Judecatorii Curtii Constitutionale au decis ieri ca trei articole din Legea privind alegerile parlamentare, pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea, sint neconstitutionale. Curtea a decis - referitor la art. 29 si la art. 48 - ca „instituie posibilitatea atribuirii unui mandat de parlamentar unor candidati nominalizati pe liste suplimentare fara ca acestia sa fi primit votul exprimat direct, nemijlocit de catre alegatori“, iar in privinta art. 2, ca „formularea este neconstitutionala pentru ca se adauga la prevederile constitutionale ale articolului 89 privind dizolvarea Parlamentului“.

Conform procedurilor, in termen de 45 de zile de la publicarea deciziei in Monitorul Oficial, Parlamentul trebuie sa reexamineze dispozitiile neconstitutionale si sa le puna de acord cu decizia Curtii, scrie Cotidianul.

Sesizarea Curtii Constitutionale a fost facuta de presedintele Traian Basescu in doua etape: pe 21 noiembrie au fost atacate cele doua articole din lege care faceau referire la lista nationala de rezerva si pe 5 decembrie, cind a contestat o parte din definitia data alegerilor anticipate.

Daca procedura de modificare a proiectului de lege guvernamental privind votul uninominal va fi tergiversata in Parlament, Executivul va emite o ordonanta de urgenta, astfel incât sistemul uninominal sa fie aplicat de la urmatoarele alegeri locale, a declarat ieri presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, citat de Jurnalul National. Premierul Tariceanu a anuntat insa ca va propune partidelor parlamentare organizarea unor dezbateri privind observatiile Curtii Constitutionale asupra proiectului privind votul uninominal, astfel incât actul sa fie modificat conform deciziei CC.

La randul sau, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a afirmat sec ca banuia rezultatul Curtii, precizand ca urmatorul pas este intrarea in lucru la Senat a proiectului pentru modificarea articolelor neconstitutionale. Democratii au repus pe tapet uninominalul majoritar. Ei considera ca solutia este o intelegere cu PSD, scrie Romania libera.

. "PD a depus in Parlament o lege extrem de clara si putem sa ne intelegem cu celelalte partide parlamentare pe cateva elemente, de exemplu pe cele care tin de reprezentativitate. Putem sa ne intelegem, pentru ca sunt unele diferente mici intre proiectul PD si cel al PSD. Daca noi, PSD si PNL cadem de acord asupra sistemului de vot uninominal majoritar in doua tururi, il putem trece prin Parlament in doua saptamani", a spus secretarul general al PD, Vasile Blaga.

Presedintele Comisiei juridice a Senatului, Peter Eckstein, a afirmat ca decizia Curtii nu e o surpriza, calificand ca fiind "indreptatite" criticile presedintelui Basescu. Pana si PRM, prin vocea vicepresedintelui executiv, Lucian Bolcas, a apreciat ca fiind corecta decizia Curtii.