Evenimentul Zilei: Italia nu scapa de crimele romanilor nici in 2008

de Liviu Iolu     Evenimentul Zilei
Miercuri, 9 ianuarie 2008, 0:12 Revista Presei | Subiectele Zilei

Crimele si talhariile emigrantilor din Romania sunt „raportate” prompt de presa din Peninsula si la inceputul acestui nou an, iar faptele readuc in discutie cazul „Mailat” si efectele acestuia in relatiile dintre cele doua tari.

Sociologul Marius Pieleanu considera ca „este o conjunctura nefavorabila cauzata de activitatile infractionale ale unor concetateni de-ai nostri, dar asta nu inseamna ca romanii au in componenta lor ereditara crima sau hotia”.

De altfel, astazi este asteptat in Romania ministrul de externe al Italiei, Massimo D’Alema, la invitatia omologului sau roman, Adrian Cioroianu. Discutiile dintre cei doi vor atinge inclusiv dimensiunea sociala, reprezentata de comunitatea romaneasca din Italia. Un comunicat MAE arata ca D’Allema va fi primit si de catre premierul Calin Popescu-Tariceanu.

O banda de hoti care vorbeau romaneste a socat ieri din nou Italia dupa ce, in timpul unui jaf, au sechestrat-o sub amenintarea armelor pe fiica unui om de afaceri vinicole, inainte de a fugi cu o prada de 10.000 de euro, informeaza cotidianul „L’Espresso”.

Potrivit ziarului citat, cei sapte au actionat ca un comando militar. Mascati si inarmati cu pistoale, agresorii au intrat cu forta in vila din localitatea Bonasco a lui Giorgio Maggi, unul dintre principalii producatori de vin din regiunea Oltrepo. In momentul jafului, in imobil nu se afla nimeni in afara de fata cea mai mare a lui Maggi - Paola, in varsta de 23 de ani.
O fosta CAP-ista ucide o batrana

O romanca a fost retinuta zilele trecute de autoritatile italiene dupa agresarea si uciderea unei femei de 81 de ani pentru care lucra ca menajera de cateva zile. Romanca Adriana Iacob, in varsta de 39 de ani, originara din Vorona (Botosani), a fost retinuta in cursul noptii de luni spre marti de carabinierii din Castel Gandolfo, localitate situata la sud de Roma.

Potrivit anchetatorilor, victima, care o angajase pe romanca pentru treburile casnice in localitatea Albano Laziale, a fost lovita de aceasta pe fondul unei dispute verbale. Nu este inca destul de clar care a fost obiectul altercatiei, insa ranile suferite de batrana i-au fost fatale. Cotidianul „La Repubblica” relateaza ca, dupa agresarea batranei, menajera speriata l-a sunat pe fiul acesteia, care a chemat ambulanta. Medicii de la spitalul unde a fost transportata victima nu au avut altceva de facut decat sa constate decesul.

Evenimentul Zilei
























254 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version