Dovada minciunii. Autoritatile primesc rapoarte despre infectiile nosocomiale, dar le ignora cu buna-stiinta. De la tragedia "Colectiv" incoace ni se tot spune ca in spitale sunt si infectii nosocomiale, de parca abia acum s-ar fi descoperit acest lucru. EVZ a publicat deja, saptamana trecuta, trei rapoarte care demonstrau ca se stia prea bine situatia acestora, cel putin in ultimii trei ani facandu-se controale tematice in acest sens, la nivel national. Documentul pe care vi-l prezentam astazi in facsimil arata nu doar ca spitalele au fost controlate o data pe an, ci ca, de fapt, luna de luna, aceste infectii intraspitalicesti sunt identificate, centralizate pe sectii, cu nume si prenume de pacient infectat, raportate catre Directia de Sanatate Publica (DSP), de unde se raporteaza mai departe, la Bucuresti, la Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile, scrieEVZ.

SUBIECTELE ZILEIFoto: Colaj foto

Cum a premeditat Titus Corlatean haosul de la alegerile din diaspora. Organizarea sectiilor de vot exclusiv in cladiri oficiale a fost una dintre stratagemele folosite de fostul ministru de Externe, Titus Corlatean, pentru a-i impiedica pe romanii din diaspora sa voteze la alegerile prezidentiale din 2014. Mai mult, Corlatean a ordonat eliminarea unor sectii unde locuiesc comunitati importante de romani si a dispus infiintarea unora in orase unde stau cateva zeci de conationali. Fostul ministru de Externe, senatorul PSD Titus Corlatean, este in centrul celui mai recent dosar de coruptie: "Votul din diaspora". Surse din Ministerul Afacerilor Externe (MAE) au explicat pentru "Adevarul" ce documente au fost predate procurorilor anticoruptie in acest caz si pe ce se bazeaza probatoriul de la DNA. Concret, Titus Corlatean este acuzat ca ar fi dat mai multe note circulare si ordine prin care ar fi limitat numarul cetatenilor romani care au votat in strainatate la alegerile prezidentiale din 2-16 noiembrie 2014. Motivul: romanii din diaspora votau in mod traditional impotriva candidatului PSD, anuntaAdevarul.

Piperea: Darea in plata este libera de impozit. Notarii au refuzat sa incheie primele notificari ale creditatilor catre banci privind darea in plata, pe motiv ca nu stiu cum se calculeaza impozitul. Autorul legii a explicat cum s-a ajuns la aceasta situatie. Avocatul Gheorghe Piperea a explicat, pentru "Romania libera", ca impozitul pe o tranzactie de dare in plata nu trebuie calculat nici la valoarea bunului, nici la valoarea datoriei. "Nu exista un impozit in situatia darii in plata, pentru ca acesta nu este reglementat. Daca va uitati cu atentie pe art. 111 din Codul Fiscal, veti vedea ca e plasat de legiuitor in materia impozitului pe venit, ceea ce inseamna ca, pentru a avea un impozit, trebuie sa ai un venit. Nu exista un venit atunci cand dai in plata un imobil, pentru a se obtine o stergere de datorie", a sustinut avocatul, informeazaRomania Libera.

Orasul din Germania care si-a extins albia raului pana au aparut cafenelele, dar si mana intinsa a cersetorului roman. Campania "Cautam primar, model european" merge in orasul Siegen, acolo unde se lucreaza la un proiect care urmeaza sa transforme centrul localitatii. Trist este ca unii dintre conationalii nostri se prezinta odata cu muncitorii in zona santierelor. Dar nu pentru a se speti cu sapa si lopata, ci ca sa stea cu mana intinsa sa primeasca de pomana. Dincolo de penibilul situatiei, edilii din primarie au pensionari voluntari, care filmeaza si fotografiaza toate etapele investitiei, ca sa nu existe abateri, intarzieri sau risipa. Au marit albia raului, renuntand la o parcare, pentru a face noi zone de promenada. Dar nu i-au lasat pe soferi fara locuri pentru masini, pentru ca au ridicat o alta, in apropiere. Iar pentru noul proiect s-au gandit in detaliu adica inclusiv sa amenajeze cuiburi de porumbei, prin mansardele din zona. Asa concep edilii orasului german Siegen regenerarea urbana. Au chemat cetatenii sa-si dea cu parerea, inainte sa inceapa santierele si impreuna cu ei au facut primele demolari. Localnicii se implica si simt ca sunt parte din transformarea orasului lor, scrieStirileProtv.ro.

DW: Politica, o jubilatie. Pe marginea campaniei electorale. Pentru romani, politica a fost cel mai adesea o cariera, o forma de parvenire, o imunitate, o povara, o ultima solutie, dar niciodata o bucurie si cu atat mai putin o vocatie. Lucrul cel mai interesant in campania pentru Bucuresti e candidatura unei frantuzoaice, Clotilde Armand, la primaria Sectorului 1. E pentru prima data cand un cetatean al altui stat profita de reglementarile europene pentru a candida la o functie publica in Romania, dar cu adevarat remarcabil este altceva. Intr-o campanie deceptionanta din atatea motive, Clotilde Armand manifesta atat de mult entuziasm si buna dispozitie, incat ai crede ca politica si, in general, actiunea sociala sunt o sarbatoare. Pentru noi, romanii, politica a fost cel mai adesea o cariera, o forma de parvenire, o imunitate, o povara, o ultima solutie, dar niciodata o bucurie. In sinea lor, romanii par sa dispretuiasca politica si nici intelectualii nu par mai atasati, daca e sa judecam dupa declaratiile acelora care au parasit intre timp politica sau care au luat o vacanta, anuntaDeutsche Welle.

Sfasiat de durere pentru ca sistemul sanitar din Romania i-a ucis copilul, un tata face o radiografie lucida a genocidului impotriva romanilor. "Indivizi cu mentalitate de asasini conduc sistemul sanitar". Stoian George-Daniel a trimis o scrisoare deschisa, un apel referitor la criza din sanatate. Fetita romanului a platit cu viata pentru "dezastrul uman si material care exista de ani de zile in sistemul de sanatate din Romania", sistem pe care barbatul il denumeste genocid. Puteti citi mai jos protestul publicat integral de Evenimentul Zilei. Scrisoarea vine in contextul scandalului care a zguduit sistemul sanitar din Romania: Hexi Pharma, firma care a care a furnizat dezinfectanti diluati in spitale. Stoian George-Daniel face apel la constiinta colectiva a romanilor printr-o scrisoare tulburatoare in care numeste sistemul de sanatate din tara noastra un "genocid silentios". Barbatul si-a pierdut copilul din cauza "celor care prea mult timp le-am permis cu totii, prin lipsa noastra de implicare si actiune, sa ne ucida si sa ni-i ucida pe cei dragi noua", informeazaEVZ.

Nume sonore pe lista datornicilor la Fisc. Cum ar putea statul sa construiasca 44 de kilometri din Autostrada Sibiu-Pitesti cu restantele romanilor la buget. Peste 187.000 de romani inregistrau la 31 martie restante la buget cumulate de 3,4 miliarde de lei, suma suficienta pentru a construi 44 de kilometri din Autostrada Sibiu-Pitesti. Pe lista rusinii publicata de Fisc se inscriu nume sonore din politica, business sau showbiz: Regele Mihai, Marian Vanghelie, Gigi Becali, Eugen Teodorovici si Cristian Tantareanu. Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat luni lista persoanelor fizice care inregistrau la sfarsitul lunii martie obligatii fiscale restante de peste 1.500 de lei: 187.230 de contribuabili cu restante cumulate de 3,4 miliarde de lei. Din acest total, ANAF poate recupera in prezent doua treimi, respectiv 2,3 miliarde de lei, diferenta de 1,1 miliarde de lei fiind imposibil de recuperat din cauza situatiei juridice - insolvabilitate fara bunuri sau venituri urmaribile sau existenta unor hotarari judecatoresti de suspendare a executarii silite, scrieAdevarul.