Subiectele zilei: Filiera PSD prin care denuntatorul fostului ministru Gabriel Berca a fost rasplatit cu 1,2 milioane de euro de la buget; Populismul spre noi culmi. Esecul lui Merkel; Cum au celebrat bulgarii cu fast batalia de la Turtucaia, cea mai grea infrangere din istoria Armatei Romane

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 6 septembrie 2016, 3:36 Revista Presei | Subiectele Zilei

Actualitate
Foto: Colaj foto
Filiera PSD prin care denuntatorul fostului ministru Gabriel Berca a fost rasplatit cu 1,2 milioane de euro de la buget. Viorel Rusu a primit banii pentru constructia scolii din Ardeoani cu incalcarea Ordonantei 28 din 2013, dupa care a facut denuntul Curtea de Apel Bacau l-a condamnat, in 26 mai 2016, pe Gabriel Berca, fost senator, ministru de Interne si consilier prezidential, la trei ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta in forma continuata. Apelul se va judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie pe 22 septembrie. Asa cum Evenimentul zilei a mai scris, Gabriel Berca a fost condamnat doar in baza unui rechizitoriu construit de procurori in jurul unui denunt agramat si al unei delatiuni scrise sub presiune. Fara sa fi fost prins in flagrant si fara sa fi "picat" pe interceptari, fostul ministru de Interne este acuzat de un procuror DNA ca a luat 220.000 de euro de la omul de afaceri Viorel Rusu, prin intermendiul deputatului PDL Mihai Banu, scrie EVZ.ro.

Populismul spre noi culmi. Alegerile regionale din landul Angelei Merkel s-au soldat cu un dezastru si pentru sefa CDU si pentru democrati si proeuropeni in genere. Cauza lui rezida in refuzul confruntarii cu realitatile si al asumarii de greseli. Desi, teoretic, numaratoarea voturilor a scos in fata social-democratia si permite perpetuarea actualului guvern de coalitie crestin-social-democrat, ambele mari partide, zise populare, s-au vazut sever pedepsite de electorat. Care, fara vreo jena, i-a snobat pe ecologisti, ca si pe liberali, carora nu le-a permis atingerea baremului de 5% necesar intrarii in parlamentul regional. Concomitent, alegatorii au ridicat pe scut populismul de dreapta reprezentat de Alternativa pentru Germania. Partial xenofoba, rasista si putinista, ba chiar marcata de certuri intestine pe marginea unor derapaje antisemite, Alternative fur Deutschland (AfD)si-a adjudecat peste o cincime din vot, depasind net, desi a plecat de la zero mandate, chiar si partidul cancelarei, Uniunea Crestin-Democrata, scrie Deutsche Welle.

Interlopul milionar petrece pe plaje exotice, iar autoritatile il cauta de sase luni. Unde a ajuns Alin Simota.
Milionarul controversat Alin Simota, supranumit "baronul Vaii Jiului", a fost dat in urmarire internationala prin Interpol, pentru a executa un rest din pedeapsa de doi ani de inchisoare primita intr-un dosar de conflict de interese. Intre timp, pe un cont de Facebook cu numele lui au aparut mai multe fotografii in care este infatisat in timp ce petrece pe plajele exotice. De cateva zile, Alin Simota, despre care apropiatii sai sustin ca s-ar afla in Dubai sau intr-o alta tara exotica, si-ar fi publicat pe noua sa pagina de Facebook fotografii in care apare petrecand pe plaja, alaturi de o tanara sau langa camile, scrie Adevarul.

Europa extremelor. Cum se vede din Romania una dintre cele mai mari provocari politice ale continentului.
In mijlocul unei crize a refugiatilor, cu o capacitate a continentului de a primi imigranti care a ajuns aproape la maximum, corelata cu o crestere economica lenta si cu deziluzii din ce in ce mai profunde fata de proiectul Uniunii Europene, formatiunile de pe dreapta esichierului politic, de la cele populiste, la cele nationaliste, neofasciste sau de extrema dreapta, au inceput de ceva vreme sa atinga castiguri electorale importante. Jobbik in Ungaria, Asociatia Populara-Zorii Aurii din Grecia, Frontul National din Franta sau Democratii Suedezi sunt indicii ca doctrina anti-europeana incepe sa capete din ce in ce mai multi adepti. Si in Romania, exista cativa reprezentanti ai acestei miscari, la dimensiuni mult mai mici, insa, printre ei aflandu-se si Partidul Romania Unita (PRU), condus de Bogdan Diaconu care, la alegerile locale din iunie a obtinut un scor de 0,6%, iar in ultimele saptamani a ajuns colectorul a cel putin de 13 parlamentari trasi pe linie moarta, scrie gandul.info.

Ce a discutat in WC-ul TVR generalul Nicolae Militaru cu Ion Iliescu. Dezvaluiri incendiare ale lui Cristian Sima - Brokerul-fugar sustine ca pe 22 decembrie 1989 a inregistrat un dialog ultrasecret - Caseta s-ar afla intr-o banca din Elvetia Cristian Sima nu stie doar povesti cu politicieni corupti, care-si joaca la bursa castigurile fabuloase, obtinute prin inginerii financiare care au saracit, in anii tranzitiei, tara. Nu! Sima este savuros si cand dezvaluie propriile adevaruri legate de evenimentele din decembrie '89. "Militaru ii zicea lui Iliescu ca e un nimeni si ca singura lui sansa este sa faca o diversiune din care sa iasa erou national. L-a atentionat pe politician ca lumea nu mai vrea comunism si ca in maximum o zi va fi alungat de oameni. Mai ales daca apare asa, din neant, cu pretentia de salvator", spune Sima citat de EVZ.ro

Cum au celebrat bulgarii cu fast batalia de la Turtucaia, cea mai grea infrangere din istoria Armatei Romane.
Bulgarii au marcat implinirea unui veac de la cea mai mare victorie a lor din Primul Razboi Mondial. In lipsa oficialilor din MApN, Romania a fost reprezentata la Memorialul de la Tutrakan, Bulgaria, de asociatii civile care cinstesc eroii patriei, indiferent daca lupta in care au pierit acestia este o victorie sau o infrangere. In prima duminica din septembrie, pe 4 septembrie, campul de la Tutrakan (Turtucaia), o asezare de pe malul Dunarii din nordul Bulgariei, este luata cu asalt de romani si bulgari. Exact ca acum 100 ani, cand cele doua natii vecine s-au inclestat intr-o batalie pe viata si pe moarte din Primul Razboi Mondial, intre 1 si 6 septembrie 1916, scrie Adevarul.


Citeste mai multe despre   






















12536 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Turtucaia? (Marţi, 6 septembrie 2016, 13:01)

    muzungu [utilizator]

    Daca Turtucaia este cea mai mare infrangere din istoria armatei romane...atunci Stalingrad, Cotu' Donului, ce sunt?
    Alte nu au fost ale armatei romane, sau nu au fost infrangeri? Ca mari au fost cu siguranta, mult mai mari!
    • 0 (0 voturi)    
      L-ai uitat pe Mircea cel Batran... (Marţi, 6 septembrie 2016, 23:37)

      mcris [utilizator] i-a raspuns lui muzungu

      ...in Cruciada x


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri