Episcopul reformat László Tökés a facut publice numele persoanelor care furnizau informatii despre el înainte de schimbarea de regim. Potrivit publicatiilor Krónika si Szabadság, citate de agentia de presa Rador, în perioada 1983 - 1989, preotul Ferenc Bányai a furnizat informatii Securitatii despre episcopul reformat.

Totodata, medicul ortoped Tibor Bartha, care în prezent traieste la Budapesta, era informator al politiei politice comuniste. Potrivit notelor informative aflate în dosarul Tökés, Tibor Bartha, sotul sorei episcopului reformat, a furnizat informatii despre socrul sau, vicarul episcopal István Tökés, precum si despre László Tökés.

Episcopul reformat László Tökés considera ca este periculos ca preotii care au fost informatori ai Securitatii sa fie mentinuti în cadrul Eparhiei Reformate de Piatra Craiului.

Potrivit spuselor episcopului reformat, consiliul eparhial va adopta în viitorul apropiat o decizie referitoare la soarta angajatilor eparhiei care au colaborat cu fosta politie politica. Într-o declaratie acordata ziarului Krónika, preotul Ferenc Bányai nu a negat ca a scris note informative pentru Securitate.

"Îmi era frica si a trebuit sa vorbesc, deoarece m-au amenintat si pe mine, la fel ca pe multe alte persoane" - a declarat preotul reformat. Anterior, László Tökés l-a identificat pe Zoltán Gálfy, fost profesor de teologie, ca fiind informator al Securitatii.

Rador