Notarii si executorii, spioni pentru Fisc. Fiscul vrea sa aiba acces la datele romanilor care ajung la notarii publici sau la executorii judecatoresti, pentru a se asigura ca toti platesc darile catre stat. Notarii, de exemplu, vor fi obligati sa transmita la Fisc chiar si certificatele de mostenitori. Ai mers la notar pentru a incheia o tranzactie sau un act de succesiune? Datele acestor operatiuni vor ajunge automat si la ANAF. Cel putin asa prevede un proiect de act normativ al Ministerului Finantelor Publice (MFP), lansat, recent, in dezbatere publica, relateaza Adevarul.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Procurorii au inceput urmarirea penala in rem intr-un dosar care-l vizeaza pe fostul ministru al Apararii. DNA ancheteaza un posibil trafic de influenta al lui Oprea. DNA a inceput, in data de 7 iulie a.c., urmarirea penala in rem (sunt anchetate faptele, nu persoanele) cu privire la savarsirea infractiunii de trafic de influenta, intr-un dosar deschis in baza unei plangeri penale impotriva lui Gabriel Oprea, fost ministru al Apararii, si a lui Neculai Ontanu, fost primar al sectorului 2, potrivit Romania Libera.

Moldova la 26 de ani de Independenta - haos, coruptie, saracie, stratageme si demagogie. Cum au organizat, duminica, autoritatile moldovene manifestatiile dedicate implinirii a 26 de ani de la proclamarea independentei Republicii Moldova. Au adus artisti si piloti (pentru acrobatii aeriene) din Romania ca sa atraga tinerii la manifestatii, dupa care i-au hranit cu muzica ruseasca pana dupa miezul noptii. La Chisinau, concertul a fost organizat de fundatia controversatului oligarh Vlad Plahotniuc. La Orhei, a avut loc show-ul aviatic cu cei de la Aeroclubul Romaniei, iar cetatenii au primit gratis carnaciori, desi e post, ca urmare a unui gest al primarului Ilan Shor, potrivit Deutsche Welle.

Cum e viata mea ca roman in Bruxelles, dupa ultimul atentat al Statului Islamic. O fila din viata in Maelbeek, cartierul locuit preponderent de musulmani din Bruxelles, unde au avut loc atentate si in care te uiti mai urat ca de obicei la oamenii care poarta rucsac la metrou. Statul Islamic a revendicat atacul esuat de saptamana trecuta din Bruxelles impotriva unei patrule de militari, dar Statul Islamic poate sa revendice orice, de la un cutremur de pamant (vine Judecata de Apoi), pana la faptul ca nu-mi mai face mie credit crasma marocana din colt (ceva mai rau decat sfarsitul lumii). La acel moment, eu treceam pe bulevardul Emile-Jacqmain, pentru un lucru mai putin serios decat a merge sa negociez cu fiscul sau cu crasma marocana, cand am auzit "Allahou akbar" si o serie de impuscaturi rapide, scrie Vice.

De ce risca Romania sa piarda procesul cu Gabriel Resources pentru Rosia Montana. Statul roman risca sa piarda procesul cu Gabriel Resources la Centrul International pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investitii (ICSID) si sa plateasca daune de 4,4 miliarde dolari. Asta pentru ca fostul ministrul al Culturii, Corina Suteu, ar fi trimis la UNESCO solicitarea includerii Rosiei Montana in patrimoniul mondial fara acordul Guvernului. Semnalul de alarma a fost tras de un consilier din Ministerul Culturii, relateaza Adevarul.

Politicienii eliberati recent din puscarie viseaza sa revina pe prima scena. Exista viata politica si dupa Beciul Domnesc. Dan Voiculescu este asteptat intr-un partid minuscul, al carui fondator este. Relu Fenechiu a aparut la o manifestare organizata de un primar PNL, dar sustine ca nu se intoarce in politica. In schimb, Gigi Becali vorbeste despre o posibila revenire. Fostii lideri politici care au fost eliberati dupa ce au stat in inchisoare, in urma unor condamnari definitive, dau semne ca nu vor sa ramana pe tusa. Fiecare dintre ei apeleaza la oamenii care le-au ramas fideli, deschizand posibilitatea intoarcerii in politica, scrie Romania Libera.

Solutie pentru firmele care nu primesc credite de la banci. Idei de afaceri finantate din bani privati. Potrivit unui proiect de lege aprobat recent de Guvern, investitorii privati, persoane fizice, pot da firmelor tinere imprumuturi de cel putin 5.000 de euro, fara dobanda, pe o perioada de minimum trei ani. Imprumutul luat direct de la investitor vine ca o alternativa la creditul bancar, foarte greu de obtinut de firmele mici, spun tinerii antreprenori. Ionut Dumitru este unul dintre cei care s-a lovit de problema lipsei banilor, atunci cand, impreuna cu un coleg, a pornit o firma de software, in 2012, noteaza Digi24.