Miza numirii lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei Dunari ar fi fost avizul de mediu de care PSV Company, companie controlata de Sorin Ovidiu Vintu, avea nevoie pentru a amplasa doua benzinarii plutitoare pe Dunare, scrie Evenimentul Zilei.

Rezervatia biosferei Delta DunariiFoto: Dan Dinu - WWF

Acest lucru s-a intamplat la o saptamana dupa numirea lui Liviu Mihaiu in functie, potrivit sursei citate.

In acea perioada, un alt jucator cu interese in vanzarea de carburanti in Delta era Dinu Patriciu, actionarul majoritar al Rompetrol. Patriciu, mogul aflat in concurenta cu Vintu, era un apropiat al premierului Tariceanu. Un articol din Adevarul, ziar detinut de Patriciu la acel moment, denunta rapiditatea cu care Liviu Mihaiu a aprobat amplasarea celor doua benzinarii plutitoare ale lui Vintu (articolul din Adevarul, citat de Green Report)

Contactat de EVZ, Liviu Mihaiu a declarat ca nu avea cunostinta ca in spatele PSV se afla Sorin Ovidiu Vintu, cel care a finantat atatia ani publicatia Academia Catavencu, unde acesta a scris.

"PSV a venit cu toate avizele luate de la Compartimentul Tehnic-Administrativ. Nu stiam a cui e. Cand ai toate avizele de la Tehnic-Administrativ, a nu semna e abuz in serviciu. Eu din ziar am aflat ca PSV are legatura cu Vintu. Eu nu fac ca Securitatea, sa intreb a cui e firma inainte sa semnez. Dar daca as fi stiut, nu ii dadeam asa usor, ma lamuream de 10 ori, fiind o problema de petrol. Serviciul Tehnic a confirmat ca au toti parametrii indepliniti", a declarat Liviu Mihaiu.

Reamintim ca viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost retinut vineri noaptea de procurorii DNA sub acuzatia ca ar fi primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vintu pentru a facilita numirea lui Liviu Mihaiu in functia de guvernator al Deltei.

La acea vreme, Bogdan Olteanu era presedinte al Camerei Deputatilor, iar prim ministru era Calin Popescu Tariceanu. Ambii faceau parte din PNL in acea vreme.