Cum ii constrange scoala pe elevi sa faca Religia in continuare.Scoala face presiuni in continuare pentru ca elevii sa faca ora de Religie, desi aceasta nu mai este obligatorie, sustin expertii in Educatie, dar si elevii si parintii. Presiunile de cele mai multe ori vin indirect, prin simplul fapt ca nu le ofera optiuni elevilor. Presedintele Consiliului National al Elevilor, Vlad Stefan, sustine ca, desi nu a mai auzit cazuri in care profesorii sau directorii sa faca presiuni directe asupra elevilor sa frecventeze ora de Religie, constrangerea exista in continuare, doar ca ia alta forma. "Religia este o optiune, iar cei care nu opteaza au dreptul la o alternativa, neglijata de Minister. Cand a aparut Ordinul de Ministru privind organizarea orei de Religie, s-a spus ca vor fi niste alternative, din care elevul putea sa aleaga, insa aceste alternative nu au mai venit. Ca atare, multi copii stau in continuare la ora de curs. Astfel, scoala constrange prin faptul ca nu ofera optiuni", a explicat presedintele CNE, Vlad Stefan. Totodata, potrivit acestuia, exista o situatie paradoxala pentru ca Religia este parte a trunchiului comun, deci obligatoriu, dar este optionala. "Se poate propune sa se adopte un cadru similar mediului universitar, adica Religia sa devia facultativa, nici optionala, nici obligatorie, cum de foarte multe ori se intampla", a mai spus acesta, citat deAdevarul.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Pasi mici la Bratislava.Dupa socul Brexit, UE trebuie sa se reinventeze. Cetatenii se indeparteaza, populismul de dreapta castiga teren. Sefii de guverne ofera in schimb strategia pasilor mici. Si nu e de ajuns, dupa cum crede Barbara Wesel. Cine a crezut ca se va schimba directia, ca va avea loc o reorganizare din temelii a Uniunii Europene si ca aceasta va renaste din propria cenusa este cu certitudine dezamagit acum. In Bratislava, nimeni nu vorbeste despre vreun pas inainte. Exista in schimb planuri pentru apararea comuna a granitelor, mai multa colaborare in domeniul militar si, in plus, cateva proiecte de combatere a somajului in randul tinerilor. Sefii de guvern intruniti la Bratislava prefera politica pasilor marunti. In zilele care au precedat summitului, nimeni nu s-a mai straduit sa isi ascunda depresiile generate de starea comunitatii. Situatia din UE este critica, s-a afirmat la summit. Uniunea este periclitata, iar existenta ei amenintata. Summitul risca sa esueze pe fondul unei atmosfere apocaliptice. Dar UE a supravietuit, deja, mai multor crize. In plus, cei mai multi politicieni considera ca ea este de neinlocuit, anuntaDeutsche Welle.

Clujeanul care conduce o firma cu 1.350 de angajati in India.Plecat in India de cinci ani, Tudor Marchis a pus pe picioare o firma care a ajuns la 1.350 de angajati, iar planurile vizeaza cresterea personalului la nivelul de 2.000 de oameni pana la 1 aprilie 2017 si pana la 3.000 in 24 de luni. Clujeanul Tudor Marchis administreaza 2 milioane de metri patrati din cladirile de birouri din Bangalore, localitate cunoscuta drept echivalentul indian al Silicon Valley. La 35 de ani, Tudor Marchis coordoneaza activitatea unei firme care asigura intretinerea a 62 de cladiri de birouri, doua fabrici si o scoala. Cea mai de mare parte a contractelor sunt concentrate pe cladiri din parcul IT Manyata din Bangalore, cel mai mare din India, ocupand o suprafata de 34 hectare. Marhis a crescut de la zero o afacere in care a avut drept parteneri un indian, un norvegian si un ungur. Contractele si personalul firmei au fost cedate recent catre o firma din Orientul Mijlociu, iar romanul a ramas la conducere. Firma pe care o conduce, Thermo Control Services and Expertise, asigura activitati de facility, property si energy management pentru Embasy Group, un dezvoltator care detine in lume milioane de metri patrati de birouri inchiriate firmelor din industria IT din Bangalore, potrivitGandul.

Doi membri ai Guvernului Ciolos au invocat riscuri de securitate ca sa primeasca locuinte de la stat: Ministrii tehnocrati locuiesc la RA-APPS ca sa nu-si deranjeze chiriasii.Ministrul de Interne, Dragos Tudorache, si ministrul Mediului, Cristiana Pasca Palmer, nu si-au declarat veniturile din inchirierea apartamentelor personale. Acuzatia vine de la Sorin Chelmu, secretar general al Guvernului pana saptamana trecuta. Acesta este cel care a semnat ca Tudorache si Pasca Palmer sa primeasca, in decembrie 2015, apartamente de lux, desi ambii detin locuinte in Bucuresti. Imediat ce si-au preluat functiile in Guvernul Ciolos, Dragos Tudorache (atunci seful cancelariei premierului, azi ministru de Interne) si Cristiana Pasca Palmer au cerut sa li se puna la dispozitie locuinte de la Regia Autonoma - Administratia Pa-trimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Legal, insa, nici unul din cei doi nu ar fi avut dreptul, pana de curand, sa primeasca o locuinta de la stat, intrucat ambii detin case in Bucuresti, informeazaRomania Libera.

Afacerea inspirata de un bebelus: sistemele care ajuta la dezvoltarea emotionala a copiilor si le redau mamicilor libertatea de miscare.In urma cu un an, Carmen Avramescu a devenit mamica pentru a trei oara, un dar venit deloc intamplator. Incercand sa-si continue activitatile, ploiesteanca a descoperit portbebe-urile ergonomice, iar mai apoi talentul de a le confectiona singura Anul trecut, Carmen Avramescu, o ploiesteanca de 37 de ani a nascut al treilea sau copil, o fetita, un dar pe care nu il asteptau, dar pe care acum il considera un "cadou" de la Dumnezeu si o dovada ca nimic nu este intamplator in viata. Femeia mai are o fata de 11 ani si un baiat de noua ani, astfel ca noua maternitate nu a fost deloc usoara. "Sotul meu este de dimineata pana seara la munca, astfel ca eu ma ocup de toti trei in permanenta. Tot eu trebuia sa fac aprovizionarea, astfel ca nu era deloc usor sa ma descurc cu fetita in brate, carucioare, scaune etc. Pana am descoperit sistemele de purtare la piept si mi-am redobandit cele doua maini si libertatea de miscarea", povesteste Carmen Avramescu. Portbebe-ul a fost si pe placul fetitei, astfel ca, dupa ce a studiat ofertele de pe piata, ploiesteanca si-a confectionat singura primul SSC (soft structured carrier), un termen generic care desemneaza diverse sisteme de purtare a copiilor inspirate din marsurpiile cangurilor, arataAdevarul.

"Phil" Knight, jurnalistul care a ridicat un imperiu de miliarde de dolari.Philip Hampson Knight este numele unuia dintre cei mai importanti oameni din industria sportului. Americanul a absolvit Universitatea din Oregon si a obtinut o diploma in jurnalism. Desi ar fi putut sa intre in massmedia, "Phil" a decis sa urmeze si cursurile Stanford Graduate School of Business, pentru a deprinde secretele afacerilor de succes. Decizia avea sa se dovedeasca foarte inspirata, si o arata averea pe care o detine Philip in prezent: 25 de miliarde de dolari. La inceputul anilor "60, Knight pleaca intr-o calatorie in jurul lumii. Ajuns in Japonia, la Kobe, americanul este fascinat in momentul in care descopera adidasi "Tiger", produsi de firma Onitsuka. Fost atlet, Phil stia bine ce inseamna o pereche de incaltari de calitate. Si mai stia ca pretul scazut al pantofilor produsi de japonezi ii oferea prilejul unei afaceri cu potential. Tanarul i-a convins pe sefii de la Onitsuka sa-i dea dreptul de-a exporta in SUA produsul. Astfel l-a cooptat pe Bill Bowerman, fostul sau antrenor, scrieEVZ.