Partea cu adevarat sensibila a dosarului Hidroelectrica: de unde recupereaza statul cele 104 de milioane de euro prejudiciu?

de RH     HotNews.ro
Miercuri, 2 martie 2016, 9:52 Revista Presei | Subiectele Zilei

Pe lângă pedepsele grele cu închisoarea dispuse în dosarul Hidroelectrica, judecătorii au decis şi recuperarea a peste 104 milioane de euro de la foştii directori ai companiei de stat condamnați în dosar. Problema este că statul nu prea are de unde să obțină acești bani, scrie Alex Costache intr-un articol pe Romaniacurata.ro.

Peste jumătate de miliard de euro de recuperat

Suma de 104 milioane se adaugă celorlalte prejudicii uriaşe ce trebuie recuperate de statul român de la infractorii condamnaţi. Potrivit Laurei Codruța Kovesi, numai ca urmare a sentinţelor definitive de condamnare din 2015 din dosarele DNA, statul român trebuie să recupereze aproape 200 de milioane de euro. La bilanţul de anul trecut, Kovesi spunea că statul trebuie să recupereze alte 300 de milioane de euro ca urmare a sentinţelor din 2014.

Iată dintr-un foc peste jumătate de miliard de euro ce trebuie luați înapoi de la corupţi. Problema e că statul reuşeşte să recupereze prea puţin din aceste prejudicii. S-a spus de către autorităţi că se readuce la buget un procent de 10-12 la sută, însă presa a descoperit că, de exemplu, doar în cazul lui Dan Voiculescu, Fiscul a reuşit să valorifice doar puţin peste 1 la sută din prejudiciul de peste 60 de milioane de euro.

Greu, dacă nu imposibil de recuperat

În dosarul Hidroelectrica, problema este că prejudiciul uriaş de 104 milioane de euro e foarte greu de recuperat, dacă nu chiar imposibil.

Valoarea bunurilor foştilor directori Hidroelectrica condamnaţi, puse sub sechestru, depăşeşte cu puţin 1.000.000 de euro, sumă suficientă doar pentru plata cheltuielilor judiciare către stat, nu şi pentru recuperarea prejudiciului.

De ce s-a ajuns în această situaţie absurdă? Pe de-o parte pentru că procurorii au aplicat tardiv măsura sechestrului.

Au mai găsit în conturi doar 0,35 euro şi 1,62 euro

În cazul fostului director Hidroelectrica George Lavinius Asan, procurorii i-au mai găsit în contul de valută doar 0,35 euro, iar lui Nicolae Opriş, doar 1,63 de euro.

Nu au fost traşi la răspundere băieţii deştepţi din Energie şi politicienii care i-au susţinut

Pe de altă parte pentru că în această afacere de fraudă uriaşă au fost traşi la răspundere doar oamenii din prim-plan, nu şi beneficiarii reali ai jafului, adică băieţii deştepţi din energie şi politicienii care i-au susţinut, au explicat pentru România Curată experţi anticorupţie.

Nicio persoană juridică, firmă sau companie, niciun băiat deştept din Energie, fie că se numeşte Bogdan Buzăianu, Dan Voiculescu sau Gheorghe Ştefan zis Pinalti, nu au fost anchetaţi. La fel, niciun politician, cu excepţia lui Codruţ Şereş, nici unul dintre foştii miniştri ai Economiei, pe vremea cărora au fost semnate contractele păguboase cu băieţii deştepţi, fie că se numeşte Dan Ioan Popescu sau Călin Popescu Tăriceanu, nu au fost luaţi la întrebări de procurorii DIICOT. Procuroarea DIICOT Adriana Cristescu, acum pensionară, cea care a instrumentat marele dosar Hidroelectrica, s-a mărginit la a-i ancheta doar pe foştii directori ai companiei de stat care au semnat contractele cu aşa-numiții băieţi deştepţi din Energie.

Citeste tot articolul si comenteaza pe RomaniaCurata.ro
























1356 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    cine are banii? (Miercuri, 2 martie 2016, 10:10)

    esrevinU [utilizator]

    pai aia acuzati doar au facut paguba. Nu au luat ei banii (poate o spaga mai mare sau mai mica). Din dosarul DNA asta lipseste. Lipseste punerea sub acuzare a alora care au facut banii. Penibil DNA-u' asta.
    • +1 (1 vot)    
      Nu DNA-ul ! (Miercuri, 2 martie 2016, 11:17)

      NicolaeA [utilizator] i-a raspuns lui esrevinU

      Ancheta a fost facuta de DIICOT !
  • +1 (1 vot)    
    unde-s banii, oare?:) (Miercuri, 2 martie 2016, 11:14)

    Roman_Cetatean [utilizator]

    simplu: in niscaiva vile, terenuri, masini f scumpe, bijuterii si obiecte de arta(in Romania si in alte state) si bineinteles in conturi bine pitite in afara.
    Banii mai sunt "inscriptionati" pe vitrina magazinului Bijan (cel mai scump din lume) sub forma unor nume romanesti, ai caror posesori oricum nu mai stau in Romanistan, ci prin Elvetia, Monaco etc...isi traiesc traiul si rontzaie linistiti sutele de milioane furati de la stat.

    De ce DIICOT si DNA nu au anchetat adevaratii beneficiari finali? Pai de ce...pt ca...SRI/SIE?! voi chiar credeti ca DNA e "de capul" lui?!

    Lupta anti-coruptie e buna, dar cata vreme e doar de fatada, pedepsind mijlocitorii si nu beneficiarii si fara a recupera pagubele uriase produse si aflate prin conturile si averea beneficiarilor, e doar un urias circ, bun de "bifat' MCV-uri si alte conditionalitati puse de puterile straine (ei ne cer sa facem curatenie, noi dam cu matura un pic pe suprafata si spoim si lasam jegul sub pat/covor si sub spoiala). De la ei "de departe" pare curat...

    De ce persista fenomene gen ASSN- care reprezinta o gasca transpartinica "emanata" de la ANI-SRI si Colegiul National de Aparare? Stiti cati membri are si ca acestia au avut si au practic conducerea unor institutii cheie din sistem, fiind inflitrati peste tot?! Ce sa inteleg, devreme ce stau bine-mersi acolo, decat ca sunt sprijiniti de SRI si atunci te intrebi cum de putem vb de 'lupta anti-coruptie" cand retele de acest tip prospera bine-mersi? Ce fel de 'sprijin" da SRI DNA-ului? Probabil directionat catre unii plus ceva comenzi "pe cine mai luati in vizor azi"...

    Bravo DNA pt rezultate, dar ce vedem "in spate" nu e deloc roz, din contra!

    PS: si ca o ultima dovada. Familionul GC Paunescu si alti mari "afaceristi" emanati din afacerea Bancorex. Gaura de peste 2mld euro. Platita pana la ultimul leu de TOTI romanii prin taxa de "solidaritate cu Bancorex"(ce cinic) de 1 cent/litru de combustibil. Introdusa in 2000 de Mugur Isarescu.

    SRI/DNA nimic..


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi