineri nevinovati la Clubul Colectiv din Bucuresti, pentru familiile indoliate care isi plang pe cei dragi ai lor, si pentru cei raniti care se afla in spitale, dar si in vreme de mare framantare sociala, va adresam cuvant parintesc de mangaiere si de pretuire, de pace si binecuvantar", a declarat Patriarhul Daniel, conform Adevarul.

Abia acum am inteles ce-a fost cu Ponta in viata noastra Previzibil, Ponta se va lauda in continuare cu fel de fel de lucruri al caror autor real nu este el - impostura, de la cea doctorala, la cea politica, este cea dintii natura a acestui om. Va zice ca el a echilibrat economia Romaniei, cind asta a facut-o, cu sacrificii si sub imense presiuni, guvernarea Basescu - Boc. Va zice ca el a dat salarii si pensii, ascunzind ca a venit la putere pe un sac de bani deja agonisiti, pe o economie in plina revigorare post-criza, pe o conduita bugetara anti-deficit deja asumata. A avut, asadar, de unde sa dea pentru ca altii au patimit inaintea lui. Integral pe EVZ.ro.

Cine a fost depozitarul ultimei vointe a lui Avram Iancu iblioteca Centrala Universitara "Lucian Blaga" din Cluj va primi in custodie unul dintre cele mai importante documente istorice pentru romanii ardeleni. Este vorba de testamentul liderului Revolutiei romane de la 1848, Avram Iancu. Testamentul olograf, adica scris, datat si semnat manu propriu de Avram Iancu, va fi predat bibliotecii clujene de catre urmasii marelui om de stat Ion Ratiu. Testamentul a fost pastrat in familia Ratiu din a doua jumatate a secolului XIX, cand Avram Iancu i l-a inmanat canonicului Basiliu Ratiu, la Blaj. Testamentul lui Avram Iancu exprima dragostea profunda a liderului revolutionar pentru poporul sau si sublinia dorinta ca intreaga sa avere sa fie utilizata pentru crearea unei academii de drept, unde sa fie pregatiti viitorii avocati romani din Transilvania, scrie Romania Libera.

Starea ranitilor din Colectiv. Medic: "Cand sunt constienti, pacientii cred ca se afla in club si devin agitati". La Spitalul Militar, sase din cei 12 raniti erau in continuare in stare critica. Potrivit managerului Florentina Ionita, pacientul care fusese detubat marti a fost intubat la loc dupa ce atunci cand a devenit constient a fost convins ca se afla in club Colectiv devenind foarte agitat. 10 din cei 14 pacienti care se afla la Spitalul Elias erau in continuare pe sectia de terapie intensiva, prognosticul medicilor cu privire la sansele lor de recuperare fiind unul rezervat. Ceilalti patru erau internati pe sectia de chirurgie, dupa cum a declarat profesorul Doina Dimulescu, managerul unitatii medicale, potrivit Adevarul.

Noul premier interimar al Romaniei a ajuns cine e datorita lui Victor Ponta Sorin Campeanu e din Bucuresti si are 47 de ani. Este inginer de imbunatatiri funciare, doctor in agronomie, rector la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti, presedinte al Consiliului National al Rectorilor din Romania si, bineinteles, Ministru al Educatiei. Omul are un CV destul de stufos, care te-ar putea face sa crezi ca are experienta si ca ar trebui sa-si merite functia de Ministru al Educatiei si, mai nou, de prim-ministru interimar. Asta pana te uiti mai atent la ascensiunea sa din ultimii ani, si mai ales la un nume care apare des pe acest urcus in functii. Da, ai ghicit, este numele fostului premier, mitomanul, scrie Vice.