Fiscul a anuntat peste 300 de persoane, printr-o notificare trimisa la domiciliu, ca veniturile pe care le-au obtinut in perioada 2011-2013 le sunt verificate de catre inspectori, pentru ca institutia sa-si lamureasca anumite neconcordante cu sumele declarate statului spre impozitare. Pe lista acestor persoane, aflata in posesia Profit.ro, se afla, printre altele, sportivi, cantareti de muzica populara, vedete din show-business, redutabili oameni de afaceri.

Actiunea a inceput in mandatul fostului presedinte al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) Gelu Stefan Diaconu.

Notificarile au fost transmise dupa ce ANAF a inceput, anul trecut, verificarea a 313 persoane fizice cu venituri mari, care, in acceptiunea institutiei, prezinta un risc fiscal, dintr-un total de 14,3 milioane persoane cu venituri impozabile in Romania.

Inainte de a prezenta lista, este de amintit ca primul filtru aplicat de Fisc a fost identificarea celor care au cheltuieli semnificative, mai exact asociati/actionari care au imprumutat firma cu peste 200.000 lei sau persoane fizice care cumpara bunuri sau case in valoare de peste 70.000 euro sau care au depozite anuale mai mari de 150.000 lei ori care au cumparat masini mai scumpe de 25.000 euro. Astfel, un numar de 295.253 persoane fizice au intrat in esantionul semnificativ supus analizei de risc, potrivit Profit.ro.

In al doilea filtru au fost analizate veniturile personale declarate in perioada recenta (2011-2013, tinandu-se cont si de eventualele venituri declarate in perioada anterioara, pana la nivelul anului 2006), cheltuielile personale si cresterea valorii patrimoniului (achizitii de locuinte si terenuri, constituiri de depozite bancare, imprumuturi catre firme, achizitii de autovehicule, nave si aeronave), precum si care au fost sursele neimpozabile la care au apelat (estimari de sume retrase din depozite bancare). In urma acestei analize, pentru verificari au fost pastrate 132.246 persoane fizice cu o diferenta intre veniturile estimate si cele declarate mai mare de 10%, dar nu mai putin de 50.000 lei.

Al treilea filtru a presupus determinarea cazurilor semnificative, respectiv cu un risc anual de nedeclarare mai mare de 1 milion de lei (circa 220.000 euro) in oricare dintre anii 2011-2013, achizitii de proprietati imobiliare in 2011-2013 de minimum 700.000 lei (circa 150.000 euro), achizitii de autoturisme in valoare insumata de minimum 350.000 lei (circa 75.000 euro) intre 2011-2013. Astfel au mai ramas in analiza 5.884 persoane.

Al patrulea filtru a fost pentru determinarea posibilitatii de acoperire a riscului intre rude, cu identificarea rudelor de pana la gradul II, verificarea veniturilor declarate semnificative ale sotilor care ar putea compensa sau diminua riscurile calculate, verificarea apartenentei la grupul de risc a persoanelor aflate in diverse grade de rudenie. Au fost eliminate 1.161 persoane pentru care riscul de nedeclarare de peste 1 milion lei era acoperit de veniturile sotilor si au mai ramas in analiza 4.723 contribuabili cu grad ridicat de risc fiscal.