100 milioane Euro, piata neagra a vinului romanesc. 100 milioane Euro, piata neagra a vinului romanesc. Indiferent daca este de calitate superioara sau posirca, vinul romanesc este consumat aproape in totalitate de catre romani, exporturile fiind nesemnificative. Republica Moldova se misca mult mai bine pe pietele internationale. Romanii prefera cantitatea in detrimentul calitatii, iar de asta profita "baietii destepti", care fac o evaziune de 100 milioane de euro pe an. Statistic vorbind, in Romania sunt aproximativ 180.000 de hectare cultivate cu vita-de-vie, dintre care jumatate cu vie nobila si restul cu vie hibrida. Cu toate acestea, la APIA sunt inregistrate doar 50.000 de hectare, in vederea obtinerii subventiei. In ceea ce priveste obice-iurile de consum, romanul este traditionalist. Consumam cu precadere vinuri romanesti, in proportie de peste 90%. Procentul este similar si in ceea ce priveste productia autohtona de vinuri, care se livreaza in majoritate covarsitoare pe piata locala, noteaza Romania Libera.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Primele vizite in strainatate ale lui Donald Trump aduc in pragul disperarii gazdele. Primele vizite in strainatate ale presedintelui american ridica o multime de probleme gazdelor, de la asigurarea securitatii, stabilirea unui program si pana la scurtarea interventiilor pentru a nu-l plictisi pe liderul de la Casa Alba. Pe fondul numeroaselor controverse interne, presedintele American Donald Trump incepe vineri primul sau turneu diplomatic ce include cinci tari, in decurs de opt zile: Arabia Saudita, Israel, Vatican, Belgia si Italia. Inainte de plecare liderul de la Casa Alba a declarat: "voi intari prietenii vechi si voi cauta noi parteneri, dar parteneri care sa ne ajute si pe noi, nu parteneri care doar iau, iau, iau. Parteneri care sa ajute, sa plateasca pentru tot binele pe care-l facem pentru ei". Acest traseu este diferit de al predecesorilor sai care au efectuat primele vizite in Canada si Mexic, potrivit Adevarul.

4 dati cand lui Firea nu i-a fost rusine sa cheltuiasca milioane de euro din bani publici. Din motive care-mi scapa, scandalul Cathedral Plaza versus Biserica Romano-Catolica a revenit in atentia publicului. Glumesc, motivul pentru care se face atata valva este evident: felul dezastruos in care Gabriela Firea, cea mai iubita primarita a neamului, a gestionat intreaga situatie. Desi exista o decizie definitiva de demolare a cladirii si prioritatea doamnei Firea trebuia sa fie respectarea si executarea acestei hotarari judecatoresti, ea a preferat sa se ratoiasca la lume si sa lanseze acuzatii. Iar cand purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei a sugerat ca-i tupeista si a dezvaluit relatia deosebit de apropiata pe care o are cu Daiana Voica, responsabila pentru proiect, doamna primar a iesit din nou la atac, in loc sa-si vada de obligatiile si responsabilitatile pe care i le impune functia, scrie Vice.

Problema plagiatelor nu este inca pe deplin lamurita. Cum explica SRI blocarea doctoratelor de la Academia sa. La aproape un an de cand mai multi doctori ai Academiei Nationale de Informatii "Mihai Viteazul" au decis sa renunte unilateral la titlurile academice, institutia aflata in subordinea Serviciului Roman de Informatii a oferit o explicatie oficiala pentru tergiversarea acestui demers. In luna mai a anului trecut, au facut cereri de renuntare la titlul de doctorat obtinut la Academia Nationala de Informatii a SRI mai multe personaje publice: actualul adjunct al procurorului general, Bogdan Licu, fostul ministru de Interne Radu Stroe, fostul ministru al Economiei, Mihail Tudose fostul ministru al Apararii Mihai Stanisoara, fostul consilier prezidential pe probleme de securitate al lui Traian Basescu, Daniel Moldoveanu, fostul sef al Comisiei parlamentare de control al SIE Romeo Raicu, fostul primar al Sectorului 2 Neculai Ontanu, fosta secretara a lui Gabriel Oprea, Adela Popescu, fosta avocata a lui Victor Ponta, Loredana Radu, informeaza Romania Libera.

DNA confirma ca Secureanu i-a cumparat bijuterii lui "Vrabi" din banii pentru "curatarea instrumentarului ginecologic". Procesul lui Florin Secureanu, managerul de la "Malaxa", va incepe in curand. Procurorii anticoruptie au descoperit in spitalul Primariei lucruri care, atunci cand le-a prezentat Gazeta, pareau exagerari ale presei. Dar nu sunt. Dimpotriva. V-am spus ce am stiut, insa n-am stiut tot. Una dintre faptele dezvaluite in decembrie 2016 de catre ziar a fost aceea ca "Malaxa" a platit 9.000 de euro firmei Yarouse Jewellery pentru "curatarea si sterilizarea instrumentarului medical". Doar ca, povestesc sursele, Yarouse Jewellery este o firma de reparat bijuterii! 10 contracte a dat Florin Secureanu firmei de bijuterii, mascate in contracte de instrumentar medical. "Pare incredibil, dar acesta este adevarul! Lucrurile la Malaxa mergeau astfel: managerul si Vrabi aveau o nevoie. De pilda, isi doreau bijuterii. Si atunci platea spitalul! Dar cum sa justifice asa ceva?", marturiseau surse ale ziarului din interiorul spitalulu, conform tolo.ro.

Sondaj: Macron si Philippe - cele mai scazute niveluri de incredere pentru liderii francezi. Noul presedinte al Frantei, Emmanuel Macron, si premierul Edouard Philippe au cele mai scazute niveluri de incredere pentru liderii francezi din ultimii 20 de ani. Doar 45% dintre alegatori au spus ca au incredere in abilitatea presedintelui Emmanuel Macron de a aborda problemele Frantei; 36 % au incredere in noul sau premier, Edouard Philippe, conform unui sondaj Elabe. "Acest rezultat arata o situatie fara precedent ... nu exista, deci, nicio perioada de gratie pentru presedinte", se precizeaza intr-un comunicat Elabe. Sondajul arata ca, in ciuda diferentei confortabile de 66% la 34%, cu care a castigat prezidentialele in fata contracandidatei de extrema dreapta Marine Le Pen in 7 mai, Macron trebuie sa-i convinga pe multi alegatori ca e capabil sa faca fata problemelor sociale si economice ale Frantei, potrivit Deutsche Welle.

In criza vaccinurilor, Guvernul face comitete si comitii, dar nu si achizitii. In sedinta de guvern de joi, Guvernul a aprobat infiintarea nu a una, ci a doua structuri care sa discute criza vaccinurilor. Executivul recunoaste nu are suficiente cantitati de vaccin pentru a proteja populatia, dar nu spune nimic de o achizitie. Doua noi structuri cu atributii in solutionarea crizei vaccinurilor si aprovizionarea continua si la timp cu dozele necesare vor functiona la nivelul Guvernului, respectiv al Ministerului Sanatatii, a comunicat Guvernul. Astfel, printr-o Hotarare adoptata joi, se infiinteaza Departamentul Monitorizare Implementare Program National de Vaccinare, structura care va functiona in subordinea directa a ministrului Sanatatii. Aceasta noua structura, infiintata prin reorganizarea ministerului, va avea atributii cu privire la achizitionarea vaccinurilor, scrie Euractiv.ro.