Vicepresedintele suspendat al Consiliului Judetean Satu Mare, Mircea Govor, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, incepand cu data de 23 decembrie 2015. Patru dintre cele sase infractiuni ce i se imputa lui Mircea Govor sunt de santaj in forma agravata si au legatura cu demersuri ale acestuia de a ajuta firma Tehnic Asist sa obtina contracte din bani publici in judetul Satu Mare, scrie Initiativa pentru o Justitie Curata.

Govor a fost acuzat de DNA - Serviciul teritorial Oradea de sase infractiuni, dintre care patru sunt de santaj in forma agravata. Acestea patru au fost savarsite de Govor, folosindu-se de influenta pe care o exercita asupra unei publicatii locale din Satu Mare, dar si de influenta pe care o avea, in calitate de vicepresedinte al Consiliului Judetean Satu Mare, sau de sef al pesedistilor satmareni. Scopul urmarit: ajutarea firmei Tehnic Asist sa castige cat mai multe licitatii organizate de unitati de administratie publica locala din judetul Satu Mare.

Santajarea unui avocat din Baroul Satu Mare, pentru ca firma Tehnic Asist sa obtina contracte din bani publici

Procurorii DNA l-au acuzat pe Govor ca l-a santajat pe avocatul Dicu Levente Szolt, pentru ca acesta sa ajute firma Tehnic Asist sa obtina contracte din bani publici. Avocatul avea, prin firma pe care o controla, S.C. Eunitas S.R.L., contracte de consultanta juridica cu mai multe unitati de administratie publica locala din Satu Mare. Procurorii DNA sustin ca Mircea Govor s-a folosit de Gazeta de Nord-Vest (in perioada aprilie-mai 2010) pentru a pune presiune pe avocatul Dicu Levente, cu scopul de a-l determina sa intervina la primariile unde avea contracte, astfel incat firma Tehnic Asist sa castige licitatii.

Conform referatului DNA, "numitul Govor Mircea Vasile... folosindu-se de influenta pe care o avea asupra publicatiei cotidiene locale (n.n. Gazeta de Nord Vest)... in prezenta numitului (n.n. Mirel Vlas), administrator al (n.n. S.C. Tehnic Asist S.R.L.) Botosani, l-a amenintat pe numitul (n.n. Dicu Levente)... ca, in cazul in care nu va favoriza societatea (n.n. Tehnic Asist), sa castige mai multe licitatii publice..., in ziarul mai-sus mentionat, vor aparea mai multe articole compromitatoare".